Libertate şi prosperitate
O bună parte din teoriile politice moderne încearcă să justifice o legătură între prosperitate şi libertate. De vreme ce lupta ideologică dintre est şi vest a fost câştigată de lumea liberă, trebuiau găsite motive pentru care sfârşitul acesta era inevitabil de la început. Povestea cea mai frumoasă care a fost propusă ca explicaţie a fost cea a inevitabilităţii victoriei libertăţii asupra despotismului. Şi parţial povestea este adevărată. Teoretic, întotdeauna oamenii vor prefera libertatea despotismului, dar, practic, războiul ideologic nu a fost câştigat datorită libertăţii, ci datorită faptului că vestul era prosper, iar estul ajunsese falimentar.
Un război ideologic însă nu poate fi câştigat cu adevărat doar prin abandonul adversarului datorat unei situaţii pur economice, deci contingente, el trebuie câştigat în absolut, triumful este deplin doar dacă putem justifica faptul că victoria era inevitabilă, indiferent de chestiunile contingente, cum ar fi mersul economiei sau arsenalul militar al combatanţilor. Libertatea trebuie să învingă pentru că ea are dreptate.
O asemenea idee este însă o idee de inspiraţie teologică. În teologie, libertatea este echivalentă cu dreptatea şi cu adevărul şi învinge pentru că Hristos este cel care o aduce. Numai că în teologie libertatea are un alt sens decât sensul din politică. Libertatea este o stare interioară, libertatea faţă de păcat, eşti liber când cunoşti adevărul şi tedesprinzi de păcatul care te stăpâneşte, şi astfel îţi tragi puterea de a rezista ispitelor lumii nu din superioritatea ta materială sau spirituală, ci datorită faptului că ai Adevărul de partea ta. Cu Adevărul de partea ta poţi înfrânge orice tiranie, nu prin mijloace militare, ci prin perseverenţă şi prin faptul că, fiind liber în interior, tiranii nu au ce să îţi mai facă, nu au cum să te mai corupă, singura lor armă este eliminarea fizică, dar şi aşa pierd bătălia pentru că, eliminându-te, tu nu mai eşti sclav. Lucrurile nu funcţionează aşa în politică.
În politică nu i se poate oferi omului libertatea pentru că o libertate de felul celei descrise mai sus ar submina decisiv orice încercare de dominaţie sau de impunere a autorităţii bazată pe orice altceva decât pe adevăr. Iar politica nu este tărâmul adevărului. Oamenii acceptă să fie conduşi nu pentru a fi liberi, ar fi absurd, ci pentru că doresc altceva decât libertatea. Doresc libertate şi securitate, libertate şi prosperitate. Iar dacă securitatea şi prosperitatea sunt puse în pericol, atunci mai degrabă renunţă la libertate decât la cele două.
Vestul a înfrânt estul nu pentru că avea dreptate în absolut, ci pentru că avea o teorie economică mai bună, care le lăsa oamenilor suficient spaţiu de manevră, încât să poată prospera în siguranţă. Odată eliminat inamicul ideologic din est, libertatea a încetat să mai fie aşa de importantă chiar şi în vest. Eficienţa, profitul, securitatea au devenit mai importante decât libertatea. Pentru că, aparent, ele aduc prosperitate. Numai că ignorând libertatea şi implicit dreptatea, prosperitatea este o iluzie. Şi se transformă în tirania bunăstării materiale, care evident e mai plăcută decât tirania lipsurilor materiale, dar rămâne tot o tiranie în care nu mai sacrificăm dreptatea şi libertatea pentru o "libertate" şi mai mare ca în comunism, ci le sacrificăm pentru un profit mai mare.
Să nu uităm însă că, sacrificând libertatea şi dreptatea, renunţăm şi la adevăr, iar în final îl sacrificăm şi pe Hristos Cel care s-a întrupat, a pătimit, a fost răstignit şi a înviat ca să împlinească El în locul nostru dreptatea şi să ne facă liberi.