Maica Domnului, mutată la cer, dar pururi aproape de oameni

„Cu Adormirea ta cea fără de moarte toată lumea ai sfinţit şi la cele mai presus de lume te-ai mutat, ca să vezi frumuseţea Atotţiitorului şi împreună să te bucuri cu Dânsul ca o maică, făclia Luminii celei neapropiate, izbăvirea credincioşilor şi nădejdea sufletelor noastre”. Cu aceste cântări, de laudă şi cerere întâmpină Biserica Ortodoxă cea mai importantă sărbătoare închinată Maicii Domnului. La praznicul de astăzi, un număr foarte mare de biserici din ţară îşi serbează hramul.

Maica Domnului nu a făcut obiectul Evangheliei şi al predicii apostolice care au vorbit oamenilor doar despre Hristos, în schimb, ea face parte din tradiţia tainică a Bisericii creştine. Astfel, cu cât vom ajunge mai aproape de Hristos în Biserică, cu atât mai mult ne vom apropia şi de Mama Lui. Sfârşitul pământesc al Sfintei Maria pe care îl prăznuim astăzi rămâne o taină pe care trebuie să o venerăm cu evlavie, ştiind că rugăciunile înălţate către Împărăteasa Cerurilor nu sunt lăsate fără răspuns. Anul bisericesc are o structură diferită de cel civil. El începe toamna şi se termină la sfârşitul verii. Dacă privim cu atenţie la cele mai importante sărbători din lunile septembrie şi august vedem că două sunt de cea mai mare însemnătate. 14 septembrie, când prăznuim Înălţarea Sfintei Cruci şi 15 august, când serbăm Adormirea Maicii Domnului. Biserica pune înaintea tuturor Crucea şi termină cu Fecioara. De ce? Pentru că Crucea este începutul vieţii creştine, iar ea naşte în final curăţia, puritatea. Rodul Crucii este sfinţenia. Viaţa Maicii Domnului a fost o viaţă sfântă, o viaţă de cruce. O viaţă de cruce de la începutul ei, când a renunţat la propria sa voie spunând Arhanghelului Gavriil: „Iată roaba Domnului; fie mie după cuvântul tău”, trecând prin momentul răstignirii Fiului ei mult iubit de către cei necredincioşi. De altfel, chiar dreptul Simeon la templu, întâmpinând pe Pruncul Iisus şi pe Maica Sa îi proorocea celei din urmă: „Şi prin sufletul tău va trece sabia, ca să se descopere adevărul din multe inimi.” Dar Maica Domnului nu este preacinstită fiindcă revelează doar celor de pe pământ pe Hristos, pe Mesia cel prezis şi aşteptat, ci este mai slăvită decât Heruvimii şi Serafimii pentru că datorită ei, stăpâniile şi puterile cereşti le-a fost oferit prin Maria prilejul de a cunoaşte mai bine ca înainte bunătatea şi înţelepciunea lui Dumnezeu. Prin ea s-a făcut cunoscută cetelor îngereşti adâncul şi bogăţia cunoaşterii şi înţelepciunii divine. Fecioara este călăuza oricărui suflet şi a oricărei minţi spre adevărul lui Dumnezeu. Posibilitatea unirii noastre cu Dumnezeu se datorează Maicii Domnului Fericita Fecioară a fost cântată în insuflările şi cuvintele proorocilor înainte de naşterea ei. Dacă în Vechiul Testament era ceva sfânt: cortul, chivotul, rugul ce nu se mistuia şi celelalte ale lui Moise, pentru care se mândreau evreii, dincolo de numele lor acestea prefigurau minunea Fecioarei. Şi dacă facem toate ca să ne îmbogăţim în Dumnezeu, acesta fiind scopul tuturor lucrurilor noastre bune, nimic n-ar fi cu putinţă fără harurile Fecioarei. Dacă e ceva demn de laudă la oameni cauza laudelor este Ea, fiindcă posibilitatea unirii noastre cu Dumnezeu se datorează Fecioarei. Pe Maica Domnului trebuie să o recunoaştem din cauza faptului că rămânem şi suntem în general oameni. Maica Domnului este rodul curat al noii creaţii. În întrega creaţie, după căderea omului din Eden, sensul în care făptura a mers a fost unul contrar celui pentru care fusese gândită lumea. Au existat desigur şi istoria biblică păstrează în memorie chipul mai multor persoane care au păstrat legătura de credincioşie şi iubire cu Creatorul universului, dar puterea lor de a influenţa şi determina poporul evreu şi cu atât mai mult celelalte popoare la o schimbare de atitudine faţă de Dumnezeul cel adevărat a fost una slabă. Mulţi dintre ei proorocii, judecătorii, patriarhii Vechiului Testament au fost rău primiţi de chiar membrii poporului din care făceau parte. Fecioara Maria este, spune Sfântul Nicolae Cabasila, în cuvântul său la Preaslăvita Adormire a Maicii Domnului, cea prin intermediul căreia pământul primeşte locuitor pe Omul cel Nou, pe Stăpânul Cerului, iar aceasta pentru că s-a născut floarea nouă a dreptăţii, Maria. Fecioara a exprimat în istoria umanităţii dorinţa întregului pământ, a tuturor oamenilor de a reînnoda, de a intra în comuniune, alungat şi părăsit cândva de oameni. Fecioria Mariei, o atitudine spirituală de autodedicare desăvârşită lui Dumnezeu Dar Maica Domnului revelează nu doar celor de pe pământ pe Hristos, Mesia cel proorocit şi aşteptat, ci, datorită ei, îngerilor, stăpâniilor şi puterilor li s-a fost oferit prilejul de a cunoaşte mai bine ca înainte bunătatea şi înţelepciunea lui Dumnezeu. „Prin ea s-a făcut cunoscută cetelor îngereşti adâncul şi bogăţia înţelepciunii şi cunoaşterii lui Dumnezeu. Fecioara este călăuza oricărui suflet şi oricărei minţi spre adevărul lui Dumnezeu. Maica Domnului este unică în istoria umanităţii prin locul şi rolul deosebit în realizarea planului mântuirii. Ea a aflat har la Dumnezeu, fiind aleasă din veci şi pusă deoparte pentru acest rol, dar în acelaşi timp a conlucrat liber ca reprezentantă a umanităţii la realizarea tainei Întrupării, nu prin iniţiativă, ci prin consimţământ. „Poziţia unică a Mariei e exprimată, afirmă diac.prof. Ioan Ică Jr., nu doar de expresia