Lucrare și jertfă pilduitoare la Așezământul Dumbrava

Jertfa stă la fundamentul oricărei izbânzi. Mănăstirea Dumbrava, din Arhiepis­copia Ortodoxă a Alba Iuliei, măr­tu­risește lumii noastre nepă­sătoare despre acest adevăr. Pe locul pe care s-a ridicat acest așezământ, la 1703, preotul Ioan a fost ars de viu pentru apărarea dreptei credințe. Apoi, credincioșii au ridicat cu multă jertfă mănăstirea, părintele arhimandrit Vasile Crișan s-a jertfit și el pe sine ca să țină toată lucrarea vie și ziditoare, și tot jertfă pilduitoare este și slujirea semenilor aflați în dificultate, care viețuiesc în complexul social de aici.

În fața evidentelor izbânzi ale slujirii jertfitoare de la Mănăstirea Dumbrava, cu hramul „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir”, încercarea oricărei alte definiri a lucrării ce se săvârșește aici nu se cuprinde pe de-a-ntregul în adevăr. Căci această mănăstire și-a ieșit de mult din hotarul definiției clasice și s-a transformat într-o mare familie creștină, în care bucuria sau durerea se trăiește împărțită egal de fiecare.

Complexul născut din nevoi

Aici, în acest sat al lui Dumnezeu, care adună, paradoxal, în fiinţa sa toate atributele unei așezări rurale, întâlneşti şi copii, şi mame, şi bunici, şi biserică, şi preot, şi maici, şi animale, şi păsări, și povești de viață, de toate. Unele trecute şi triste, altele mai noi și mai pline de iubire, născute din lucrarea filantropică a Bisericii. Între zidurile Mănăstirii Dumbrava funcționează o obște de maici, Casa de copii de tip familial „Sfânta Veronica”, Centrul de deprinderi de viață independentă, Centrul maternal și Școala specială, patronate de Sfântul Nectarie, Căminul pentru vârstnici „Sfânta Maria” și cabinetul stomatologic. Sub aceeași administrare mai funcționează și Centrul pentru vârstnici „Sfânta Ana” din orașul Teiuș. Nevoile duhov­ni­cești ale așezării sunt asigurate de părintele arhimandrit Vasile Crișan și părintele Zotic, în cele două biserici ridicate în incinta mănăstirii. Întregul complex a fost binecuvântat în 2011 de către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel.

La ceasul vizitei noastre, sufletul acestui organism viu, părintele arhimandrit Vasile, se afla cu treburi la oraș. Însoțiți de maica stareță Mina Cerceș, am umblat prin „satul lui Dumnezeu”, ca pe ulițele raiului, încercând să cuprindem în dimensiuni reale această lucrare fără seamăn zidită în slujba aproapelui.

„Suntem aici 30 de maici. Primii copii au ajuns la noi prin 2001. Veneau la cuvioșia sa foarte multe persoane cu probleme. Așa au apărut și copii abandonați, bătrâni neputincioși sau neglijați de familii. Și părintele încerca să-i ajute cumva pe toți. Apariția complexului social s-a impus ca o necesitate. Apoi, pentru îngrijirea acestor persoane am angajat personal specializat, pedagogi, asistenți sociali, infirmieri, au venit profesori voluntari etc. Maicile noastre s-au implicat și ele în această slujire a aproapelui. Astfel, cabinetul stomatologic este de­servit de o maică stomatolog, alte două maici sunt asistente medicale, avem un medic de familie cu care colaborăm, care vine aici în mod regulat de două ori pe săptămână și de câte ori este nevoie. În așezământul nostru sunt în jur de 80 de copii, cu vârste cuprinse între 3 și 20 de ani, cu probleme în familii, aban­do­nați de părinți sau orfani. Părintele Vasile nu-i încurajează să plece, ci, dimpotrivă, să rămână aici, pentru a fi sprijiniți și a o apuca pe un făgaș curat în viață. Elevii claselor I-IV frecventează școala din sat, cei din clasele V-VIII, școala comunală, iar cei de liceu merg la Ocna Mureș. În complex avem și o școală pentru copii cu nevoi speciale, de care se ocupă cadre didactice specializate”, ne măr­turisește maica stareță Mina.

Copiii din așezământ

Despre copiii din centru ne-a vorbit și Amalia Cămărașan, pedagog social la Complexul de servicii sociale „Sfânta Veronica”.

„Complexul funcționează pe mai multe componente, funcție de vârsta și nevoile copiilor. Astfel, avem Casa de tip familial, cu copii de grădiniță, până la vârsta de 10 ani. Apoi, Centrul de dezvoltare a deprinderilor de viață independentă, unde desfășoară activități tineri cu vârste cuprinse între 11 și 20 de ani, și Centrul maternal, în care primim mame cu copii aflate în dificultate. Am dezvoltat un parteneriat și cu Direcția de Îngrijire și Protecție a Copilului Maramureș, de unde ne-au venit 20 de copii. Șase frați, care au trecut pe la noi, au revenit în familie, iar alți tineri, ajunși la majorat, au plecat. Avem și o studentă, și un tânăr care a terminat liceul și căruia îi căutăm de lucru. Ei rămân aici până își vor face un viitor. Câteva fete care au terminat școala s-au căsătorit, părintele le-a făcut nunți, și acum sunt angajatele noastre. Aici sunt ridicate și câteva căsuțe pentru cei care se vor integra social, dar nu-și pot permite o casă proprie sau una cu chirie. Pentru câțiva băieți care au terminat cursurile profesionele de brutar, deschidem noi o brutărie, unde ei vor fi angajați”, ne-a spus doamna Amalia Cămărașan.

Bătrânii „satului”

În căminele de bătrâni de la Dum­brava și Teiuș sunt îngrijiți în jur de 50 de bărbați și femei. Lor li se asigură masă, asistență me­dicală, tot ceea ce au nevoie. Sunt în general persoane care nu se pot descurca singure, care nu au familii, au fost părăsite, sau țin o legătură sporadică cu rudele.

Bătrânii provin din județul Alba și foarte puțini din județul Cluj. „Important este că ne iubește Dumnezeu. Că este bun și că ne ajută. Primul ajutor, și cel mai important, vine de la El. Apoi, cel de la binevoitori, de la autorități și ultimul de la noi”, ne spune maica stareță Mina.

Maica Nimfodora, care se ocupă de asistența bătrânilor, ne-a mărturisit: „Majoritatea bătrânilor au peste 80 de ani. Vreo 12 sunt în imposibilitate de a se deplasa. Noi le asigurăm tot ceea ce au nevoie. Mai toți sunt bolnavi psihic, de unde și necesitatea unei îngrijiri speciale. Dar suntem ajutați de câteva fete care provin de la case de copii. În această slujire există și satis­facții. Pentru că altfel nu am fi aici. Dacă nu faci ceva pentru semenul tău, atunci nu are sens nici viața ta. Și când îi vezi pe cei care se pot deplasa că merg în fiecare dimineață la Sfânta Liturghie, înțelegi mai bine valoarea acestei jertfe”.

La plecare, am descoperit, ca și cu ani în urmă când am vizitat prima oară Mănăstirea Dumbrava, o troiță de lemn rezemată de peretele pangarului. Și, la fel ca atunci, am gândit că tot ceea ce se petrece aici poartă chipul crucii. Că mănăstirea este o cruce, de pe care Mântuitorul Însuși S-a desprins din cuie și S-a făcut cetățean umil al satului părintelui Vasile.