Leagănul românesc din inima Parisului

Biserica "Sf. Arh. Mihail, Gavriil şi Rafail" este de secole locul unde mii de români găsesc un primitor colţ de ţară. Slujbe în limba română, cateheze ţinute ca odinioară în tinda bisericilor din satele româneşti, oameni dornici să schimbe o vorbă cu cei de un sânge, întâlniri culturale şi duhovniceşti, iată câteva elemente care fac din comunitatea românilor din jurul Catedralei din Paris o Românie în miniatură şi o casă mereu cu uşile deschise.

Comunitatea ortodoxă română din jurul Catedralei româneşti din Paris a fost închegată de arhimandritul Iosafat Snagoveanul, care la 22 noiembrie 1853 înscria oficial unitatea parohială. Renumit paşoptist român, exilat la Paris după Revoluţia din 1848, arhimandritul Iosafat Snagoveanul a dat curs dorinţei românilor de a avea propria biserică. Întemeietorul comunităţii parohiale este înmormântat în cimitirul Montaparnasse din Paris, alături de Brâncuşi, Cioran şi Eugen Ionesco. "Românii nu mai voiau să meargă la alte biserici ortodoxe, nu mai voiau să se boteze la ruşi, nici la greci, ci voiau să-şi încreştineze copiii într-o biserică românească", ne-a explicat parohul bisericii, părintele Constantin Târziu. La 5 septembrie 1882, regele Carol I al României a cumpărat actualul sfânt lăcaş pentru comunitatea românilor care se aflau la acea vreme în Paris, în mare parte studenţi. Biserica a devenit o adevărată catedrală şi casă pentru românii din capitala Franţei. "Biserica exilului românesc" Găsim la Catedrala românilor din Paris pe părintele paroh Constantin Târziu, mereu stând de vorbă cu cineva, ascultând păsurile românilor şi dornic să-i ajute cumva. Este paroh aici din 1980. În discuţia avută ne-a mărturisit că vremurile actuale sunt mai grele decât cele dinainte, din timpul regimului comunist. "Înainte, biserica aceasta a fost un simbol de credinţă ortodoxă, dar unul viu. A fost aici o comunitate cu o trăire vie, a exilului românesc. De aceea, numai anul trecut, după 64 de ani, am revenit în sânul Bisericii-mamă, la Patriarhie. Dar ne-am păstrat autonomia din punct de vedere administrativ-financiar, ne-a spus părintele Târziu. Lipsa unei educaţii religioase solide este principala provocare în pastoraţie pe care părintele Constantin Târziu o remarcă. Din aceste motive, întâlnirile cu românii sunt adesea adevărate lecţii de cateheză. Cateheze şi întâlniri cu tinerii Pentru a preîntâmpina aceste probleme, copiii românilor din comunitate sunt chemaţi la catehezele duminicale. Organizate de mulţi ani, catehezele au luat amploare în ultimul timp, când profesori, studenţi sau artişti se ostenesc alături de preoţii de la biserică în a-i învăţa pe copii tainele credinţei. "Îi învaţă în primul rând limba română, pentru că majoritatea sunt născuţi aici. I-am învăţat rugăciunea Tatăl nostru în română, apoi şi-n franceză, pentru ca atunci când se duc într-o biserică de altă confesiune, cu colegii lor de şcoală, să ştie şi ei această rugăciune", ne-a explicat părintele Târziu. Aproximativ 35 de copii participă în fiecare duminică la catehezele parohiale, iar periodic se spovedesc şi împărtăşesc. Bucuria de a-i vedea pe părinţi că-şi aduc copiii la biserică, că-i rup din faţa calculatorului şi a televizorului timp de două ceasuri pe săptămână este vizibilă în comunitatea din Paris. "Înalt Preasfinţitul Părinte Mitropolit Iosif cere preoţilor şi-i încurajează cu susţinere materială, cu cărţi de rugăciuni, cu agape, pentru a determina copiii să vină la biserică, pentru a-i determina pe români să-şi crească copiii în biserică", ne-a mai spus părintele paroh. Pe lângă catehezele pentru copii, în parohie mai există şi alte activităţi pentru tineri. Aceştia se întâlnesc prin programele Asociaţia "Nepsis" a Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Occidentale şi Meridionale. Veche biserică pariziană Catedrala românească din Paris a fost zidită în perioada 1374 - 1380 şi până la Revoluţia franceză a fost lăcaşul de cult catolic, în grija dominicanilor. Sfinţirea solemnă a avut loc în 1380, iar prima slujbă s-a oficiat la 1382. Frumuseţea bisericii este amplificată de obiectele şi decoraţiunile vechi, păstrate şi astăzi, cum ar fi lemnul care împodobeşte locul unde este amplasat corul, material adus din Egipt pentru construirea Palatului Versailles. După Revoluţia franceză, biserica a fost transformată în depozit, apoi în dispensar, pentru ca mai târziu să fie vândută unei familii care voia s-o dărâme. La 1882 a fost cumpărată de Casa Regală a României, după care s-au extins clădirile-anexe. La 31 mai 1892 a fost sfinţită de episcopul Inochentie Ploieşteanul. "Îmi aduce aminte de ţară" Cum se simt românii stabiliţi în capitala Hexagonului atunci când vin la emblematica biserică românească, am aflat de la câţiva dintre credincioşii pe care i-am găsit rugându-se în lăcaşul de cult. Rodica Popa, 49 de ani: "De nouă ani vin la această biserică. O cunoştinţă mi-a spus atunci că există o biserică românească. Nu ştiu dacă s-a întâmplat de 20 de ori să nu fiu în sfânta biserică duminica şi la sărbătorile mari. Eu găsesc o linişte sufletească în această biserică şi pot să spun că dacă nu vin într-o duminică, parcă mi se taie ceva. Simt nevoia să vin la biserică, orice ar fi, orice s-ar întâmpla. Îmi aduce aminte de ţară. Sunt nouă ani de când am găsit comunitatea românească şi am fost foarte încântată. Am plâns pentru că aşa au fost timpurile pe atunci. Am dat şi o mână de ajutor întotdeauna, fie la curăţenie, fie m-am ocupat de copii, fie la bucătărie. Pot să vă spun că aici la Paris am aflat şi ştiu ce înseamnă să fii lângă Dumnezeu, pentru că în ţară mergeam foarte rar la biserică." Ion Predeanu, 30 de ani: "Mă simt foarte bine în această biserică. Mă linişteşte. Cred că este un loc sfânt, unde te pocăieşti pentru păcatele pe care le faci. Este o reîntâlnire cu ţara, cu fraţii tăi de acelaşi neam. Mai mult decât atât, uităm de toate greutăţile cotidie0pne şi simţim că ne încărcăm cu energie pozitivă."