„Lumea catedralelor”, o mărturie occidentală

Printre cărțile apărute în ­ultimii ani în spaţiul francofon dedicate locașurilor de cult creștine din Europa se numără și lucrarea Le monde des cathédrales (Lumea catedralelor), semnată de Monseniorul Joseph Doré, Arhiepiscop romano-catolic emerit al diecezei de Strasbourg, Franța. Cu o structură atent gândită și cu un discurs prudent și cât se poate de obiectiv în fața publicului cititor laic francez, lucrarea constituie o repunere în prim plan a mesajului pe care îl dă unei societăți o catedrală și totodată o părintească „dare de seamă” a misiunii desfășurate de înaltul ­prelat în sânul societății franceze din dieceza de Strasbourg pe care a avut-o în păstorire în ­perioada 1997-2007.

Cartea Lumea catedralelor problematizează cititorul asupra locului și rolului profund pe care le are crești­nismul, chiar prin catedralele sale, în sânul Europei de astăzi, și mai ales în rândul poporului francez.

Ecclesia cathedralis Strasburgensis

Prima dintre cele trei mari părți ale cărții este dedicată catedralei din Strasbourg și relației sufletești pe care autorul a avut-o în timpul slujirii sale ca episcop cu acest locaș de închinare unic în peisajul arhitectonic european. Aici putem citi concentrată lunga istorie a acestui locaș grandios, cu nu mai puțin de 64 de altare, a cărui construire a durat sute de ani, începerea edificiului care dăinuie până astăzi fiind plasată între anii 1170-1180, abia după aproape o sută de ani fiind pusă prima piatră a fațadei (1277) de către Conrad de Lichtenberg, episcop aici în acea vreme, iar turla fiind terminată în 1439.

În cea de-a doua parte a cărții, autorul propune mai întâi o reflecție asupra locului pe care îl ocupă aceste edificii unice în cadrul mediului societal în care acestea sunt situate, înțelese și tratate de societatea contemporană, aplecându-se apoi asupra frumosului și a experienței estetice pe care o are omul de astăzi când calcă pragul unei catedrale. În contextul egali­tății tuturor comunităților religioase în fața Statului francez, autorul detaliază și aspecte privind raportul dintre Stat și Biserică în administrarea unei catedrale. Edificiul este apoi analizat din punct de vedere pur bisericesc, fiind privit ca „biserica episcopului” și ca „biserica-mamă a diecezei”. Autorul face aici și o schiță a evoluției terminologice, plecând de la ecclesia major (biserica mai mare) și ecclesia mater (biserica mamă) și ajungând la ecclesia cathedralis, termen care poate fi deja întâlnit, ne spune autorul, în câteva texte carolingiene (secolele VII-VIII d.Hr.). Ultima dintre expresii se generalizează sub o formă substantivală (cathedralis) abia în secolele XII-XIII, indicând locul în care se află catedra de propovăduire și respectiv reședința episcopului, acesta din urmă fiind cel care, prin misiunea sa unificatoare, adună printr-o biserică din piatră Biserica alcătuită din cre­dincioșii înșiși, văzuți ca pietre vii care alcătuiesc Trupul lui Hristos.

Un spațiu copleșitor pentru ochi și suflet

O catedrală impresionează la început prin grandoarea ei, prin masa de material de bună calitate adunat în zidurile ce o alcătuiesc și prin măiestria cu care acesta a fost pus în valoare. În acest sens autorul notează câteva exemple: albul tufului vulcanic (o rocă specială) al Catedralei „Sfinții Petru și Pavel” din Nantes, negrul lavei vulcanice al Catedralei „Notre-Dame de l’Assomption” din Clermont-Ferrand, trandafiriul cu nuanțe de grena și galben al Catedralei „Notre-Dame” din Strasbourg.

Oricine pătrunde într-o catedrală intră într-un spațiu de mari dimensiuni, care atrage privirea atât pe verticală, cât și pe orizontală, notează autorul, îngemănarea unei grandioase lungimi cu o lățime nemaiîntâlnită într-un simplu locaș de închinare uimind de la primii pași. „Pe măsură însă ce înaintăm în edificiu, ne simțim din ce în ce mai atrași și parcă as­pi­rați de înălțime, verticalitatea fără greș a coloanelor obligând privirea să se înalțe progresiv până la sublimitatea bolților”, remarcă autorul.

Dar catedralele au cel mai adesea și profunzimi fizice, nu doar spirituale, în ele găsindu-se cripte care ne vorbesc simbolic de profunzimea tainei credinței creștine. Înaintând în interiorul ei străbatem nu doar spațiul, ci de multe ori și timpul, parcurgând adesea treptele evoluției istorice a schimbărilor și modificărilor arhitecturale survenite în cadrul edificiului. Într-o catedrală găsim cu mult mai mult decât ne-am fi așteptat, ne asigură autorul, o liniște aparte: „Cel care a trecut, chiar și pentru puțină vreme, de la agitația febrilă a orașului, de la preocupările și grijile sale la secularul spațiu de calm, serenitate și gravitate plină de pace pe care i-l oferă catedrala, se găsește dintr-odată mânat către propriul său spațiu interior, către cele mai personale profunzimi și intimități ale sale. Prezența în edificiu și în universul specific pe care acesta îl generează îi permite vizitatorului accesul la o lume de interioritate de care conștiința ar fi scăpat dacă s-ar fi aflat altundeva” (p. 97).

Aventura editării unei colecții dedicate catedralelor Franței

În cea de-a treia parte a cărții, autorul prezintă publicului cititor francofon „peripețiile” propriului său demers editorial dedicat catedralelor, coordonarea și publicarea cărții dedicate catedralei pe care o slujea ca arhiepiscop de Strasbourg generând mai apoi actuala colecție „La grâce d’une cathédrale”, amplu efort de readucere în prim plan în conștiința colectivă a importanței unei catedrale, văzută aici ca biserică-mamă a fiecăreia dintre diecezele spațiului francez. Începută practic în noiembrie 2007, odată cu publicarea lucrării bogat ilustrate și intitulate Strasbourg (ajunsă deja la cea de-a cincea ediție, ideea elaborării ei datând deja din 2004), colecția „La grâce d’une cathédrale” a adunat până în octombrie 2014 alte zece lucrări dedicate altor somptuoase locașuri de închinare din spațiul francez: Reims (2010), Lyon (2011), Amiens (2012), Paris (2012), Rouen (2012), Chartres (2013), Nantes (2013), Quimper (2013), Lille (2014), și Clermont (2014), toate aceste cărți fiind alcătuite sub coordonarea episcopilor și arhiepiscopilor ro­ma­no-ca­tolici din fiecare dintre aceste părți ale Franței. Dacă este să facem o aducere la zi a infor­mațiilor, colecția numără în prezent 26 de volume (cf. www.lagracedunecathedrale.com), la elaborarea multora dintre lucrările colective ale acestei colecții contribuind între 30 și 50 de autori. Monseniorul Joseph Doré nu ezită în finalul cărții să ne livreze aspecte inedite din munca de selecție a autorilor și a temelor de abordat în cuprinsul volumelor, precum și infor­mații tehnice privind diferite aspecte ale conceperii unui volum, care în principiu cuprinde aproximativ 400-500 de fotografii, textul depășind cu puțin un milion de semne (cu spații incluse).

Pe lângă menționarea minu­țioasă a conferințelor din care au fost selectate o mare parte din textele ce alcătuiesc această lucrare, Monseniorul Joseph Doré include în final, ca epilog al cărții, textul interviului pe care l-a acordat lui Blandine Fabre, publicat la 23 aprilie 2011 în ziarul bimensual romano-catolic L’Homme nouveau (Omul nou), în care sunt reluate în sinteză principalele teme ale cărții.

Filă biografică

Actualmente Arhiepiscop romano-catolic emerit al diocezei de Strasbourg (Franța), hirotonit în 23 noiembrie 1997 cel de-al 104-lea Episcop de Strasbourg, chiar în frumoasa catedrală din capitala Alsaciei, Monseniorul Joseph Doré este în prezent directorul generoasei colecții „Jésus et Jésus-Christ” a editurii pariziene „Mame-Desclée” (colecție lansată în 1978 și care deja în 2013 ajunsese la cel de-al 101-lea volum) și totodată fondatorul și coordonatorul colecției „La grâce d’une cathédrale” din cadrul editurii strasbourgheze „La Nuée Bleue”, colecție ajunsă astăzi la cel de-al 26-lea volum. Născut la 26 septembrie 1936 în localitatea franceză Grand-Auverné din departamentul Loire-Atlantique și urmând o diversă pregătire teologică la Paris, Roma și Münster (Westfalia, Germania), din decembrie 1961 el activează pentru o perioadă ca preot romano-catolic în cadrul diecezei de Nantes, unde timp de șase ani este profesor de teologie și director al Marelui Seminar Teologic al diecezei. În 1971 intră în corpul cadrelor didactice al Institutului Catolic din Paris, devenind chiar decanul Facultății de Teologie al acestui institut în perioada 1988-1994. Din motive de sănătate s-a retras din slujirea de episcop în mai 2007, conti­nuându-și însă activitatea teologică printr-o intensă activitate editorială, rezidând în cadrul Seminarului „Saint- Sulpice” (Issy-les-Moulineaux) din capitala Franței.