La ce să ne mai uităm?

Un articol de: Tudor Călin Zarojanu - 05 Feb 2024

Dinspre audiovizual, veștile sunt proaste: s-a pus la punct - nu s-ar mai fi pus! - tehnologia deepfake, prin care o persoană publică e prezentată, cât se poate de realist, spunând sau făcând ceva ce n-a spus ori făcut vreodată. Așadar, un trucaj, dar unul extrem de bine pus la punct, te uiți și juri că e adevărat. Fie declarații scandaloase, fie - cum s-a-ntâmplat nu demult și e foarte probabil că se va repeta - prestații indecente, ca să nu spunem mai mult.

Acum, știrile false, doar texte, par inocente față de noul nivel de falsificare a realității, atins cu ajutorul așa-zisei Inteligențe Artificiale (IA), care nu-și merită numele, e doar machine learning, un program care învață, dar nu are idei și inițiative proprii, ceea ce n-o împiedică însă, iată, să creeze monștri.

Câtă vreme doar citeam o știre senzațio­nalistă, prudența la care ar fi trebuit să ajungem după destule „plase” în care am căzut ne îndemna să o verificăm, de pildă pe o agenție de știri consacrată. Mai ales dacă „știrea” susținea că au fost văzuți porci zburând...

Dar când, vorba aceea, vezi cu ochii tăi și auzi cu propriile-ți urechi, de pildă, cum David Beckham vorbește fluent 9 limbi (când de fapt știe doar una), e greu să nu crezi, mai ales dacă ești un admirator al fotbalistului și ai fi încântat să stăpânească și ecuațiile diferențiale...

E drept, s-au formulat deja câteva criterii după care putem stabili că un material audiovizual este o creație artificială, le putem găsi pe Internet, dar să fim realiști: dacă într-un potop de știri pe care le vedem zilnic se strecoară un deepfake, cine știe să-l identifice ca suspect și are timp să-l verifice? În plus, din păcate, funcționează principiul (greșit) că „Nu iese fum fără foc” - care nu e valabil nici la propriu, cu atât mai puțin la figurat - și suntem tentați să spunem: „Ceva-ceva o fi adevărat!”.

Ei, bine, uneori nu este. Deloc-deloc.

În condițiile astea, se pune întrebarea: „Noi la ce să ne mai uităm și ce să mai credem din ce vedem?”.

Deși întrebarea e justificată, răspunsul nu e chiar așa de greu de dat: La ce ne-am mai uitat, de multe ori, și nu ne-a mințit. Încrederea într-o sursă de informații se câștigă în timp. Sigur că și o sursă extrem de serioasă și de profesionistă poate greși uneori (au fost știri eronate chiar și la BBC, care rămâne un reper jurnalistic de vârf), dar se întâmplă atât de rar, încât practic nu contează.

Mărturisesc că în primul moment am fost tentat să spun „Nu vă mai uitați la știri!”, dar ar fi o exagerare contraproductivă. Pe de o parte, trebuie să știm ce se-ntâmplă în lume, în Europa, în România și în urbea noastră, în toate domeniile: social, economic, politic, religios, cultural, artistic, sportiv etc., și pentru asta trebuie să facem efortul de a discerne între știrile care contează cu adevărat și cele frivole, de umplutură sau de scandal, tip cine s-a mai certat cu cine.

Pe de altă parte, există totuși televiziuni și programe de știri de la care nu avem de așteptat nici o știre falsă, nici una tabloidă. Poate părea o pledoarie pro domo, dar e incontestabil că Trinitas TV este un asemenea post.

În fine, slavă Domnului, există numeroase alte programe în afară de știri. Un film sau un serial bun, documentarele, reportajele, emisiunile culturale și cele despre credință sunt spații fără pericole de falsuri - le-am putea numi fake free -, ca să nu mai spunem cât de interesante sunt.

Așadar, avem la ce ne uita!