Luminaţi-vă faţa: Imagine, sunet, carte

Stau şi mă întreb, câteodată, drăgăliţă, Doamne, cum ar procedat hâtrul Ion Creangă în anul de graţie 1990, dacă ar fi avut posibilitatea să deschidă o „afacere“, respectiv un post de televiziune, la Târgu Neamţ sau aiurea…

În „Junimea“ maiorescian-ieşeană, atunci când se discutau textele apte pentru a fi publicate în revista „Convorbiri literare“, năstruşnicul Vasile Pogor (gazda) se oprea la paginile mai deochiate şi-i întreba pe comilitoni: „Dar duduca de la Vaslui ce va zice?“… Consemnez, relativ târziu, o carte specială, rară: TVV - 15 în explozia cultural-informaţională din judeţul Vaslui. Autorul ei este prof. dr. Dumitru V. Marin, fondator (în decembrie 1990), martor şi actant al studioului de televiziune Vaslui, dascăl cunoscut şi în ipostază de condeier (între altele, monografia despre Liceul centenar „Mihail Kogălniceanu“, precum şi scrierile dedicate folcloristului interbelic Tudor Pamfile). Masivul volum cuprinde documente, fotografii, reacţii (de toate felurile, de la preşedinţii României la texte diverse, publicate în presa locală), cu gândul, explicit, de a lumina temeinic, un timp, o instituţie nouă în era informaţională, atât de discutată şi de disputată, dar atât de utilă în demersul ei mai puţin conjunctural (chiar dacă se află într-un fel de competiţie cu telefonul mobil, internetul şi sfânta carte)… Dumitru V. Marin constată că oraşul Huşi „n-a ieşit în evidenţă de pe vremea lui Dimitrie Cantemir“, Bârladul a excelat la începutul secolului al XX-lea „prin acea mişcare literară şi culturală menită să se integreze în evoluţia naţională“, iar Vasluiul „zvâcneşte puternic, impunându-se atenţiei prin mari realizări“. Astfel, triunghiul TVV - UNISON Radio (Vaslui şi Bârlad) - publicaţia MERIDIANUL sunt, incontestabil, un reper în sensul mass-media ca „amvon“. Repere ar fi (situate pe alte paliere) şi reuşitele regizorului Cornel Porumboiu, evoluţia unor voci scriitoriceşti precum Teodor Pracsiu, Ioan Baban, Corneliu Bichineţ, Adina Huiban, Daniel Dragomirescu, dar şi, să zicem, mişcarea fotbalistică a „plăieşilor“ lui Dorinel Munteanu… Toate acestea exprimate într-un spaţiu creştin prin excelenţă, revitalizat de Episcopia Huşilor (unde tatăl meu a fost seminarist, în anii â20 ai secolului trecut), episcopie care cuprinde 5 protopopiate (Vaslui, Bârlad, Huşi, Negreşti şi Fălciu). Cu toată sărăcia ţinuturilor ştefaniene, susţine autorul (incisiv şi bine argumentat), judeţul şi municipiul Vaslui „sunt astăzi şi altceva decât locuri unde nu se întâmplă nimic“. Inclusiv, adaugă profesorul, un fost deputat de Vaslui este acum preşedintele ţării… Prin alcătuitorul ei vrednic, monografia a apelat la varii tipuri de documente, pentru a lumina cât mai bine întregul travaliu: mesaje de sărbătoare (Ion Iliescu, Emil Constantinescu, Nicolae Văcăroiu etc.), un scurt istoric al Vasluiului (monumente, biserici, şcoli etc.), acte constitutive privind „Comitetul pentru radio şi televiziune locală“, fragmente din emisiuni, bilanţuri contabile, autografe pe cărţi, impresii din Londra, interviuri, anchete, polemici cu asociaţii („Bine, domnilor colegi, să presupunem că după o filmare cineva a dat o friptură. 500 de lei. E afacere?“), turism ecumenic, personalităţi invitate (de la Mircea Snegur la Jonathan Scheele şi gimnasta Andreea Răducan)…. Dincolo de inevitabila factologie discursivă, volumul dă seama, cu asupra de măsură, despre un substanţial efort, despre o fertilă „punere în pagină“ a Vasluiului (cu oamenii şi problemele lor), purtând semnătura lui Dumitru V. Marin, personalitate sobră, pasionată, inspirată.