Maica Eustochia, stareţa cea înţeleaptă si vrednică a Agapiei

Prin anii 1980 în Fălti­ceni locuia familia scriitoru­lui Vasile (Lala) Lovinescu. Bătrân, retras din viața pu­blică, Vasile Lovinescu scria permanent şi păstra în ser­tar textele pentru vremurile care aveau să vină. Era conştient că cenzura comu­nistă nu va îngădui publi­carea lor. Doamna Steliana Lovinescu, o femeie admira­bilă, îşi îndrepta mereu paşii către biserică şi se ruga ca o călugăriță.

Într-o zi, poposind în casa de pe strada Sucevei, cei doi bătrâni înțelepți mi-au încredințat un dar pentru mo­nahia Filofteia Şenchea de la Agapia. Călătorind către Sihla, m-am oprit la Agapia, în casa maicii Filofteia, ori­ginară din ținutul Braşovu­lui, de vreo 60 de ani închinându-şi viața lui Hristos în cea mai cunoscută mănăsti­re de călugăriţe a României.

Filofteia Şenchea era con­silieră a mănăstirii, călugă­riţă venerabilă, fostă uceni­că şi colaboratoare apropia­tă a Arhimandritei Agafia Velase, fostă stareţă a Mă­năstirii Agapia.

În casa maicii Filofteia am cunoscut-o pe stareţa Eustochia Ciucanu. Nu ştiam atunci prea multe despre ea. Înaintea venirii ei, casa trecea prin numeroase pregătiri. Era, să zicem, un musafir  important. Vorbea cu înţelepciune şi zâmbea arareori. Aveam să-mi dau seama mai târziu că stăreţise mulţi ani (peste 30) şi că mănăstirea îi da­tora foarte mult.

Maica Eustochia era nelipsită de la biserică

Bisericile mănăstirii în­noite, pictura lui Grigorescu restaurată, la biserica de la Bogoslov pictură nouă, gos­podărie bine chivernisită, centrală termică nouă, în­călzire centrală în toată mă­năstirea, organizarea mu­zeului mănăstiresc şi a Casei memoriale Vlahuţă, perma­nenta supraveghere a ate­lierelor mănăstireşti şi grija de mamă faţă de soborul nu­meros (peste 450 de călu­găriţe) al acestei mănăstiri. Maica Eustochia era nelip­sită de la biserică. Înainte de revărsatul zorilor clopotul suna şi maicile umpleau bisericile mănăstirii. Stavrofora Eustochia îşi ocupa locul în strana stăreţească. Spu­nea Crezul, Rugăciunea Domnească, în duminici Ca­zania şi-n sărbători Sinaxarul. Călugărițele tinere şi su­rorile începătoare îi făceau metanie mare, iar cele mai în vârstă, cuvenita închină­ciune. Din zori şi până noap­tea târziu stareța Eustochia ostenea prin tot cuprinsul mănăstirii. Iubea şi Agapia-Veche, ridicând acolo o bise­rică nouă, împodobită ulte­rior cu pictură de ucenica sa, stareța de acum a Agapiei, Olimpiada Chiriac.

Tuturor le-a fost gazdă ospitalieră

Mănăstirea a primit oaspeți şi pelerini din toată lu­mea. Prin anii 1970 călugări şi călugărițe din multe țări ale Europei s-au întrunit în congres găzduit tocmai de această mănăstire.

În vremea stăreţiei maicii Eustochia, Mănăstirea Agapia a fost vizitată de Patri­arhul Ierusalimului Diodor I (1982), Patriarhul Moscovei şi a Intregii Rusii, Pimen (1983), Patriarhul Dimitrios I al Constantinopolului (1987) şi alţi mulţi ierarhi din toate Bisericile Ortodo­xe. Tuturor le-a fost gazdă ospitalieră. Delegaţiile au vizitat nu doar biserica cu picturile lui Grigorescu, ci şi biblioteca cu  incunabule, cărţi vechi şi rare, precum şi atelierele de broderie şi co­voare, muzeul mănăstirii şi situl mănăstiresc păstrat cu atâta grijă din vremuri de demult până astăzi.

În ultimii ani ai vieţii stavroforei Eustochia am slujit ca arhidiacon la hramurile mănăstirii, la slujbe arhie­reşti şi am fost martorul unor mărturisiri tulbură­toare. Maica Eustochia a vă­zut cum călugăriţele au fost alungate din mănăstire şi tot ea le-a reprimit, asumându-şi riscul în vremuri grele de adevărată prigoană a Bisericii. De aceea vieţuitoa­rele mănăstirii au iubit-o, cu toate că maica era aspră la prima vedere.

Se vorbeşte încă despre momentul în care stareţa i-a interzis Elenei Ceauşescu să intre în Sfântul Altar

Mai mult decât orice, stareţa Eustochia a iubit mănăstirea şi pe multele ei ostenitoare. În vremurile acelea în care Biserica era umilită şi marginalizată de cei aflaţi vremelnic la con­ducerea ţării, maica Eustochia a avut demnitatea de a-i înfrunta şi de a se lupta pentru drepturile mănăs­tirii şi a călugăriţelor ei. Se vorbeşte încă prin părţile lo­cului despre momentul în care stareţa i-a interzis Ele­nei Ceauşescu să intre în Sfântul Altar. Pentru aceas­ta era cât pe ce să închidă mănăstirea. Dar maica Eustochia a biruit şi în mo­mentele acelea.

Jertfindu-se permanent pentru Biserica lui Hristos şi-a sfârşit zilele la Bucu­reşti, în ascultare faţă de ie­rarhii Bisericii, participând la o întrunire cu profesorii de la Facultăţile de Teologie şi Seminariile Teologice.

Printre marile stareţe ale Agapiei

Nu cred că vreo călugă­riţă s-a bucurat de mai mare cinste ca stareţa Eustochia. Înaltpreasfinţitul Mitro­polit Daniel, Preasfinţitul Eftimie, Episcopul Romanu­lui şi Huşilor, Preasfinţitul Epifanie, Episcopul Buzău­lui, Preasfinţitul Calinic Botoşăneanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, Preasfinţitul Ioachim Vas­luianul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Romanului şi Hu­şilor, şi Preasfinţitul Gherasim Vrânceanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Bu­zăului s-au rugat în ziua aceea de februarie 1992 la căpătâiul sicriului ei. Zi­ceam că nici o altă călugă­riţă nu s-a bucurat de o asemenea cinstire. Candela de la mormântul ei nu s-a stins niciodată. Maicile pe care le-a format şi le-a pri­mit în mănăstire urcă ade­seori dealul până la cimitir ducându-i flori proaspete şi aprinzându-i lumânări de ceară curată.

Istoria Mănăstirii Agapia a consemnat cu litere aurite perioada stăreţiei Stavroforei Eustochia Ciucanu. Ie­rarhi şi slujitori ai Bisericii din diverse locuri, scriitori, profesori universitari, teo­logi, medici şi oameni din toate categoriile sociale îşi amintesc de maica Eustochia. Unii o consideră cea mai mare stareţă sau, ori­cum, printre marile stareţe ale Agapiei. În cei 30 şi mai bine de ani ai stăreţiei sale, stavrofora Eustochia Ciucanu şi-a împletit, cu multă os­teneală, statornicie şi dă­ruire, cunună din flori ne­veştejite, cu care Dreptul Ju­decător, nădăjduim, a răs­plătit-o.

 

Maica Eustochia Ciucanu s-a născut la 1 aprilie 1929. A ur­mat cursurile Institutului Teo­logic de grad universitar Bucu­reşti, pe care l-a absolvit în anul 1956. Apoi a fost profesoară la seminar, preşedintă a ateliere­lor şi casiera mănăstirii Agapia, iar la 1 octombrie 1960 a fost in­stalată stareţă a aceleiaşi mă­năstiri. De-a lungul celor 25 de ani de stăreţie a vegheat la executa­rea mai multor lucrări de între­ţinere, înfrumuseţare şi moder­nizare a Monumentului Istoric Mănăstirea Agapia. Răpusă de boală, încetează din viaţă la data de 17 februarie 1992. Sluj­ba de înmormântare a fost ofi­ciată de Înaltpreasfinţitul Mi­tropolit Daniel, înconjurat de un sobor de preoţi.