Ion Alexe, de la Valea Dulce, cântărețul lui Dumnezeu

Ion Alexe, cântărețul bisericesc din parohia prahoveană Valea Dulce, Protopopiatul Vălenii de Munte, cel care a slujit cu glasul său peste 65 de ani Biserica, recent comemorat de comunitate, a rămas în memoria enoriașilor ca unul dintre cei mai frumoși semeni pe care ei i-au cunoscut. Un fel de om-pasăre, cu aripile crescute pe dinăuntru, cum ar fi spus Nichita Stănescu, ființă nu doar întru moarte, ci și întru mântuire, pe care părintele octogenar Gheorghe Precup nu a ezitat să-l dea exemplu de urmat, rugân­du-se ca lucrarea lui să fie scrisă în ceruri, și să-l numească „omul lui Dumnezeu”.

Într-o zi luminată din această primăvară, eno­ria­șii din Valea Dulce s-au strâns în biserica satului să-l comemoreze pe Ion Alexe, cântărețul lor timp de peste 65 de ani, dimpreună cu părintele paroh Viorel Marinescu, cu părintele Mihai Pe­neș, protopop de Vălenii de Munte, cu preotul proinprotoiereu Vasile Ilie, cu preotul octogenar Gheorghe Precup, fost paroh al enoriei, cu preoții cercului pastoral al Văii Lopatnei, membrii Coralei „Ștefanache Popescu” a protoieriei, și copiii cântă­rețului plecat la Domnul în 2009, la vârsta de 89 de ani. Prezenți și noi la acest eveniment, am avut bucuria să trăim emoția clipei și să înțelegem că fără iubire e trist să fii om, cum spunea Voltaire, și că Ion Alexe a căutat toată viața ceea ce era, nu ceea ce credea că ar trebui să fie. La Valea Dulce ne-am convins că orice viață de om nu se sfârșește niciodată, chiar dacă începe de mai multe ori.

A cântat împreună cu zece preoți

Ion Alexe s-a născut la 8 octombrie 1920, în satul vecin Podenii Noi. Declarat de moașă la primărie cu numele de familie Simion, după numele mic al tatăl său, dar înregistrat în documentele școlare cu numele adevărat de Alexe, a reușit abia în 1971 să-și rezolve această problemă.

Din amplul referat prezentat de părintele paroh Viorel Marinescu am reținut câteva repere ale vieții și lucrării acestui vrednic cântăreț bisericesc, alături de care a slujit comunitatea o bună perioadă de timp: de copil mergea cu învățătorul Marinescu la biserica din sat, pe care timp de cinci ani a deservit-o ca paracliser și cântăreț, în mod onorific, având o voce remarcabilă; a absolvit Școala de cântăreți de la Văleni; între anii 1943 şi 1945 a participat la război; a fost căsătorit cu Elena, fiica lui Mihai Iosif Ilie, cântăreț bisericesc în satul Priseaca, împreună cu care are trei copii: Paula, Constantin și Dumitru; începând cu 1971, participă la reconstruirea și pictarea bisericii de la Valea Dulce, slujind aici o viață, împreună cu cei zece preoți care au deservit în timp această comunitate; în 1993 s-a pensionat, dar a continuat să cânte până în 1999; alături de preotul Traian Bădilă, a devenit ulterior ctitor și al noii biserici de la Podenii Noi; la 19 octombrie 2009, cu sănătatea șubre­zită, pleacă la Domnul, fiind înmormântat în cimitirul bisericii natale. „Noi, enoriașii parohiilor Valea Dulce și Popești, suntem mândri că I-am cântat și slujit Bunului Dumnezeu cu un asemenea om vrednic”, a spus părintele paroh Marinescu.

Înfometat de iubire și sens

La rândul său, părintele protopop Mihai Peneș a arătat că „ar fi extraordinar de frumos dacă până la sfârșitul anului toate aceste lucruri frumoase spuse despre cântărețul Ion Alexe ar putea fi sistematizate și cuprinse într-o carte, alături de lucrarea preoților care au slujit aici în perioada în care dumnealui a activat în această parohie. Părintele Gheorghe Precup s-a îngrijit ca din punct de vedere material să existe toată bunăstarea, iar coordonatorul zidirii acestei biserici a fost cel pe care îl evocăm astăzi, robul lui Dumnezeu Ioan Alexe, vrednicul cântăreț al acestei parohii. Biserica nu-i dă uitării niciodată pe cei ce au slujit cu cinste, cu dragoste, cu devotament și cu abnegație, ci întotdeauna îi cinstește, păstrându-i aproape, evi­dențiindu-i și manifestând recu­noș­tință sfântă față de toată lucrarea acestora”.

Părintele octogenar Gheorghe Precup a evocat de asemenea personalitatea cântărețului Ion Alexe: „Când am venit aici preot, am început o extindere a bisericii care exista deja, cu hramul «Cuvioasa Parascheva», cu mari greutăți, din cauză că autoritățile comuniste nu erau de acord cu treaba aceasta. Îmi amintesc cu venerație și respect de cei care dădeau din mână în mână cărămizile, și care prin jertfa lor au reușit să ridice biserica. Mi-l amintesc pe venerabilul cântăreț Ion Alexe, omul lui Dumnezeu, care a fost și epitrop, și contabil. Era cuminte, harnic, avea o legătură curată cu enoriașii, dădea sfaturi frumoase, era apreciat de autoritățile locale și de toți cei de pe această vale. Respectați-i pe înaintașii voștri și urmați-le pilda! Lucrarea lui să fie scrisă în ceruri, iar Mântuitorul Hristos să-i primească osteneala și dragostea, acum și pururea și-n vecii vecilor. Amin!”

Părintele proinprotoiereu Vasile Ilie, care vine în această parohie din anul 1978, a spus că „Ion Alexe era un trăitor. A fost omul care s-a zbătut foarte mult pentru această biserică. Școala de cântăreți de la Văleni pe care a absolvit-o a fost una dintre cele mai bune din țară. Cursurile durau patru ani. A fost șef de promoție. A fost cântărețul care v-a făcut pe dumneavoastră să uitați grija lumească, necazurile, încercările, să fiți aproape de Dumnezeu, mai buni, mai înțelegători, cu frică de Dumnezeu și iertători”.

Învățătorul Constantin Rădan, ginerele lui Ion Alexe, ne-a mărturisit că a fost uimit să afle, „căutând prin documentele sale personale, că mic fiind, era luat de învățătorul său în fiecare duminică la slujbă, la biserică” și că preotul Sârbu scria într-o recomandare că tânărul Ion Alexe „este serios, frecventează biserica, și știe Tipicul bisericesc”. Avea un glas frumos, avea ureche muzicală și știa să cânte după notația veche a muzicii psaltice: „A încercat să mă învețe și pe mine, dar notația sunetelor mi se părea o hieroglifă! A fost un om al Bisericii, așezat și educat, care, deși avea o vârstă venerabilă, se adresa preoților tineri cu respect. Nu avea probleme cu nimeni”.

Puiu Alexe, fiul celui comemorat, ne-a spus despre tatăl său că era un om special și că în familie se comporta exemplar.

La sfârșitul slujbei de pomenire și după agapa care a urmat, ne-am convins încă o dată că acestui om atât de iubit de familie și de comunitatea pe care a slujit-o i-a fost toată viața foame de iubire și de sens, cum spunea cândva Nicolae Steinhardt.