Mănăstirea Brâncoveni la 1900

La 20 km de Slatina, pe drumul ce duce spre Caracal şi Dunăre se află Mănăstirea Brâncoveni. Începuturile acestui aşezământ monastic pornesc de prin secolul al XV-lea, ctitori fiind boierii Craioveşti, cei care stăpâneau Oltenia ca trimişi ai domniei. La 1570, jupâniţa Calea, străbunica domnitorului Matei Basarab, a ridicat o biserică de lemn pe locul actualului paraclis. Câteva decenii mai târziu, în semn de mulţumire pentru vindecarea cu apa miraculoasă de la izvorul din incinta mănăstirii, domnitorul Matei Basarab, împreună cu Preda Brâncoveanu, bunicul voievodului martir, ridică chilii, turnul-clopotniţă, casa domnească, beciuri, zidire care-i conferă mănăstirii un aspect de fortăreaţă. Tot la Brâncoveni a copilărit Constantin Brâncoveanu, iar aici a fost înmormântat un frate al său, Barbu, care murise la Constantinopol, iar mai târziu, chiar tatăl său, Papa Brâncoveanu. În amintirea acestora, voievodul Constantin Brâncoveanu a ridicat în numai câteva luni biserica mare a mănăstirii, cu hramul "Adormirea Maicii Domnului", care a fost târnosită la 15 august 1699. În timpul ocupaţiei austriece, Mănăstirea Brâncoveni a fost transformată în cazarmă militară, iar la cutremurul din 1838, biserica a fost afectată grav. Lăcaşul a fost refăcut în 1842. După secularizare, mănăstirea a cunoscut un regres, în 1872 mai având patru vieţuitori, iar patru ani mai târziu decedând ultimul stareţ Radu Şapcă, membru al guvernului provizoriu de la 1848. Astfel, mănăstirea a căzut în uitare, ajungând filie a parohiei din cătunul Brâncoveni.