Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Actualitate religioasă Știri Sfântul Maslu la Asociația Nevăzătorilor din Arad

Sfântul Maslu la Asociația Nevăzătorilor din Arad

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Știri
Data: 13 Mai 2026

Asociația Nevăzătorilor din România - filiala Arad anunță organizarea tradiționalei slujbe a Tainei Sfântului Maslu, duminică, 17 mai 2026, ora 16:00, în sediul filialei din Arad - Strada Unirii, numărul 10, apartament 7, cu prilejul Duminicii Orbului, sărbătoare cu o profundă încărcătură spirituală pentru persoanele cu deficiențe de vedere. Evenimentul se desfășoară la inițiativa președintelui filialei, Florin Atimuț, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Timotei și cu sprijinul Arhiepiscopiei Aradului, prin Sectorul social‑filantropic. Slujba va fi oficiată de un sobor de preoți implicați în activitățile pastoral‑filantropice dedicate persoanelor aflate în dificultate, continuând astfel o tradiție devenită reper spiritual pentru membrii asociației și pentru comunitatea locală.

În cadrul evenimentului, participanții vor primi ungerea cu untdelemn sfințit și vor lua parte la un moment de rugăciune și comuniune. Totodată, cei prezenți se vor putea închina la icoana de lemn a Mântuitorului, inscripționată în alfabet Braille cu mesajul „Eu sunt Lumina lumii”, dăruită spre închinare de către Asociația Ortodoxă „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”-Aradul Nou.

Prin organizarea acestui eveniment, Asociația Nevăzătorilor din Arad își propune să ofere membrilor săi un prilej de întărire sufletească, speranță și apropiere de valorile credinței creștine.