Logos şi poezie

De ce nu vii?

de Costache IOANID De ce nu vii de pe cărări străine să-Mi cazi la piept ca un copil iertat? Eu n-am fugit, când numai pentru tine, ca Isaac am fost pe rug urcat. Mai mult de-atât, ce jertfă de iubire? Si cui i-ar da mai mult de-atât prin gând: Un fiu pierdut să râdă în neştire şi-un Dumnezeu să cheme lăcrimând?... De ce nu vii cât încă sunt aproape? De ce te-ascunzi cât încă te mai chem? De ce nu simţi lumina Mea pe pleoape şi Harul Meu, în ceasul tău suprem? De ce nu vrei să fii cu Mine-n slavă, să colindăm alături ceru-ntreg? Din flori de Rai, din veşnica dumbravă, cu mâna Mea cununa să-ţi aleg! De ce nu vii tu, suflet nehotarnic, cât încă pot Mântuitor să-ţi fiu? Când vei striga, va fi atunci zadarnic, vei plânge-amar, dar poate prea târziu! Mai mult de-atât, ce jertfă de iubire? şi cui i-ar da mai mult de-atât prin gând: Un fiu pierdut să râdă în neştire şi-un Dumnezeu să cheme lăcrimând?