Lipsa surselor şi necesitatea misionară a prezentului

Taina Sfântului Maslu îşi găseşte loc cu greu în majoritatea lucrărilor dedicate Sfintelor Taine. Există foarte puţine cărţi în care poţi identifica mai mult de câteva pagini repetitive asupra acestei Taine de o importanţă majoră în cultul Bisericii Ortodoxe. Care sunt cauzele acestei lipse de eficacităţi teologice în această direcţie şi cum ar putea ea să fie remediată pe viitor?

La o căutare sumară asupra Tainelor în general, putem identifica enorm de multe lucrări dedicate Tainei Euharistiei, Tainei Botezului, Mirungerii şi Cununiei. Se găsesc de asemenea multe cărţi despre Taina Pocăinţei. Taina Preoţiei nu beneficiază de multe lucrări în mod direct, dar sunt numeroase apariţii care discută fie lucrarea pastorală a preotului, fie tratatele despre preoţie ale unor Sfinţi Părinţi importanţi, precum Grigorie Teologul, Efrem Sirul sau Ioan Gură de Aur. Când încercăm să ne îndreptăm atenţia asupra Tainei Sfântului Maslu, avem parte de un şoc. Până anul acesta, când Sfântul Sinod a proclamat anul 2012 An omagial al Sfântului Maslu şi al îngrijirii bolnavilor, lipsa de lucrări şi studii asupra acestei Taine se resimte serios. Spre deosebire de Biserica Romano-Catolică, unde se regăsesc măcar 15-20 de cărţi şi câteva zeci de studii dedicate în general istoriei Tainei Maslului, profunzimii sale teologice sau dezvoltării sale liturgice, în Biserica Ortodoxă ne confruntăm cu o criză de materiale profundă. Nu resursele sunt cele care ne împiedică să publicăm mai mult, ci poate o lipsă de interes care se explică într-un fel sau altul. Din exterior, se pare că totul rezidă pur şi simplu într-o ignorare indirectă cauzată de lipsa de repetitivitate a Tainei în diverse spaţii ortodoxe. Spre exemplu, Taina Maslului este celebrată în anumite zone din diaspora extrem de rar. Din nefericire, existau anumite parohii care oficiau Taina Maslului doar atunci când se confruntau cu bolnavi în stare gravă, dar evitau celebrarea Tainei în fiecare săptămână în cadrul comunităţii extinse.

Problemele din diaspora

Trebuie să recunoaştem înainte de toate un adevăr dureros. Majoritatea teologilor ortodocşi ai secolului al XX-lea, fie că vorbim de ruşi (Georges Florovsky, John Meyendorff, Alexander Schmemann, Cyprian Kern etc.) sau greci (John Romanides, Ioannis Zizioulas etc.), şi-au scris lucrările în diaspora. Situaţia dificilă din anumite ţări (cum era cazul Rusiei, aflată sub conducere comunistă) a condus teologii ortodocşi în exil. Acest exil nu a fost deloc unul atât de dur pe cât se anunţa. Rând pe rând au apărut instituţii faimoase precum Holy Cross College, Saint Vladimirâs Seminary sau Saint Serge, dar şi lucrări teologice de o anvergură mondială. Teologia ortodoxă a secolului al XX-lea s-a născut în exil, departe de ţinuturile naţionale ale autorilor, cu mici excepţii (aşa cum a fost cazul părintelui Dumitru Stăniloae). Diaspora ortodoxă însă s-a confruntat de la bun început cu multe probleme. În primul rând, ea a trebuit să supravieţuiască în mediul occidental, care nu îi era deloc familiar. Cultura diferită, aspectele teologice diferite, mediul în sine păreau la început obstacole de neînvins. Cu toate acestea, libertatea de gândire existentă în Occident a transformat toate aceste aspecte dificile în oportunităţi. Ortodoxia a început să rodească într-un mod impresionant, dar a început totodată să se confrunte cu o serie de întrebări noi. Prima întrebare care a apărut a fost dacă este nevoie de o adaptare a propriilor practici la noul mediu şi în ce formă trebuie aceasta să aibă loc. Ortodoxia nu s-a abătut de la propria practică liturgică şi învăţătură de credinţă nici un moment. Cu toate acestea, anumite probleme au început să apară, iar Taina Maslului a fost afectată din câteva puncte de vedere.

În SUA există parohii ale unor Biserici Ortodoxe care celebrează Maslul doar o dată pe an, şi anume în Miercurea Mare. În restul anului, slujba este ţinută doar în cazul în care parohia cuprinde un credincios sau mai mulţi cu anumite probleme de sănătate (detalii în această privinţă pot fi regăsite în cursul lucrării lui Paul Meyendorff, "Taina Sfântului Maslu", trad. Cezar Login, Editura Renaşterea, Cluj-Napoca, 2011). Aşadar, Taina Maslului nu mai este celebrată în cadrul bisericii decât foarte rar. Se preferă vizita la domiciliul bolnavului sau la spital. Nu trebuie să considerăm această Sfântă Taină pur şi simplu o slujbă de vindecare din punct de vedere fizic, uitând că prin ea se acordă şi iertarea păcatelor uitate de fiecare dintre noi. Celebrarea rară, ignoranţa clericilor şi laicilor în această privinţă şi lipsa de interes perpetuă nu pot conduce la apariţia mai multor lucrări pe această temă.

Din nefericire, aşa cum subliniam şi în cursul materialelor anterioare, nici tradiţia patristică şi nici cea scripturistică nu sunt prea bogate în comentarii şi detalii despre Taina Sfântului Maslu. Cu toate acestea, în ultimii ani, au apărut tot felul de editări de manuscrise importante, precum Molitfelnicul episcopului Serapion de Thmuis, cel al Tradiţiei Apostolice scris de Sfântul Ipolit al Romei sau lucrările anonime deosebit de importante: Testamentum Domini şi Constituţiile Apostolice. Toate aceste lucrări prezintă rugăciuni şi descrieri ale formelor incipiente ale Tainei Maslului. Ele au nevoie de prezentări exacte şi pline de substanţă care să evidenţieze legătura dintre cultura liturgică primară a Bisericii şi cea ulterioară. De asemenea, tot în ultimii ani au apărut lucrări care au evidenţiat dezvoltarea liturgică a Tainei Maslului, precum cartea profesorului Paul Meyendorff, "Taina Sfântului Maslu" (vezi mai sus). Se simte nevoia de noi sinteze de istorie liturgică şi exegeză teologică asupra Tainei Maslului, iar acest fapt este unul acut în momentul de faţă. Din nefericire, tot ceea ce avem în momentul de faţă se rezumă la două-trei cărţi şi până în 10 studii de specialitate. Unele dintre aceste studii sunt foarte vechi şi trebuie confruntate în lumina noilor descoperiri de documente patristice importante.

Am evidenţiat în cursul acestei secţiuni mai multe aspecte ale Tainei Maslului care pot fi considerate importante. Taina Maslului trebuie tâlcuită în amănunt. Ea are nevoie de o prezentare istorică, liturgică şi exegetică profundă, care să ţină cont de noile descoperiri de manuscrise patristice din epoca primară a Bisericii. De asemenea, este foarte bine că această misiune nu mai revine în principal teologilor ortodocşi din diaspora, aşa cum s-a întâmplat în cursul secolului al XX-lea, când condiţiile politice dificile au condus la un exod în masă al acestora spre Occident sau dincolo de ocean. Această misiune aparţine în principal teologilor aflaţi în graniţele propriei naţiuni, atât pe plan pastoral, cât şi misionar. Ea va contribui la crearea unei înţelegeri mai profunde în general, nu doar a credincioşilor, ci şi a clericilor asupra Tainei Maslului, o Taină extrem de importantă.