Jaloane spirituale
Am avut șansa să-l întâlnesc - întâmplător, ziceam atunci, când mai credeam în întâmplare - în urmă cu vreo doi ani, parcă, la o mănăstire dragă mie, unde ajung (aproape) săptămânal, din județul Vrancea, la Dălhăuți. La momentul respectiv, nu știam nici măcar de existența părintelui Pimen Vlad, așa că, atunci când două maici cu care stăteam de vorbă mi-au spus cu bucurie, evlavie... de prezența lui acolo, nu am avut nici măcar o tresărire, drept care una dintre ele s-a uitat oarecum contrariată la mine și m-a întrebat dacă nu știu cine este sau dacă nu-l știu, nu mai țin minte cum a formulat întrebarea, iar eu, senină, i-am răspuns simplu că nu. Între timp și-a făcut apariția și atunci l-am cunoscut pe acest părinte venit de la Athos, un loc fascinant pentru mine de când, cu foarte mulți ani în urmă, am citit cartea lui Ion Brad „Muntele catârilor”, care m-a determinat apoi să citesc tot ce mi-a picat în mână despre acest tărâm absolut excepțional și, desigur, despre lumea de acolo.
Firește, am căutat apoi, după ce l-am întâlnit pe părintele Pimen, să mă informez, să aflu cine este acest călugăr și am descoperit cât este de admirat, de prețuit, de ascultat peste tot pe unde calcă. În plus, am văzut, de atunci, zeci de înregistrări video ale sale, emisiuni de televiziune la care a participat etc., așa că apariția cărții „Învățături de la Muntele Athos” - Bookzone, București, 2024 -, despre care am aflat tot dintr-o înregistrare video a Sfinției Sale, nu mi s-a mai părut o surpriză, considerând că face parte din eforturile firești ale acestui călugăr, prin care caută să-i sprijine pe semeni să străbată cu un rost o epocă agitată din toate punctele de vedere, cum este a noastră.
Cartea este scrisă într-un limbaj simplu, molcom, accesibil oricui dorește să-i parcurgă paginile și, pe întregul său parcurs, autorul îl îndrumă pe cititor pe calea credinței, realizând în felul acesta un act inițiatic, ale cărui secvențe sunt anunțate prin titlurile celor șapte capitole componente: „Primii pași către Dumnezeu”, „Pe Sfântul Munte Athos”, „Pelerini pe calea spre mântuire”, „Lecții de viață prin post și rugăciune”, „Dragostea de ai tăi, dragostea de țară”, „Cele mai mari ispite ale omului modern” și „Lumină în întuneric, lumină în suferință”.
Se remarcă și aici, ca și în celelalte cuvinte adresate de părintele stareț de la Schitul Lacu, din Athos, celor dornici să-l asculte și să-i urmeze învățăturile, simplitatea, naturalețea exprimării, pe de o parte, și felul în care autorul asociază faptul, actul, fenomenul religios, textul cunoscut din cărțile de cult cu viața curentă, cotidiană a omului trăind dincolo de porțile mănăstirii, „în lume”, ajutându-l pe acesta din urmă să-și explice și să-și înțeleagă altfel viețuirea, sensurile acesteia, menirea.
Și chiar dacă, așa cum a afirmat și afirmă în repetate rânduri, călugărul de la Athos nu este un cărturar, din stirpea marilor clerici care au construit istoria credinței românești de-a lungul veacurilor, fiind doar absolvent a zece clase de școală și provenind dintr-o familie cu zece copii, țărănească, din nordul Moldovei, Pimen Vlad are un har care îl face să fie ascultat/ citit, în egală măsură, și de omul simplu, dar și de cel trecut prin cultură, cu aceeași bucurie.
În carte, asociind scurte relatări ale unor întâmplări sau doar momente din viața personală, din ceea ce a aflat de la alții ori a observat în existența cotidiană, cu secvențe din Pateric sau din alte cărți sfinte, părintele, care are un talent pedagogic deosebit, realizează ceea ce se anunță prin titlu: învață, îndeamnă explicit ori doar subtil spre echilibru, corectitudine, respect, măsură, modestie, generozitate etc., etc., valori însumate în credință.
Totodată, cartea cuprinde însemnări consistente despre istoria Athosului, despre viața monahală, despre atmosfera din lăcașele de cult prin care a trecut părintele și, chiar dacă multe dintre relatările lui fac referiri la o lume cu mult deosebită de cea în care ceilalți, mirenii, își duc viața de zi cu zi, părintele are priceperea de a-l face pe cititor să privească totul cu familiaritate, cufundându-se, prin lectură, într-un univers verosimil captivant și înălțător totodată.
În ce-l privește, se consideră un fericit trăitor al unei minuni, ales al Maicii Domnului, care l-a sprijinit să ajungă și să rămână în Athos: „Cea mai mare minune pentru mine este însuși Athosul! Sfântul Munte e unul singur! O limbă de pământ în mijlocul mării, legată de Grecia. O peninsulă în grija Maicii Domnului, de aproape 1.700 de ani, permanent locuită de sute de mii de călugări și de sfinți, pe care i-a adus Maica Domnului când a socotit ea de cuviință, exact așa cum m-a adus și pe mine, la timpul cuvenit. Din atâtea sute de mii de călugări din lumea asta, 2.500 sunt aleși de Maica Domnului în Sfântul Munte din fiecare țară, după socoteala ei. Dintre mii de călugări, m-a luat pe mine de ciuf și m-a dus în Sfântul Munte, cu toate întâmplările prin care m-a trecut”.
Unul dintre meritele cărții - și, în general, ale discursurilor din orice situație rostite sau scrise, de data aceasta, ale părintelui Pimen - este că tuturor învățăturilor religioase la care se oprește le oferă o contextualizare contemporană, așa încât impactul pe care acestea îl au asupra omului modern poate să aibă consecințe constructive, mai exact, extrage din textul vechi religios datele general-valabile, astfel că efectul persuasiv asupra omului contemporan este cert. În plus, exemplele pe care le aduce cu privire la orice temă abordată îl au ca personaj și pe cel ce relatează și, în consecință, nu de puține ori, ia în discuție și greșeli proprii, arătând că orice om (inclusiv cei ce au ales monahismul ca mod de viață și nu numai) are slăbiciunile și luptele lui, ceea ce trebuie să devină un imbold pentru fiecare dintre cei care urmăresc să-și amelioreze, prin credință, existența.
Așadar, din Athos, părintele Pimen Vlad trimite, în continuare/încontinuu către semeni jaloane spirituale.