Lumina din cuvânt: Gândiţi frumos!

Un fotograf de origine germanã din Sibiu, pe nume Fischer, când se ducea cineva la el ca să-i facă o fotografie, în loc să spună „zâmbiţi“, spunea „gândiţi frumos!“. Bineînţeles că el voia să spună „gândiţi-vă la ceva frumos“, pentru ca gândul să se reflecte pe faţa noastră şi să apărem frumos în fotografie.

Eu cred că nu poate fi un îndemn mai frumos decât „gândiţi frumos!“. Ce înseamnă „gândiţi frumos!“ ? Înseamnă să nu te gândeşti la ceva frumos într-o anumită clipă, ci să gândeşti frumos în orice clipă, să fii atent la gânduri, să selectezi gândurile care-ţi trec prin minte, să reţii gândurile cele bune şi, în măsura în care există posibilitatea, să le dai grai şi să le întrupezi în fapte. Temelia vieţii spirituale este gândul, de aceea în viaţa religioasă esenţialul este disciplina lăuntrică, disciplina de gând. Este foarte important să ştim că gândurile noastre le mai ştie cineva: le ştie Dumnezeu, le ştie Domnul Hristos care e Dumnezeu adevărat şi om adevărat. Domnul Hristos are în vedere gândurile noastre. De aceea, având în vedere faptul că prin mintea noastră trec tot felul de gânduri, şi bune şi rele, şi frumoase şi urâte, este important să fim cu luare-aminte la gânduri, să gândim frumos. De ce? Pentru că, dacă gândim frumos şi numai frumos, atunci trăim frumos şi numai frumos, şi dacă gândim frumos şi trăim frumos, suntem fericiţi. Şi fericirea e mai aproape de tinereţe decât de bătrâneţe. Tinerii, prin structura lor, prin năzuinţele lor, prin felul de a se angaja în anumite acţiuni, sunt mai aproape de fericire, sunt mai aproape de realizări care să le dea mulţumire şi fericire. Şi tinerii mai sunt dintr-un motiv fericiţi, în sensul că nu au un trecut lung, care să fie pătat de gânduri rele, de fapte necuviincioase, de vorbe nelalocul lor, pentru că tinereţea este mai aproape de copilărie, iar copilăria este, într-un fel, idealul creştinului, în înţelesul să ne menţinem în sfera copilăriei în ceea ce priveşte seninătatea, nerăutatea. Domnul Hristos a spus: „Cine nu primeşte Împărăţia lui Dumnezeu ca un copil, nu va intra în ea“ (Marcu X, 15). Deschiderea noastră faţă de Împărăţia lui Dumnezeu trebuie să fie deschiderea copilului care primeşte fără să judece, fără să cerceteze adevărurile pe care i le prezintă omul mare.