Lutul și specificul său în toate zonele țării
Muzeul Național de Istorie a României (MNIR) găzduiește expoziția „Revendicând Pământul”, parte din proiectul cultural „Tradiție în lut - în siajul artiștilor ceramiști”, cofinanțat de Administrația Fondului Cultural Național. Expoziția este structurată pe mari regiuni geografice, istorice și etnografice, punând în valoare diversitatea ceramicii tradiționale din Muntenia, Oltenia, Dobrogea, Transilvania, Crișana, Banat și Moldova.
Expoziția de la MNIR conține piese remarcabile, din centre consacrate, precum cele de la Vlădești și Horezu, provenite de la colecționari renumiți, între care Barbu Slătineanu, alături de o parte din colecția „Sergiu Sorin Popescu”. Aceasta din urmă cuprinde peste 1.100 de piese, inclusiv ceramică de secol 19 sau chiar mai veche, care provin din centre ceramice de pe tot teritoriul României. Veți putea admira o multitudine de ulcioare, căni, blide, străchini, farfurii și castronoaie, impresionante prin colorit și simboluri.
Proiectul își propune valorificarea tandemului colecții particulare - colecții muzeale, dar și să readucă în atenția publicului o lume pe cale de dispariție, prin etalarea unor asemenea opere de artă de factură populară, care exprimă specificul zonelor etnografice și geografice românești. Multe dintre aceste piese sunt unicat și nu au mai fost expuse până acum.
Colecționarul Sergiu Sorin Popescu, curatorul expoziției, consideră că este esențial să ne întoarcem la rădăcini, la ceea ce strămoșii ne-au lăsat moștenire. Proiectul este un prilej de dezvoltare a orizonturilor pentru tânăra generație, dar și pentru toți cei care vor simți nevoia de a aprofunda domeniul. Astfel, vor fi realizate trei expoziții - la MNIR, Muzeul Național al Țăranului Român și Muzeul Municipal „Octavian Moșescu” din Râmnicu Sărat, un catalog și, totodată, vor fi create materiale conexe (clipuri video, tur 3D).
În cadrul proiectului „Tradiție în lut - în siajul artiștilor ceramiști”, MNIR va organiza și ateliere de modelaj în lut, care să apropie copiii de tradiție și de patrimoniul muzeal, iar zilele în care acestea se vor desfășura vor fi anunțate pe pagina de internet a instituției, www.mnir.ro.
Partenerii Muzeului Național de Istorie a României în cadrul proiectului „Tradiţie în lut - în siajul artiştilor ceramişti”, implementat în perioada februarie - noiembrie 2024, sunt: Muzeul Național al Țăranului Român, Muzeul Județean Teleorman, Muzeul Județean Buzău, Muzeul Municipal „Octavian Moșescu” din Râmnicu Sărat și Unity in Values Interconfessional Association.
Expoziția „Revendicând Pământul” poate fi vizitată până la sfârșitul lunii aprilie 2024, de miercuri până duminică, între orele 9:00 și 17:00. (A. D.)