Libertatea de gândire, de conştiinţă şi de religie
Libertatea de gândire, de conştiinţă şi de religie reprezintă unul dintre fundamentele societăţilor democratice. În dimensiunea sa religioasă, libertatea este un element vital ce consolidează identitatea credincioşilor şi concepţia lor despre viaţă. Uniunea Europeană (UE) prin tratatele, legislația adoptată și jurisprudență, precum și prin protecția instituțiilor sale subliniază importanţa majoră pe care o au respectarea drepturilor fundamentale ale omului, convingerile religioase şi filosofice în societatea europeană şi pune accent pe valorile fundamentale ale pluralismului şi toleranţei.
Dreptul la libertatea religioasă este un drept care ţine de conştiinţa individuală, ce implică, de asemenea, libertatea de a manifesta o religie, o convingere religioasă sau filosofică, o concepție proprie despre viață. Uniunea Europeană respectă diversitatea culturală, religioasă și lingvistică și nu aduce atingere statutului de care beneficiază, în temeiul dreptului național, bisericile și asociațiile sau comunitățile religioase din statele membre.
Drepturile omului
Uniunea Europeană şi-a asumat paradigma normativă, prin crearea de instituţii care să asigure protejarea drepturilor şi a identităţii minorităţilor culturale sau religioase. Deviza Uniunii Europene „unitate în diversitate” este edificatoare pentru filosofia abordată de acest organism suprastatal, prin emergenţa unei identităţi comune, acceptată conştient, sincron şi motivat politic de toate părţile constituente pentru asumarea identităţii europene. Drepturile și libertățile fundamentale ale omului sunt garantate de dreptul internațional, prin legi și acte normative, prin constituții, ele fiind esențiale pentru viața, libertatea și demnitatea persoanelor, și ipse facto, pentru libera dezvoltare a personalității umane.
Drepturile omului sunt idealuri etice și morale ce trebuie convertite în realități umane, ceea ce face ca eficacitatea lor să devină cea mai atractivă teorie din acest domeniu, dar și cea mai mare provocare a practicii lor. Între moralitate, etică și lege sau drepturi, realitățile sunt mai clare în legătură cu religia: multe reguli și principii de drept sunt într-adevăr împrumutate de la moralitate, ceea ce poate duce la ideea de a considera că legea nu este altceva decât moralitatea transmisă și sancționată de grupul social (F. Terré, Introduction générale au droit, Éditeur Dalooz, Paris, 2009); relațiile fiind reciproce, se poate de asemenea considera că prin influența moralei sau a religiei, dreptul se poate baza pe principiile morale.
Libertatea constituie o valoare etică, un bun spiritual, semnul superiorităţii omului faţă de celelalte făpturi, o condiţie esenţială pentru împlinirea menirii şi manifestarea fiinţei umane. Învăţătura creştină priveşte capacitatea de a aprecia, de a alege, de a decide pentru o acţiune sau alta şi de a acţiona în mod conştient şi involuntar, ea fiind un atribut esenţial şi caracteristic al fiinţei umane. Libertatea de a crede și de a practica ceea ce alegem este strâns legată de valorile fundamentale ale libertății și autonomiei. Protecția libertății religioase, definită ca dreptul cetățenilor să adere liber la o religie și să o practice, este necesară pentru ca toată lumea să fie tratată cu demnitate și respect, fără nici un fel de discriminare.
Drepturile omului, „această religie civilă care unește toate sufragiile și inspiră toate bunele voințe” (Al. Finkielkraut, Autour des droits de lâhomme, în „Malaise dans la civilisation. L'extrême droit”, Éditeur Campagne première, Paris, 2001), sunt prevăzute atât de legea naturală, de legea moral-religioasă, cât și de normele juridice naționale și internaționale. Între aceste drepturi ale omului, la loc de frunte se află și dreptul de a avea și manifesta o credință religioasă, în mod individual sau colectiv, prin cultul religios.
Libertate religioasă
Garanţiile pentru libertatea religiei şi respectul pentru conştiinţă şi credinţă sunt inevitabil regăsite în constituţiile societăţilor liberal-democratice şi în instrumentele internaţionale şi regionale cu privire la drepturile omului. Articolul 18 al „Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului” din 1948 prevede: „Orice persoană are dreptul la libertatea gândirii, a conştiinţei şi a religiei; acest drept implică libertatea de a-şi schimba religia sau convingerile, precum şi libertatea de a-şi manifesta religia sau convingerile sale, individual sau colectiv, atât în public, cât şi privat, prin învăţământ, practici, cult şi îndeplinirea de rituri”.
Odată cu intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona la 1 decembrie 2009, Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene a dobândit forță juridică obligatorie în toate țările membre.
În articolul 22 din „Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene” se afirmă: „Uniunea respectă diversitatea culturală, religioasă și lingvistică”, „și nu aduce atingere statutului de care beneficiază, în temeiul dreptului național, bisericile și asociațiile sau comunitățile religioase din statele membre” (art. 17 din TFUE).
În privinţa conţinutului precis al conceptului de libertate religioasă, Uniunea Europeană se aliniază legislaţiei internaţionale deja în vigoare, afirmând existenţa a două componente: pe de o parte, libertatea de a adera sau nu la o credinţă religioasă ori nereligioasă şi posibilitatea de schimbare a acesteia cu o alta, iar pe de altă parte, libertatea manifestării acesteia, atât individual, cât şi în cadrul comunităţii de credinţă. În plus, aplicarea acestor exigenţe nu trebuie rezervată aderenţilor tradiţiilor religioase ori filosofice sprijinite de structuri instituţionale.
Tot în Cartă, la art. 10 se precizează: „1.Orice persoană are dreptul la libertatea de gândire, de conștiință și de religie. Acest drept implică libertatea de a-și schimba religia sau convingerea, precum și libertatea de a-și manifesta religia sau convingerea individual sau colectiv, în public sau în particular, prin intermediul cultului, învățământului, practicilor și îndeplinirii riturilor. 2. Dreptul la obiecție pe motive de conștiință este recunoscut în conformitate cu legile interne care reglementează exercitarea acestui drept”.
Acesta apare ca un demers și o înțelegere a statelor membre ale UE de a proteja nu numai viața privată a cetățeanului european, ci merge mai departe înțelegând prin protecție o dimensiune holistică a persoanei și păstrarea integrității acesteia prin respectarea gândirii, conștiinței și religiei pe care acesta o alege și o mărturisește. Se consacră fiecărei persoane dreptul de a avea sau a adera la o anumită religie, de a avea opinii și convingeri, în dimensiunea sa individuală, dar și dreptul de a exprima religia, opiniile și convingerile, pe plan social. Libertatea religioasă, ca atare, are o componentă ce depăşeşte domeniul privat, ea fiind şi un drept colectiv ce presupune libertate de manifestare, de expresie şi de cult.
Libertate de exprimare
Următorul articol din Cartă statuează faptul că „orice persoană are dreptul la libertatea de exprimare. Acest drept cuprinde libertatea de opinie și libertatea de a primi sau de a transmite informații sau idei fără amestecul autorităților publice și fără a ține seama de frontiere”, drept care nu poate fi limitat și care este asigurat de art. 14, care interzice discriminarea de orice natură, exercitarea drepturilor și libertăților recunoscute trebuind să fie asigurată fără nici o deosebire de sex, culoare, limbă, religie sau convingeri, originea etnică sau socială, opinii politice, apartenența la o minoritate națională, avere, dizabilități, vârstă sau orientare sexuală, inclusiv orice discriminare pe motiv de cetățenie.
Uniunea Europeană protejează valorile fundamentale ale personalității umane, precum gândirea, conștiința și religia, dar și posibilitatea de manifestare socială a ideilor și convingerilor religioase, a concepției fiecărui individ despre lume și societate. Apărarea dreptului la libertate de gândire, de conștiință și de religie semnifică respectul datorat de autoritățile statale diversității de convingeri ce pot fi exprimate în viața socială, în așa fel încât fiecărui individ să-i fie asigurată independența spirituală. Așadar, statul garantează religiilor inclusiv libertatea de a-și manifesta religia sau convingerea, în mod individual sau colectiv, în public sau în sfera privată, prin cult, învățământ, practică și îndeplinirea ritualurilor, precum și dreptul și libertatea de schimbare a religiei, fără ingerințe în acest domeniu, drept inviolabil garantat de Constituția fiecărui stat membru al Uniunii Europene. (Autorul este doctorand în Drept al Academiei Române, Institutul de Cercetări Juridice)