„Unde e relativizare, e și uitare”

Prezent la Iași, la invitația Universității de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” (UMF) din Iași, prof. univ. dr. Cristian Preda, profesor de științe politice la Universitatea București, cunoscut politolog român, a susținut, la sfârșitul săptămânii trecute, conferința „Melancolii dictatoriale în postcomunismul românesc”. Evenimentul a fost inclus în programul Zilelor UMF, în contextul în care, în această perioadă, se împlinesc 36 de ani de la izbucnirea Revoluției din 1989.

Foarte prezentă în discursul public, în dezbaterile de pe rețelele de socializare și în campaniile electorale din ultimul an, tema nostalgiei față de trecutul comunist nu s-a epuizat, ci, dimpotrivă, pare să se amplifice. În conferința susținută în fața comunității academice mediciniste, profesorul Preda a ales termenul de „melancolie”, argumentând nuanța semantică care îl diferențiază de „nostalgie”.

„Se vorbește frecvent despre nostalgia comunistă; nemții au inventat un termen special pentru nostalgia esticilor față de perioada de dinainte de căderea regimurilor comuniste. Cu toate astea, am ales termenul de melancolie și nu pe cel de nostalgie. Nostalgia este dorința de a retrăi un moment, în timp ce melancolia e mai curând depresie și ea funcționează și pentru acele persoane care nu au trăit acea experiență”, a explicat invitatul.

Prelegerea, presărată cu exemple concrete din volumul recent publicat la Editura Humanitas, Ideologii și ideologi în România contemporană, s-a referit, așadar, la „raportul cu trecutul al unor oameni de diverse vârste, care n-au trăit acel trecut pe care îl evocă sub semnul acesta al melancoliei”.

Pornind de la definiția dictaturii ca fenomen amplu în secolul al XX-lea, politologul a trecut în revistă marii dictatori ai lumii, pentru a se opri apoi la cele patru dictaturi care au marcat istoria noastră: dictatura regală (1938-1940), dictaturile antonesciene, dictatura lui Gheorghe Gheorghiu-Dej și cea a lui Nicolae Ceaușescu. „Dictatura carlistă (a lui Carol al II-lea, n.r.) va fi cea care va construi pentru prima dată un partid totalitar, unic, Frontul Renașterii Naționale, care va participa la alegerile din 1939. Este pentru prima dată când deputații și senatorii odată aleși merg în Parlament în uniformă. Nici măcar în comunism nu am avut această imagine a unei dictaturi care încolonează. Este perioada crimelor politice, a discriminărilor de rasă”, a explicat profesorul Preda.

Crimele începute în perioada carlistă vor continua și în dictatura antonesciană, o dictatură militară, marcată de participarea la Holocaust, pogromul de la Iași fiind cel mai relevant exemplu în acest sens.

Între anii 1945 și 1965, România va experimenta „prima formă de totalitarism de stânga”, cu Gheorghe Gheorghiu-Dej lider. În această perioadă, a explicat profesorul Preda, au fost uciși liderii principalelor partide politice, lideri comuniști și legionari, iar ura a fost diseminată chiar în interiorul propriei tabere. Va urma perioada 1965-1989, cea a dictaturii ceaușiste. Este un interval temporal în care crimele politice au fost rare. Cel mai cunoscut caz rămâne cel al inginerului Gheorghe Ursu, ucis în arestul Securității, „pentru simplul fapt de a fi ținut un jurnal în timpul vieții”.

De unde a apărut melancolia dictatorială

Crimele justificate de ura de rasă și cea de clasă, cenzura presei, procesele controlate politic sunt trăsăturile specifice dictaturilor care au marcat istoria noastră. Însă, în ciuda durității lor, în ciuda răului cu neputință de justificat pe care l-au produs la nivel social cei care au impus aceste dictaturi, „în memoria noastră colectivă nici unul dintre aceste personaje istorice nu este descalificat la modul absolut”, a subliniat Cristian Preda. În Germania, a mai apreciat acesta, separarea de regimul hitlerist s-a produs destul de lent, dar anchetele sociologice arătau clar că pentru germani Hitler era un criminal, căruia nu i se puteau găsi justificări. „La noi, cel puțin doi dintre cei patru dictatori sunt elogiați, iar doi sunt aproape uitați (Carol al II-lea și Dej). Antonescu și Ceaușescu au parte de un adevărat cult. În sondaje, anchete sociologice, Ceaușescu apare drept un lider bun”, a mai spus politologul.

De unde a apărut această melancolie dictatorială? Cum se explică amploarea fenomenului? Ce categorii de justificări există? Sunt întrebări la care invitatul a încercat să răspundă în cea de-a doua parte a expunerii sale. El a identificat trei categorii de surse ale acestei melancolii, „care fac ca trecutul să nu treacă; ai impresia că locuiești în acest trecut și ești confortabil în el”.

O primă categorie o constituie factorii psihologici în aparență, dar care, de fapt, sunt profund politici: ușurința cu care un regim politic este caracterizat drept dictatorial, „unde e relativizare, e și uitare”; preferința pentru servitute și nu pentru libertate a unora dintre membrii societății, explicabilă prin faptul că „despoția are drept principiu frica, despotul există atâta timp cât te temi”, și nu în cele din urmă egoismul, „în dictaturi nu toată lumea o duce rău”, existau așa-numiții privilegiați ai regimului.

O a doua categorie de factori care stau la baza melancoliei dictatoriale sunt de natură ideologică, iar cea de-a treia vizează factorii de natură instituțională: întârzierea cu care crimele trecutului au fost asumate și recunoscute; slăbiciunea condamnării juridice a comunismului; relativizarea condamnărilor pentru crimele legionarilor, folosind pretextul că ei au fost trimiși în închisoare de către comuniști.

La final, Cristian Preda a mărturisit că a susținut conferința cu gândul la marele anatomist ieșean Grigore T. Popa, care a fost nu doar un strălucit profesor de medicină, ci și o personalitate publică remarcabilă, care s-a opus fățiș atât fascismului, cât și comunismului.