Maica Domnului, „bucuria a toată lumea“

În acest chip o numesc cântările de la praznicul Naşterii Maicii Domnului pe ceea ce avea să devină Maica Stăpânului vieţii. Despre acest însemnat praznic, primul din cursul anului bisericesc, nu avem nici o informaţie din paginile Sfintei Scripturi. Cele care ne parvin despre naşterea şi vieţuirea ei au fost preluate de Biserică din câteva fragmente, din secolul al II-lea, ale Protoevangheliei lui Iacov şi cea a lui Pseudo-Matei, două scrieri apocrife, care cuprind informaţii de la contemporani în legătură cu părinţii şi viaţa Maicii Domnului.

În conformitate cu relatările din Protoevanghelia lui Iacov, preacinstitul Ioachim şi preacucernica Ana, fiind înaintaţi în vârstă, erau îndureraţi din pricina lipsei de copii, fiindcă Ana era stearpă. Odată, cu prilejul unei mari sărbători, când Ioachim a vrut să-i aducă daruri lui Dumnezeu, preoţii l-au alungat ca pe unul ce nu avea copii. Atunci a luat calea pustiei, unde, timp de 40 de zile s-a rugat, postind, cerându-I lui Dumnezeu să-i dăruiască un fiu. La fel şi înţeleapta Ana se ruga în iatacul său, primind cu răbdare ocările slujnicelor ei, ca una ce nu avea copii. Îngerul Domnului a vestit Anei că Domnul i-a ascultat rugăciunea şi că va lua în pântece prunc. Alt înger a adus aceeaşi făgăduinţă lui Ioachim. Apoi au adus daruri de mulţumire lui Dumnezeu; iar în luna a noua Ana a născut o fiică şi a numit-o Maria, crescând-o în învăţătura şi în Legea Domnului. Aceasta ar fi pe scurt relatarea istorică a acestui eveniment. Dar cum dumnezeieştii Părinţi nu au trecut cu vederea nimic din ceea ce este legat de mântuirea omului, comentând şi făcând diverse conexiuni, acelaşi lucru se petrece şi cu praznicul Naşterii Maicii Domnului, un moment-cheie din istoria mântuirii. Astfel că Sfântul Nicodim Aghioritul vede în acest eveniment un lucru măreţ şi cu totul ieşit din comun, un semn din partea lui Dumnezeu. Cu toate că multe femei sterpe din Vechiul Testament au născut din făgăduinţă precum: Sara, Rahila, mama lui Samson, Ana lui Elcana, acestea toate au născut băieţi. Prima care în Vechiul Testament a născut din făgăduinţă o fată a fost Ana cea stearpă, strămoaşa lui Hristos. Pline de înţelesuri duhovniceşti şi teologice sunt şi tâlcuirile pe care acelaşi părinte le dă numelui de "Maria" pe care l-a primit Maica Domnului la naşterea ei. Ea primeşte acest nume potrivit cu preştiinţa şi sfatul lui Dumnezeu, după care era mai înainte hotărât să se nască Maica Lui. La marea taină a Întrupării lui Dumnezeu Cuvântul au concurat trei lucruri: Atotputernicia, care a unit cele două înălţimi opuse - Dumnezeu şi omul; Înţelepciunea, care a găsit cale de a uni două firi într-un ipostas, fără a amesteca însuşirile firilor; Bunătatea, adică harul, care a îndumnezeit firea omenească şi a înălţat-o mai presus de puterile îngereşti. Numele de "Maria" care a fost menit să slujească acestei mari taine le conţine pe cele trei. Deoarece numele de "Maria" provine din ebraicul "Aia", care înseamnă "Domn", se tâlcuieşte "Doamnă", fiindcă ea domneşte şi stăpâneşte peste toate zidirile cereşti şi pământeşti ca Maică a lui Dumnezeu şi potrivit cu acest lucru cuprinde desăvârşită putere. Apoi se mai tâlcuieşte şi "Luminare", de vreme ce etimologia îşi are izvorul în lumina cea curată şi este după spusa lui Solomon "strălucirea luminii veşnice", de aceea numele "Maria" conţine în el desăvârşirea înţelepciunii. În al treilea rând se tâlcuieşte şi "mare", iar în latină pluralul de la numele "Maria" înseamnă mări. Marea este simbolul bunătăţii şi harului lui Dumnezeu. După cum marea conţine în ea mulţimea apelor şi primeşte toate râurile, tot aşa şi Născătoarea de Dumnezeu cuprinde în ea mulţimea de daruri şi a primit toate râurile darurilor pe care, în parte, le au toate zidirile inteligibile şi sensibile, îngerii şi oamenii deopotrivă. Luând dar Născătoarea de Dumnezeu după preştiinţa dumnezeiască tainicul nume Maria, a primit prin aceasta şi înţelesurile lui simbolice, adică a luat puterea de la Tatăl, ca fiică a Lui, ca să săvârşească pe pământ ca Maică, ceea ce Dumnezeu săvârşeşte în cer ca Tată; a luat înţelepciunea de la Fiul, ca Maică a Lui ca să găsească calea de a împăca cerul cu pământul, pe Dumnezeu cu omul; a luat bunătatea şi harul de la Duhul Sfânt, ca Mireasă a Lui, ca să împartă tuturor creaturilor, cereşti şi pământeşti, darurile şi harurile ei duhovniceşti. În acest sens, Maica Domnului este "bucuria a toată lumea", iar praznicul Naşterii ei prilejuieşte veselie duhovnicească, din care toţi suntem chemaţi să ne împărtăşim.