Lumina Bisericii Sfântului Luca din Brânceni

Biserica „Sfântul Apostol și Evanghelist Luca”, din Parohia Brânceni, Protopopiatul Alexandria, Episcopia Alexandriei și Teleormanului, se înscrie prin slujirea preoțească, prin rugăciune, pictură și personalitatea ctitorului în marea comuniune cu Hristos şi cu sfinţii Lui. În această toamnă am vizitat locașul din Brânceni, unde am descoperit preschimbate în icoane cuvintele Sfântului Ioan Damaschin: „Eu nu ador materia, ci pe Acela Care pentru mântuirea mea S-a făcut materie”.

Așezat pe malul drept al râului Vedea, în sudul județului Teleorman, satul Brân­ceni aduce în prezent nu numai o istorie probată documentar de pe la 1550, ci și parfumul legendar al unei tradiții surprinzătoare legate de numele lui: obiceiul locuitorilor din vechime de a se îmbrânci unul cu altul, sau cu cei care le străbăteau satul! Nicolae Iorga este de părere însă că numele localității ar putea veni de la Brânca, sau de la un anume Brânceanu, a cărui familie s-ar fi mărit dând naștere unui grup numit Brânceni. În acest sat, într-un singur an, în 1850, s-a ridicat actuala biserică de zid, care a înlocuit-o pe cea de lemn existentă de pe la 1810, cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”. În 1859 a fost sfințită, după ce fusese pictată de Gheorghe Tattarescu.

Ctitorii

Ctitorii bisericii, căreia i-au ales hramul „Sfântul Apostol și Evanghelist Luca”, patronul spiritual al familiei lor, prăznuit pe 18 octombrie, sunt maiorul sârb Mișa Anastasievici și soția sa, Cristina. Maiorul era înrudit cu familia domnitoare din Serbia. Acesta cumpărase cu 42.600 de galbeni moșia Brâncenilor. El făcuse avere cu coarne de cerb cumpărate de la niște târgoveți români, apoi din comerțul cu sare pe Dunăre, unde deținea o adevărată flotă. A luat parte la luptele politice din Serbia, fiind alături de familia Caragheorghevici, împotriva familiei Obrenovici. El a mai ctitorit și biserica din Clejani, județul Giurgiu, unde este și înmormântat, și o alta în Serbia. A fost prieten cu familia lui Carol I, iar pe vremea lui Cuza a împrumutat cu bani Guvernul acestuia. În 1916, trupele germano-maghiare au ocupat comuna și au devastat biserica, furând patru clopote și mai multe obiecte de cult, maltratându-l pe preotul Nicolae Banu, care se opusese jafului. În 1972, biserica a fost inundată de apele râului Vedea, după care cimitirul din spatele locașului de cult a fost dezafectat.

Soarele din Altar

„Slujesc aici din 1998. Parohia are în jur de 650 de familii, foarte multe formate numai din bătrâni. Tinerii au plecat în afara țării la muncă. Biserica noastră este monument istoric de categoria A. Are în primul rând valoare spirituală, dar și artistică, fiind pictată de Gheorghe Tattarescu. Mulțumesc înain­tașilor mei preoți care au avut mare grijă de pictură. De aceea încercăm și noi să o păstrăm așa cum am primit-o și s-o ducem mai departe. Obiectele de cult s-au achiziționat cu cheltuială mare, multe dintre ele fiind confec­ți­o­nate în Austria. Biserica mai are o caracteristică, și anume felul în care este luminată în interior. Pe fațada de vest există o fereastră rotundă prin care la ora Vecerniei lumina inundă catapeteasma, iar în Altar, la epicleză, razele soarelui cad exact pe Sfânta Masă”, ne mărturisește părintele paroh Sorin Marian Nistor.

Pictura

Atmosfera solemnă, maiestuoasă, generată de pictura lui Gheorghe Tattarescu, și mobilierul interior asigură locașului impresia unei adevărate catedrale. În cei 76 de ani de viaţă, artistul a zugrăvit 52 de biserici, fiind considerat cel mai mare pictor religios al timpului său. „Conştiinţa de meşteşugar onest, credinţa sa reală, dar ­fără avânt, educaţia italiană, totul contribuia ca să-l facă să prefere picturilor bătrâne, ­uitate prin mănăstiri, acea artă calmă, lucioasă, linsă, dulceagă şi banală pe care o adusese din Italia”, spune despre acesta ­istoricul şi criticul George Oprescu.
Compoziţiile mari şi chipurile sfinţilor sunt inspirate din pictura occidentală, scoțând în evidență un Tattarescu excepţional ca portretist, care se ­impune prin simţul măsurii, prin claritatea picturii, măiestria şi fineţea desenului, coloritul ­sobru, care dau o expresie de demnitate personajelor. Stilul e ­înrudit cu cel al Renaşterii și caracterizează prima jumătate a veacului al XIX-lea la noi. Valoarea picturii de la Brânceni este remarcabilă prin decenţă, prin expresivitatea și fru­musețea portretelor, coloritul, puternic, echilibrat, care pune în relief fiecare imagine sacră. Cele două icoane împărăteşti, a Mântuitorului Iisus Hristos şi a Maicii Domnului, pictați în picioare, scot în evidenţă valoarea portretistică a operei tattaresciene. De altfel, întreaga pictură îi înfățișează pe sfinți în dimensiuni foarte mari, iar iconostasul impre­sionează prin echilibru și rafinament.

Slujirea

„Tattarescu ne-a lăsat și icoanele praznicare și mai multe icoane mai mici. Creștinii au avut și au o evlavie deosebită pentru acest sfânt locaș. Întotdeauna credința, nădejdea și dragostea lor față de Biserică, față de ctitor și pictor, s-au materializat în participarea la slujbe”, ne-a mărturisit părintele paroh, care ne-a vorbit și despre centrul social aflat în construc­ție și care va fi destinat cre­din­cioșilor, dar mai ales bătrânilor din comunitate.

„Avem început un centru social de peste 10 ani, un bun pentru întregul sat. Deși avem copii puțini, împreună cu școala din localitate, cu care colaborăm foarte bine, organizăm de sărbători concerte de colinde și alte activități, care se vor intensifica cu certitudine odată cu finalizarea lucrărilor la centrul social. Ne mândrim cu faptul că parohia noastră a dat trei preoți care au frecventat de copii biserica din sat. Pentru mine, slujirea înseamnă sufletul închinat lui Dumnezeu și fapta pusă în slujba bunului mers al comu­nității, bucurie, pace și liniște”, ne-a mai spus părintele paroh Sorin Marian Nistor.

Înainte de a părăsi parohia, ne-am închinat și la crucile din spatele bisericii, aliniate ca niște soldați veșnic pregătiți să răspundă chemărilor neamului, ridicate în amintirea eroilor din sat căzuți pe câmpurile de bătălie în timpul celor două războaie mondiale. Și-n această clipă a toamnei, îmbrăcați în lumină și taină, plecăm mai departe, mulțumind Celui „Care pentru mântuirea mea S-a făcut materie” și rostind deodată cu Fericitul Augustin: „Încredinţează-ţi trecutul milei lui Dumnezeu, prezentul dragostei Sale, iar viitorul Providenţei divine”.