Lăcaşul înzestrat cu danii de Mihai Viteazul
Unul dintre cele mai frumoase şi vechi lăcaşuri de cult din Buzău este biserica ştiută de localnici drept "a Banului". Fosta mănăstire de pe vremuri încântă şi azi privirile trecătorilor prin zona apropiată de gara oraşului. Arhitectura sa deosebită, de secol al XVI-lea, este completată de un interior sobru şi elegant, îmbogăţit de o icoană adusă de la Constantinopol. Buzoienii se mândresc cu faptul că însuşi Mihai Viteazul a făcut importante danii către acest aşezământ.
Sub bolţile sfântului lăcaş, rugăciunile se înalţă în voie către Domnul şi Maica Sfântă, mai ales că aici se află minunata icoană în stil bizantin a Preacuratei, poleită cu aur, care îndeamnă la multă evlavie pe orice credincios. Icoana se află aici din 1571 şi se crede că este una dintre cele salvate de către creştini, în secolul al XV-lea, din Constantinopolul cucerit de Imperiul Otoman.
Zilnicele rugăciuni
"Fosta Mănăstire a Banului este una dintre bisericile cu tradiţie din oraşul nostru, în vecinătatea ei aflându-se liceul ce-i poartă numele lui Bogdan Petriceicu Haşdeu. Acest lăcaş de cult este emblematic pentru Buzău, găsindu-se în toate monografiile care ţin de acest oraş, iar oamenii ştiu acest lucru şi simt impresionantul ei trecut. Porţile bisericii noastre sunt deschise credincioşilor zilnic, pentru a se întâlni cu Bunul Dumnezeu în rugăciune. Spre marea mea bucurie, avem enoriaşi care nu lipsesc în nici o zi, iar în astfel de vremuri agitate, în care ne trăim cu toţii viaţa, îşi găsesc liniştea şi pacea interioară doar dacă ne trec pragul", ne-a spus părintele Alin Balica, parohul bisericii.
A fost mănăstire până în 1877
Biserica Banului, monument istoric şi de artă, este ctitoria vistierului Andronic Cantacuzino din 1571, construită pe locul alteia mai vechi. Istoria a fost destul de zbuciumată cu acest lăcaş, fiind ars în luptele lui Vasile Lupu cu domnitorul Matei Basarab din 1637-1639. Adriana, văduva vornicului Şerban Cantacuzino, o rezideşte mai târziu, în timpul domniei lui Constantin Brâncoveanu, fiind terminată în anul 1722. În urma cutremurului din 1802, biserica a fost puternic afectată şi a fost nevoie să fie restaurată. După 1877, Mănăstirea Banului devine biserică de mir, deschisă pentru enoriaşi. Pictura lăcaşului a fost realizată în 1884 de Gheorghe Tattarescu şi Dimitrie Teodorescu, fiind spălată o dată, în 1927. Această pictură s-a deteriorat în timp, iar în anul 1950 a fost renovată şi completată de Titel Benea. În anii 1980-1982 au fost vindecate rănile lăsate de cutremurul devastator din 1977. Aceste reparaţii au fost începute în timpul episcopului Antonie Plămădeală şi terminate în vremea Înalt Preasfinţitului Epifanie, Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei. Pictori restauratori au fost meşterul Mihăilă, Octavian Teodorescu şi Petre Braşoveanu. În urma cutremurelor din 1986 şi 1990, pictura bisericii a fost din nou afectată. După mai mulţi ani, a început o nouă serie de restaurare a picturii, zugrav fiind părintele Petre Braşoveanu, împreună cu ucenicii săi. Reparaţiile au început în martie 2005, s-au încheiat în decembrie acelaşi an, lăcaşul fiind resfinţit la 5 februarie 2006.
Icoana argintată şi poleită cu aur
Biserica, având hramul "Buna Vestire", se distinge şi prin forma sa exterioară deosebită, rar întâlnită la alte lăcaşuri, fiind acoperită cu ţiglă smălţuită, adusă de la Viena, în secolul al XIX- lea. Arhitectura acestui monument de artă este specifică secolului al XVI-lea, dând senzaţia de înălţime, când pătrunzi în ea, deşi nu este o biserică de proporţii foarte mari. În interiorul lăcaşului, privirea va fi încântată de valoroasele picturi de patrimoniu, ce se găsesc pe catapeteasmă, realizate de maestrul Tattarescu în 1877. La Banu, rugăciunile se pot îndrepta şi spre icoana Maicii Domnului. Istoria acestei icoane datând din 1571 este destul de interesantă, bănuindu-se că este una dintre cele salvate din Constantinopolul cucerit de turci, fiind îmbrăcată în argint în 1697 de Doamna Elena, soţia domnitorului Brâncoveanu, şi poleită cu aur în 1819 de vel postelnicul Alexandru Văcărescu. De patrimoniu sunt şi frumoasele încadramente de geam, realizate din piatră sculptată, ca şi intrarea, tot din piatră, şi pisania de deasupra ei, ce datează de la 1722.
Biserica Banului Cantacuzino
Despre istoricul bisericii ne-a oferit alte detalii părintele paroh Alin Balica: "Biserica este denumită "a Banului" de la faptul că Andronic Cantacuzino devine ban la un moment dat. Prima menţiune că era numită astfel o găsim într-un document din 1618. În arhivele ce s-au păstrat peste timp aflăm că fosta mănăstire a fost una dintre cele mai bogate ctitorii ale vremii, având proprietăţi vaste, care cuprindeau o mare parte din judeţ. Într-unul din documentele găsite este specificat faptul că lăcaşul a primit danii de la însuşi domnitorul Mihai Viteazul, care la rândul său a fost sprijinit de Andronic Vistierul să ajungă la domnie. Tot dintr-o scriere, din 1711, aflăm că o parte din averea unei alte biserici cu tradiţie din Buzău, Broşteni, este mutată la Banu. După ce Adriana, care făcea parte din ramura boierilor Fălcoieni, a început rezidirea fostei mănăstiri, se recăsătoreşte cu Ioan Stamos, mare postelnic foarte bogat, de origine greacă, care la rândul său ajută financiar biserica. Astfel, marele postelnic rezideşte chiliile şi o dotează cu vaste moşii. În acelaşi timp, o închină mănăstirii Dusico din Tricala (Grecia), acesta fiind unul dintre obiceiurile vremii în perioada domniilor fanariote. Lăcaşul va pierde însă toată averea odată cu secularizarea domnitorului Cuza, din 1863".
▲ Ctitorul, un posibil martir
Biserica Banului din Buzău nu este singura ctitorie de care s-a îngrijit Doamna Adriana. Împreună cu primul său soţ, vornicul Şerban Cantacuzino, a contribuit financiar la repararea mai multor lăcaşuri de cult din România. Astfel, restaurează biserica şi chiliile Mănăstirii Comana, din judeţul Giurgiu, ctitoria lui Vlad Ţepeş. În plus, o dotează cu un foişor, scări şi coloane de piatră. Mănăstirii Cozia, ctitorită de Mircea cel Bătrân, i se adaugă un pridvor-coloană cu sprijinul bănesc al familiei Cantacuzino. De asemenea, au mai construit şi zugrăvit bolniţa Mănăstirii Bistriţa, au ridicat biserica Mănăstirii Hotărani şi au contribuit cu bani şi podoabe la Biserica Şelari din Bucureşti. Despre ctitorul iniţial al acestui lăcaş, Andronic Cantacuzino, se spune că ar fi avut o moarte martirică. În secolul al XVIII-lea, într-un document din acele timpuri, voievodul Mihai Racoviţă aruncă o lumină asupra morţii lui Andronic: "Numitul, strămoşul meu Cantacuzino, căzând la Constantinopole, în primejdie mare, îşi putea scăpa viaţa cu alta fără, numai să se turcească. Mulţi l-au îndemnat să-şi schimbe legea pentru a-şi salva viaţa şi nevoind aceasta a face, l-au ucis ...". Mai mult, în 1988, s-a descoperit într-o cronică spaniolă faptul că la 4 noiembrie 1601, capul unui anume Andronic Grecul - familia Cantacuzino având origini greceşti - era adus la Poartă de curieri moldoveni.