Logos şi poezie

Sonet

de Alexandru Vlahuţă Din nou coboară-Te-ntre noi, Iisuse, Căci iarăşi turma Ta e rătăcită Şi iar se-ntinde noaptea cea cumplită A vechii uri, de Tine-atunci răpuse. De-abia se mai zăreşte ca prin sită A mântuirii stea. Dar cât de sus e! Se îndepărtează parcă... Cine spuse Căci stingerea ni-i singura ursită? O, vino, iubitorule de oameni, În sufletul bătrânei lumi să sameni Din nou credinţa cea nemuritoare... Cunoaşte-L-vom? Pleca-vom fruntea oare Când întinzându-Şi mâinile amândouă Asupră-ne, va zice: „Pace vouă!“?