Mănăstirea dispărută de la Mărgineni

Pe drumul ce ducea de la Brăila spre Târgoviştea voievodală, în sec. al XV-lea, boierul Drăghici ridica o mănăstire pe moşiile sale.

Dar mănăstirea de la Mărgineni a cunoscut strălucirea în vremea lui Matei Basarab. În 1654, diaconul arab Pavel de Alep o descria ca o "clădire ce minunează vizitatorii" şi că biserica avea trei altare, cu trei cupole, cu zugrăveală aurită şi catapeteasmă frumos lucrată. Mai avea un paraclis situat în rândul chiliilor ce formau incinta ca o cetate şi un schit în pădurea din apropiere. Ctitorul acestui aşezământ era postelnicul Constantin Cantacuzino, fiul său, stolnicul Constantin, adăpostindu-şi aici biblioteca pe care o avea, una dintre cele mai mari din sec. al XVII-lea. Perioada de glorie a mănăstirii a apus în sec. al XIX-lea, când aşezământul a ajuns loc de recluziune pentru revoluţionarii paşoptişti. Între 1840 şi 1843, chiliile l-au găzduit pe Nicolae Bălcescu, care a studiat în biblioteca stolnicului şi în arhiva mănăstirii. La secularizarea din 1863 i-au fost confiscate cele 22 de moşii. În 1869, mănăstirea a ajuns închisoare pentru deţinuţii politici, ulterior fiind pentru cei de drept comun. În 1949, întreaga incintă a fost transformată în penitenciar.