Lupta sufletului cu vremurile
Nu este nevoie să privim cu foarte mare atenţie la cei cu care ne întâlnim pe stradă sau îi observăm în mişcare prin oraş pentru a vedea cât de mult s-au schimbat preferinţele vestimentare ale oamenilor în ultimii ani, şi în special ce direcţii au luat stilurile celor mai tineri. Extravaganţa este cuvântul de ordine, şi cu cât etalezi o costumaţie mai ieşită din comun, cu atât ai şi impresia că devii peste noapte special. Este interesant de văzut cât de preocupaţi sunt tinerii de astăzi de acest subiect, inepuizabil pentru majoritatea dintre ei, şi mai ales cum un accent excesiv pe cele materiale, pe forma văzută le influenţează comportamentul şi atitudinea faţă de cei din jur, le afectează sau nu sufletul, prins în mrejele unui materialism ce le estompează deschiderea şi afectivitatea faţă de aproapele.
Străzile şi oraşele au devenit în ultimii ani mai colorate, şi asta nu pentru că au apărut clădiri cu o arhitectură specială sau au fost introduse elemente ornamentale inedite, ci pentru faptul că nu se poate să nu îţi sară în ochi croielile tot mai îndrăzneţe şi culorile pe măsură care compun vestimentaţia de zi cu zi a celor mai tineri. Aceştia sunt tot mai preocupaţi de ultimele tendinţe în modă şi ţin să îşi manifeste şi curajul în abordarea unor stiluri şi combinaţii noi şi provocatoare. Sunt păreri avizate care susţin că odată cu recâştigarea libertăţii din decembrie 1989, tinerii au dorit cu tot dinadinsul să îşi manifeste zilnic şi în toate domeniile, chiar şi în cel vestimentar, creativitatea şi au refuzat să mai accepte stereotipuri, inclusiv în modul de a se îmbrăca, astfel că avem parte de "surprize" în felul cum apar îmbrăcaţi chiar şi la lucru, ca să nu mai vorbim de momentele de relaxare, cumpărături sau petreceri, când se atinge culmea extravaganţei. Imitatori ai unor "modele" trecătoare "Cel mai important factor şi cel care naşte şi motivele acestor schimbări din ce în ce mai "şocante" pentru noi, cei care facem totuşi parte dintr-o altă generaţie, mai "cuminte" în ce priveşte modul de a te îmbrăca, este influenţa foarte puternică pe care stilul vestimentar al vedetelor din muzică şi cinema o are asupra tinerilor. Astfel, fiind preocupaţi de a satisface cerinţele în ton cu moda ale copiilor noştri, pierdem din vedere faptul că ei nu vor mai fi în stare să îşi contureze un simţ al adevăratelor valori, ci vor fi mereu nişte imitatori, nişte copii infidele ale unor modele trecătoare", este de părere Adriana Paşcu, formator. Florentina, editor al unei reviste de modă online, ne-a oferit o scurtă explicaţie a motivelor pentru care tinerii au ajuns să fie obsedaţi de felul în care se îmbracă. "Globalizarea îşi spune cuvântul: accesul la informaţii, mai ales din centrele internaţionale ale modei, ale ultimelor tendinţe în domeniu, dar mai ales oferta tot mai diversă ce a venit la noi prin marile magazine ale lumii, care şi-au deschis reprezentanţe în ţara noastră, scurtând astfel timpul în care poţi să-ţi achiziţionezi o garderobă semnată de marile case de modă. Astăzi este suficient să-ţi petreci o zi sau două de shopping pentru a arăta ca un model de pe coperta unei reviste din America, Franţa sau Italia. Tinerii sunt principalii cititori ai acestor reviste, şi ce tânăr sau tânără nu îşi doreşte să arate ca vedetele din reviste sau de la televizor? A devenit o modă, chiar o obsesie să fii la modă şi tinerii fac orice sacrificiu pentru a ieşi în evidenţă, mai ales prin felul în care arată." Hainele reprezintă o formă de comunicare Felul în care se îmbracă poate spune foarte multe despre personalitatea unui tânăr, despre cum îi priveşte pe ceilalţi şi cum se raportează la semenul său, la prieteni sau la simpli cunoscuţi. Aceasta este părerea Luminiţei, elevă în clasa a X-a la un liceu bucureştean. "Îmbrăcămintea pe care o preferă un adolescent poate dezvălui multe detalii despre acesta. Poţi să nu vorbeşti cu el sau să nu interacţionezi în vreun fel, dar hainele sunt un fel de limbaj, prin care poţi "citi" clasa socială din care provine, chiar şi ocupaţia, personalitatea, preferinţele muzicale, tipul de persoană care îi place sau genul cu care vrea să se identifice, pentru că fiecare adolescent este într-o căutare permanentă a unui stil pe care să şi-l definească şi pe care să îl păstreze măcar pentru un timp." Luminiţa, ca mulţi adolescenţi de vârsta ei, crede că hainele subliniază în primul rând apartenenţa la un grup social sau rolul pe care un tânăr doreşte să şi-l asume în diferite contexte. Hainele adolescenţilor reprezintă o formă de comunicare. Ei vor să comunice ceva prin felul în care se îmbracă - o nemulţumire, tendinţa de a ocupa rolul de lider al grupului, anumite preferinţe muzicale, sportive; până la urmă, vorbim de o modalitate subtilă de interacţionare cu ceilalţi, dar şi de a transmite un mesaj negativ, de respingere, în cadrul unui grup. Un mod de exprimare nu tocmai fericit O părere des întâlnită este aceea că prin ţinuta vestimentară etalată, tinerii vor să se diferenţieze de adulţi, al căror stil îl consideră depăşit sau "învechit". Ei vor, într-un fel sau altul, să se desprindă de trecut şi să îşi creeze propriul stil conform cu principiile pe care le-au acceptat. "Adoptând un limbaj vestimentar aparte, adolescenţii se luptă pentru a-şi câştiga independenţa, pentru a se desprinde de persoanele mai în vârstă şi a ieşi de sub influenţa şi "controlul", uneori, al celor care i-au supravegheat şi au avut responsabilitatea educaţiei lor până la un moment dat. Pentru noi, adolescenţii, felul în care arătăm ne defineşte ca personalităţi independente, cu un statut propriu, este modul nostru de exprimare. Recunosc faptul că mulţi adolescenţi exagerează în felul în care se îmbracă şi manifestă sentimente de rebeliune şi nonconformism faţă de societate, de părinţi, de şcoală. Această rebeliune se manifestă mai ales prin felul în care se îmbracă sau prin mesajele de pe hainele lor", crede Raluca, elevă a Colegiului Naţional "Mihai Viteazul" din Bucureşti. Cristian ne-a mărturisit că adolescenţii trec şi prin perioade în care nu sunt mulţumiţi de felul în care arată fizic şi încearcă să compenseze acest fapt prin îmbrăcămintea la modă sau alegându-şi un stil vestimentar care să îi pună în valoare şi să le acopere aşa-numitele "defecte". Sufletul nu ţine cont de modă "Tinerii fac moda... am auzit frecvent această expresie, dar nu cred că este adevărată. Dacă stau să mă gândesc bine, sunt foarte puţini creatori de modă tineri… dar nu urmăresc chiar aşa de îndeaproape "lumea modei", iar mondenităţile nici atât. Pe de o parte, mă încadrez în acea categorie care nu are nici timp şi mai ales nici bani să fie mereu la modă. Ce-i drept, îmi plac foarte mult hainele colorate. Nu pentru că ies în evidenţă (lucru care în ziua de azi nu prea e recomandat), ci pentru că îmi place să fiu înconjurată de culoare. Circula o povestioară acum câţiva ani despre cum se priveşte o femeie la diferite vârste: că e prea slabă, prea grasă, prea înaltă, prea scundă, dar la 80 de ani nu se mai priveşte deloc, îşi pune pălăria violet şi iese să se bucure de lume. Cred că într-un fel nu mai am răbdare să ajung la 80 de ani", ne-a mărturisit Ruxandra.