La parohia Vânători, rugăciunea se împleteşte cu munca

▲ La 50 de kilometri S-E de Turnu Severin, nu departe de oraşul Calafat, pe drumul naţional 56A, se află comuna mehedinţeană Vânători ▲ Este un loc plin de tradiţie, unde fiecare localnic are doar două valori supreme: pe Dumnezeu şi pământul moştenit din moşi-strămoşi ▲ Biserica este la fel de veche ca şi satul, ea fiind printre primele clădiri din comună ▲

La altarul bisericii din comuna Vânători slujeşte de aproape 33 de ani părintele Nicolae Prună. Ca şi oamenii acestor locuri, părintele paroh este legat cu inima de glie: „La noi, la vânătoreni, oamenii sunt legaţi de pământul pe care s-au născut. Au rădăcinile adânc înfipte în aceste locuri şi, asemenea lor, sunt şi eu, pentru că aici m-am născut şi aici a rânduit Dumnezeu să slujesc. Nu aş putea să-mi imaginez viaţa fără aceste locuri care îmi sunt atât de dragi“, mărturiseşte părintele paroh. După biserică, pământul pe care l-au moştenit din generaţie în generaţie este pentru vânătoreni bunul cel mai de preţ, este locul unde îngroapă ultimele suspine ale vieţii: „Aici, oamenii muncesc foarte mult. Pământul este singura lor sursă de viaţă. Am întâlnit foarte multe cazuri în care a trebuit să merg pe câmp pentru a le citi bătrânilor rugăciunea de ieşire a sufletului. Cu toţii s-au născut pe pământul acesta şi mor îmbrăţişându-l. Muncesc până mor. Este o moştenire: dacă părinţii lor au murit ţinând în mână coarnele plugului, aşa trebuie să facă şi ei“, mai spune părintele Nicolae. „La noi, rugăciunea nu se termină la biserică“ Părinele se ştie de o viaţă pe aceste locuri şi printre aceşti oameni şi nu ar pleca din comună pentru nimic în lume. Pentru sfinţia sa munca şi predica au fost dintotdeauna două lucruri care s-au completat reciproc: „Nu aş pleca niciodată de aici. De 33 de ani muncesc atât ogorul bisericii, prin sfintele slujbe, cât şi pe ogorul pe care l-am moştenit de la părinţii şi de la bunicii mei. Eu sunt fiu de ţăran. Părinţii m-au luat de mic la muncile câmpului şi nu eram eu singurul exemplu, pentru că toţi copiii satului mergeau să lucreze câmpul“. La Vânători, părintele Prună munceşte terenul bisericii alături de credincioşii săi. Lucrul începe şi se termină cu câte o rugăciune şi, de multe ori, orele de semănat sau de recoltat se transformă în adevărate lecţii de cateheză: „Din lucrul nostru nu lipseşte niciodată rugăciunea pe care o facem împreună şi chiar dacă mulţi dintre credincioşi nu cunosc dictonul latin «ora et labora», vă asigur că toţi îl practică. La noi, rugăciunea nu se termină la biserică, ea continuă şi pe ogor, iar oamenii mă ajută să lucrez pământul bisericii. Pe câmp vorbim de multe ori despre religie, sunt curioşi să afle cât mai multe lucruri despre Dumnezeu, chiar şi cei care nu prea dau pe la slujbă învaţă foarte multe“, completează părintele Prună. „Copiii noştri fac rugăciunea alături de directorul şcolii“ Deşi categoria de vârstă predominantă într-o parohie de ţară este cea a oamenilor de vârsta a treia, Biserica „Sfântul Gheorghe“ poate fi considerată una tânără, prin numărul mare de copii care-i trec pragul. Dintotdeauna biserica de aici a avut o colaborare frumoasă cu şcoala: „De când mă ştiu şcoala şi biserica din Vânători au fost înfrăţite, spune părintele paroh. Avem în fiecare duminică cel puţin 30 de şcolari care ne calcă pragul. Participarea la slujbe începe încă din clasele primare, atunci când fiecare învaţă să citească Apostolul. La noi la biserică doar copiii cântă Apostolul“. Învăţăturile din biserică sunt completate şi de întâlnirile de la şcoală, unde părintele vine de două ori pe săptămână pentru a le vorbi micuţilor despre Dumnezeu. Este deja o tradiţie ca în fiecare dimineaţă, la începutul orelor, copiii să spună rugăciunea, chiar dacă părintele nu este de faţă: „Atunci când nu am ore de dimineaţă, copiii noştri fac rugăciunea alături de directorul şcolii, un om foarte credincios, care preţuieşte foarte mult educaţia religios-morală“, încheie părintele Nicolae Prună, parohul Bisericii „Sfântul Gheorghe“ din comuna Vânători.