La Lipănești, biserica este locul emblematic al satului

Până la Lipănești, județul Prahova, nu am știut că în sintagma „timpul din curtea bisericii” se cumulează, completiv, slujirea preotului, comuniunea parohială și deopotrivă un atribut identitar al comunei. Cunoscându-l însă pe părintele paroh Adrian Marin, am realizat că sintagma definește un dar. Un mare dar care se exprimă prin zâmbet! Octavian Paler spunea: „Învățați să lăsați pe chipul vostru să înflorească un zâmbet. Este darul pe care îl oferiți aproapelui, este darul pe care îl oferiți întregului univers.” Despre acest fel de dar vom vorbi în continuare.

Curtea bisericii Parohiei Lipănești, cu hramurile „Adormirea Maicii Domnului” și „Cuvioasa Parascheva”, din Protopopiatul Vălenii de Munte, a devenit de ceva timp un reper major al comunei. Întregul ei spațiu, cu biserica, cimitirul, centrul social, troițele lui, funcționează unitar în folosul aproapelui, definind un mod de slujire atât de aplicat și corespunzător comunității încât fiecare beneficiar se poate revendica drept „proprietar” al lui. În acest perimetru, Biserica își adeverește calitatea de dar al lui Dumnezeu, pentru fiecare în parte, dar mai ales pentru cei care acum, la vreme de încercări, simt nevoia să-și găsească rost și cale. Să zâmbească și să spere.

Dialogul ca rodire și impuls

„Ne-am străduit, încă de acum 17 ani, când am venit preot aici, și eu, și credincioșii, să ne apropiem unii de alții, cu tinerii și cu bătrânii deopotrivă. Un impuls mai mare am avut din momentul în care am fost și îndemnat să fac lucrul acesta, arătându-se încă o dată că fiecare om are nevoie la un moment dat de un imbold. De entuziasm stimulat pentru fapte frumoase. Îmi amintesc, de pildă, că atunci când am fost îndemnați să avem biserica deschisă zilnic, de către vrednicul de pomenire Patriarh Teoctist, inițial ne-am gândit că va fi greu. Dar cu mici eforturi am reușit. Și lucrul acesta ne-a bucurat tare mult, pentru că multe persoane s-au apropiat de biserică. Din acel moment ne-am gândit și la alte idei și inițiative legate de credincioșii noștri, care nu au nevoie numai de slujbe”, ne mărturisește părintele paroh Adrian Marin.
Astfel s-a ajuns ca în Postul Crăciunului preotul împreună cu copiii din parohie să meargă pe la cei bolnavi sau singuri, să-i colinde, să le ofere daruri, să organizeze serbări la biserică de Înviere, de hramuri, în Duminica părinților și a copiilor, în Duminica Sfinților Români, de ziua poetului Mihai Eminescu sau în Duminica migranților români. În multe din aceste activități s-au implicat nu numai părintele și copiii, ci și părinții, realizându-se astfel un dialog roditor, emo­ționant și frumos.

Comunicarea cu parohia

Existența multor persoane singure în comunitate a născut ideea unei socializări speciale cu acestea. Așa s-a ajuns la organizarea unor agape în centrul social al parohiei, după Sfânta Liturghie sau cu prilejul parastaselor pentru cei adormiți. „Milostenia este făcută cu sens și cu folos, pentru că masa este o binefacere pentru persoanele sărmane sau singure. Un bătrânel ieșind de la o astfel de agapă mi-a spus: #Părinte, să aveți grijă și de mine!$“, ne mărturisește părintele paroh. În acest proces comunicațional se include și foaia parohiei „Lumină pentru suflet”, care apare lunar, și în care se dezbat teme precum: bucuria preoției, a rânduielilor pentru cei adormiți, a comuniunii, prieteniei, colindelor, lecturii, familiei, copilului, împărtășaniei, mărturisirii. Și tot în acest sens a fost creat și site-ul parohiei, unde părintele anunță programul activităților, semnează articole ziditoare de suflet și alte informații de interes. Lor li se adaugă concursurile de șah pentru copii, în care se implică școala și primăria, excursiile și pelerinajele organizate împreună.
Multe din activitățile sociale ale parohiei se desfășoară în centrul social, un spațiu multifuncțional cu sală de mese, bucătărie și spațiu pentru activități cu copiii și cu bătrânii. „Ca preot, nu-mi propun să storc lacrimi pentru munca noastră. Dar în momentul în care vezi persoane cu lacrimi de bucurie în ochi, descoperi răspunsul cel mai concludent la stradania depusă. Și atunci înțelegi că acțiunile desfășurate le-au ajuns în suflet și că ei se vor implica și mai mult, transformând curtea bisericii în parte a comuniunii, cum o fac acum tinerii care muncesc aici și cărora noi le asigurăm o masă pe zi cu sprijinul credincioșilor. Nu de puține ori, concetățenii noștri își aduc oaspeții de departe să
vadă biserica cu cimitirul, considerându-le reprezentative pentru sat. Și nimeni nu se simte deranjat ci, dimpotrivă, ca într-un parc. Ca într-un loc al comuniunii totale, inclusiv cu cei plecați dintre noi”, ne mai spune părintele Marin, care poartă cu sine, permanent, un zâmbet molipsitor pe chip.

Bucuriile vieții în Biserică

Pentru cucernicia sa, cele mai multe bucurii vin din curtea bisericii, unde își petrece cel mai mult timp, pe care îl consideră dar de la Dumnezeu. „Ceea ce reușesc să fac aici este un mare dar de la Dumnezeu. Timpul din curtea bisericii este timpul unui preot pentru care familia este, înainte de toate, sprijinul lucrării lui. Susținând lucrarea preoției, ea însăși se umple de bucurie. Și astfel lucrurile curg frumos. Familia mea, cu cei opt copii ai ei, este un dar de la Dumnezeu.
Și, dacă noi, părinții, nu reușim să facem tot ce trebuie pentru ei, Dumnezeu le poartă de grijă într-un mod deosebit. Și fiecare dintre copiii noștri dobândește frumusețea darului Lui, pentru că tot ce este frumos este de la Dumnezeu. Iar ce este mai puțin frumos este din pricina nepu­tințelor noastre”, ne mărturisește părintele Adrian Marin.
Ascultându-l pe părintele paroh, am înțeles și sensul zâmbetului lui și adâncimea cuvintelor lui Octavian Paler, pe care părintele a ținut să le reproducă într-un articol de pe site-ul parohiei: acelea că zâmbetul este un dar oferit aproapelui și lui Dumnezeu.