Mănăstirea Cluny din Franţa, 1.100 de ani de la întemeiere

Publicat în cotidianul francez "La Croix" pe 2 iulie, articolul poartă semnătura lui Bruno Bouvet, care ne împărtăşeşte atmosfera de rugăciune şi pace de la Mănăstirea Cluny din Bourgogne, Franţa, unde acesta a petrecut câteva zile cu ocazia celei de-a 1.100-a aniversări a mănăstirii.

Îl caută pe Dumnezeu, fără a prefera nimic în schimbul dragostei lui Hristos. Şi astăzi, numeroase mănăstiri benedictine îşi pun bazele vieţii monahale în duhul celei de la Cluny, care sărbătoreşte anul acesta 1.100 de ani de la întemeiere. Sub soarele radios al unei duminici estivale, Dom Nokter Wolf înaintează pe peluza din faţa mănăstirii, spre o adunare uimitoare de monahi, care s-au aşezat pe iarbă, la o agapă frăţească. Abatele, primat al ordinului benedictin, a făcut această călătorie din Germania, special în acea duminică de 13 iunie, pentru a sărbători cei 1.100 de ani ai Mănăstirii Cluny, împreună cu numeroşi preoţi şi monahi veniţi din toată Franţa. Pacea care se citeşte pe chipul său este umbrită totuşi de tristeţe, atunci când este vorba de evocarea moştenirii de la Cluny. În jurul său, clădirile datând din secolul al XVIII-lea nu mai dau mărturie despre nimic din puterea şi strălucirea ordinului de la Cluny din secolele trecute. Căutarea permanentă a lui Hristos Dom Nokter Wolf precizează: "Duhul de la Cluny persistă în monahismul francez", dar şi în alte mănăstiri unde viaţa cotidiană este mai marcată de munca manuală sau de exploatările agricole. Inima vieţii cluniziene este căutarea şi ascultarea neîncetată a lui Hristos, aşa cum a arătat-o şi Dom Thierry Barbeau, monah la Solesmes, într-o conferinţă dată pe această temă pe 13 iunie. A trăi în duhul mănăstirii de la Cluny înseamnă deci respectarea regulii benedictine, a trăi în curăţie absolută, aşa cum a fost aceasta redefinită de Sfântul Benedict de Aniane la începutul secolului al VIII-lea. Preot monah la Mănăstirea Notre-Dame de Triors, în Drôme, fondată în 1984, Dom Hervé Courau vorbeşte cu înflăcărare despre solemnitatea liturgică care exprimă transcendenţa lui Dumnezeu într-o lume care şi-a acoperit urechile: "Când am venit la Cluny pentru prima dată, acum 15 ani, atmosfera mi s-a părut tristă. În dimineaţa aceasta, la slujbă, am observat un fel de zâmbet ceresc în expresia pe care ne-au lăsat-o strămoşii noştri." Crucifixul care agită Europa În articolul publicat în săptămânalul francez "La Vie" pe 24 iunie, Joséphine Bataille abordează tema păstrării crucifixului în şcolile din Italia, care urma a fi dezbătută pe 30 iunie la Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Potrivit guvernului italian, crucea nu mai este în mod esenţial un semn religios, ci mai degrabă simbolul unui mesaj umanist. Mamă a unei familii italiene şi militantă a Uniunii ateilor, Soile Lautsi a insistat să nu se mai păstreze crucifixul în şcoala publică a copiilor ei, în numele laicităţii statului italian. Tergiversată de justiţia italiană timp de mai mulţi ani, aceasta a sesizat în final Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Pe 3 noiembrie anul trecut, această jurisdicţie - care ţine de Consiliul European, şi nu de Uniunea Europeană - i-a dat dreptate, condamnând statul italian în virtutea "dreptului la instruire" şi a "libertăţii gândului, a conştiinţei şi a religiei". În Italia, unde un sondaj efectuat la începutul anului arăta că 60% din cetăţeni sunt de acord cu existenţa crucii în şcoli şi în alte instituţii publice, această sentinţă judecătorească a scandalizat, provocând dezaprobarea unanimă a cetăţenilor împotriva clasei politice. În această dezbatere, Biserica încearcă tot posibilul. "Religia oferă o contribuţie preţioasă în formarea şi dezvoltarea morală a persoanelor, este un constituent esenţial al civilizaţiei noastre. Este incorect şi miop să vrem să o excludem din educaţie", a declarat Frederico Lombardi, purtător de cuvânt al Vaticanului. Constituţia stabileşte principiul de laicitate în statul italian, în care catolicismul nu mai este religie de stat începând de la Concordatul din 1984. Dar anumite reglementări datând din epoca fascistă şi care nu au fost niciodată abrogate stipulează că Sfânta Cruce face parte din echipamentele obligatorii într-o sală de clasă, fapt care duce la un anumit grad de confuzie. Catolicismul este un element al "italianităţii", se estimează la nivel general în ţară, dar un catolicism care este prezentat ca fiind golit de dimensiunea sa religioasă pentru a constitui doar fundamentul valorilor naţionale. Astfel şi-a argumentat poziţia guvernul italian înaintea Comisiei Europene a Drepturilor Omului. Crucifixul nu mai este perceput, în zilele noastre, ca un semn religios, ci precum vectorul unei imagini umaniste; nu este deci incompatibil cu laicitatea. Chiar mai mult, declara guvernul în 2004, Crucea face parte din simbolurile statului, deoarece acesta constituie ca un fel de "steag" al unei biserici catolice, care figurează în Constituţie. Tribunalul administrativ şi Consiliul de Stat italiene au mers până-ntr-acolo încât au calificat crucifixul drept simbol al laicităţii statului. Un raţionament care nu a convins însă Curtea de la Strasbourg. Sentinţa împotriva Italiei a suscitat o mulţime de reacţii indignate în Europa. Purtată în numeroase ţări de episcopi, revolta a găsit ecouri politice acolo unde tema laicităţii şi a poziţiei statului în raport cu Biserica Catolică este încă delicată. Anumite opoziţii laice au profitat de situaţia din Italia pentru a reclama interdicţia simbolurilor creştine în şcolile publice, precum Portugalia şi Spania, unde dezbaterea asupra crucifixului se desfăşoară de asemenea de mai mulţi ani. Aceşti militanţi ai laicităţii vor să pună în valoare ideea libertăţii religioase, conform căreia, în instituţiile statului, semnul unei anumite confesiuni nu trebuie să fie privilegiat în comparaţie cu celelalte. Dar, în practică, numeroase state europene, chiar dacă separate de Biserica Catolică pe plan politic, îi recunosc acesteia încă un loc special. În numele "protecţiei libertăţii religioase" a creştinilor, 50 de parlamentari, în Polonia, au semnat o rezoluţie împotriva sentinţei Curţii Europene a Drepturilor Omului. În urma recursului Italiei, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a acceptat să rejudece "cazul Lautsi" pe 30 iunie. 10 din 47 de ţări care au ratificat Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, apărată de Curte, vor participa ca "terţă parte" în acest nou proces, pentru a susţine cauza Italiei: Armenia, Bulgaria, Cipru, Grecia, Lituania, Malta, Monaco, Republica San Marino, România şi Federaţia Rusă, unde Biserica Ortodoxă anunţase din noiembrie că va sprijini Vaticanul. Traducere şi adaptare de Georgiana Bâra