„Iubirea de vrăjmași ne face milostivi ca Dumnezeu”

În Duminica a 19-a după Rusalii, 5 octombrie 2025, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a rostit un cuvânt de învățătură în Paraclisul istoric „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Reședința Patriarhală. Preafericirea Sa a subliniat că pasajul evanghelic rânduit, de la Luca 6, 31-36, ce relatează cuvintele Mântuitorului despre iubirea vrăjmașilor, rostite în cadrul Predicii de pe munte, ne arată în esență că „iubirea de vrăjmași ne face milostivi ca Dumnezeu”.

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a explicat că Mântuitorul Iisus Hristos schimbă mentalitatea Vechiului Testament cu o poruncă nouă, a iubirii față de vrăjmași: „Sfânta Evanghelie din Duminica a 19-a după Rusalii este plină de învățături ce ne arată care este deosebirea dintre omul păcătos și omul sfânt. Domnul nostru Iisus Hristos știa că, în mentalitatea populară, inspirată de unele texte din Vechiul Testament, ca Psalmii 136 și 138, circula în popor îndemnul de a iubi pe aproapele și a urî pe vrăjmași. În esență, Evanghelia ne spune că iubirea de vrăjmași ne face milostivi ca Dumnezeu. Domnul Iisus Hristos aduce o schimbare de atitudine radicală. În locul urii, aduce o lege nouă, și anume legea iubirii față de vrăjmași. Prin aceasta, Mântuitorul Hristos întrece pe toți legislatorii din istoria omenirii, pentru că nici unul nu a poruncit «să iubești pe vrăjmașii tăi». Mântuitorul Hristos ne îndeamnă, zicând: «Precum voiți să vă facă vouă oamenii, faceți și voi lor asemenea», nu spune: «Faceți ceea ce vă fac oamenii», ci «precum voiți să vă facă oamenii», adică oamenii vor ca semenii lor să le facă bine, să se poarte frumos cu ei, să-i respecte, să-i ajute, să-i ierte. Mântuitorul Iisus Hristos ne îndeamnă să săvârșim numai binele, să nu facem oamenilor răul, chiar dacă ei ni-l fac. Dacă iubim doar pe cei care ne iubesc, devenim asemenea păcătoșilor și nu ne deosebim de aceștia. De aceea, dacă îi prețuim doar pe cei care ne prețuiesc, dacă facem bine doar celor care ne fac bine, atunci nu progresăm spiritual, pentru că nu depășim egoismul firii umane, posesive, adică starea decăzută a naturii umane păcătoase sau egocentrice. Ni se pare firesc să facem bine celor ce ne fac bine, dar nu ni se pare firesc să facem bine celor care ne fac rău, pentru că «firescul» nostru nu mai este pe deplin firea omului creat după chipul lui Dumnezeu cel milostiv, ci firea omului coruptă, căzută sau deteriorată de păcat, ca existență egoistă și posesivă, care amestecă binele cu răul. De aceea, Mântuitorul Hristos vrea să ne învețe că numai omul bun și milostiv, constant, se manifestă ca ființă creată după chipul lui Dumnezeu cel bun și milostiv. Numai bunătatea și dărnicia sunt profund umane, nu răutatea. Răutatea, chiar dacă este răspândită în lume, nu este conformă cu chipul lui Dumnezeu în om, căci numai bunătatea și iubirea sunt conforme cu chipul lui Dumnezeu”.

În continuare, Preafericirea Sa a arătat că Biserica ne îndeamnă să ne rugăm nu pentru pedepsirea vrăjmașilor sau pentru distrugerea lor, ci pentru schimbarea lor în bine sau îndreptarea lor. „Evanghelia de astăzi ne mai învață că un creștin care crede în Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, este înfiat prin harul Sfântului Botez, devenind fiu după har al lui Dumnezeu. Așa cum ne spune și Sfântul Evanghelist Ioan: «Și celor câți L-au primit, care cred în numele Lui, le-a dat putere ca să se facă fii ai lui Dumnezeu, care nu din sânge, nici din poftă trupească, nici din poftă bărbătească, ci de la Dumnezeu s-au născut» (Ioan 1, 10-11), adică prin harul Duhului Sfânt, pe care l-au primit la botez. Prin botez, omului nu i se dăruiește doar iertarea păcatelor, ci și calitatea de fiu al lui Dumnezeu. Iar prin har, credință și fapte bune, prin iubire milostivă, putem ajunge la asemănarea cu Dumnezeu, Care este bun, milostiv și iertător. Deși iubirea de vrăjmași este poruncită de Hristos Domnul, totuși unii oameni nu știu cum pot să-i iubească pe vrăjmașii lor. În acest sens, binele față de vrăjmaș, adică dragostea sinceră și nu doar de formă, începe cu rugăciunea pentru iertarea vrăjmașilor și pentru îndreptarea lor. În cărțile noastre de cult există rugăciuni pentru înmul­țirea dragostei și pentru dezrădăcinarea urii și a dorinței de răzbunare. În aceste rugăciuni nu se cere pedepsirea vrăjmașilor sau distrugerea lor, ci schimbarea lor în bine și îndreptarea lor. Se cere ca Dumnezeu să transforme starea sufletului necredincioșilor sau a făcătorilor de rău, să le schimbe felul de a gândi și de a lucra. De aceea, creștinii din primele veacuri erau per­se­cutați de împărații romani păgâni, Sfântul Iustin Martirul și Filozoful, în secolul al II-lea, mărtu­risește că ei se rugau chiar pentru împăratul roman prigonitor, cerând lui Dumnezeu să-l îndrepte și să-l lumineze. Tot Sfântul Iustin Martirul și Filozoful spune că «Hristos i-a învățat pe creștini să se roage pentru vrăjmași». Vedem aici o aplicare concretă a Evangheliei iubirii de vrăjmași în viața creștină, să ne rugăm pentru mântuirea celor care ne fac rău, pentru îndreptarea lor și pentru schimbarea lor în bine, deoarece răutatea poate fi biruită doar prin bunătate.”

Întâistătătorul Bisericii noastre a mai spus că răutatea altora memorată în sufletul nostru devine cu timpul o boală a sufletului, care nu iartă și nu uită răutatea vrăjmașilor, devenind o povară: „Dacă răutatea pe care a produs-o vrăjmașul în sufletul unui om prin jignire, lovire, păgubire sau prin orice altă formă de manifestare a urii, violenței și răutății este memorată cognitiv și afectiv în sufletul omului, ea devine o boală a sufletului. Răutatea vrăjmașilor memorată permanent în sufletul omului devine o legătură, o povară pentru sufletul nostru. Astfel, sufletul care ține minte răutatea vrăjmașilor se îmbol­năvește. Dacă omul iartă și uită răutatea acestora, el devine un suflet liber și sănătos. De aceea, iertarea nu este doar un aspect juridic, ci este un aspect de vindecare a sufletului rănit. Sufletul otrăvit de răutatea pe care o înmagazinăm în noi devine prin iertare și uitare suflet liber și sănătos. Deci, această poruncă a iertării și a iubirii față de vrăjmași nu este doar o atitudine morală pozitivă, ci este și o stare de sănătate a sufletului. Greșelile rănesc sufletul, iar iertarea îi aduce vindecare. Iubirea de vrăjmași pe care ne-o cere Mântuitorul Iisus Hristos este o stare de început de vindecare a sufletului rănit de răutatea altora”.

La final, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a precizat că „Evanghelia de astăzi arată că porunca Mântuitorului Iisus Hristos este o poruncă a însănătoșirii sufletului și a relațiilor dintre oameni. Iubirea lui Hristos este o iubire smerită și milostivă, iar omul care ajunge la sfințenie, biruind egoismul și dorința de răzbunare, devine asemenea lui Dumnezeu, Cel bun, milostiv și sfânt. A ne asemăna cu Dumnezeu înseamnă să ne lepădăm de gândirea lumească, plină de mândrie și de dorință de câștig, și să urmăm pilda Lui de bunătate și de blândețe. Când ne rugăm pentru iertarea și îndreptarea vrăjmașilor, trebuie să înțelegem că schimbarea lor nu se petrece întotdeauna așa cum dorim sau în timpul dorit de noi. Este nevoie de multă răbdare, iar rugăciunea trebuie însoțită de post. Un exemplu este și vameșul Zaheu, care s-a convertit nu pentru că a fost pedepsit, ci pentru că i s-a oferit o cinste nemeritată, aceea ca Iisus să intre în casa lui. Alți oameni se schimbă în bine prin lucrarea tainică, înțeleaptă și pedagogică a lui Dumnezeu, care transformă o suferință, o încercare sau un eveniment dureros într-un semn de trezire și de chemare la pocăință”.