Mănăstirea Gorovei, tradiție și spiritualitate
Mănăstirea Gorovei, din județul Botoșani, poartă până în prezent o fărâmă de istorie smerită a spiritualității românești. Ascuns în adânc de codru, așezământul monahal vorbește despre puterea rugăciunii, care sacralizează viața și locul. Lăcașul este așezat sub protecția Sfântului Proroc Ioan Botezătorul, a cărui icoană a fost descoperită, în mod minunat, în pământ.
Mănăstirea Gorovei este un reper duhovnicesc în partea de nord a județului Botoșani. Puține persoane se încumetă să străbată pădurea care poartă același nume pentru a ajunge la sfântul lăcaș așezat într-o luminoasă poiană. Dar celui care s-a încumetat să parcurgă acest drum, frumusețea liniștită a zonei îi răsplătește osteneala cu o pace adâncă ce străbate de secole aceste locuri încărcate de rugăciune și binecuvântarea lui Dumnezeu.
Arhivele Naționale din Botoșani dețin documente care arată că Mănăstirea Gorovei a fost înființată în 1740 de către monahul Avramie, într-o poiană din pădurea Gorovei, ce ține de comuna Văculești, la 14 km de Dorohoi. Terenul a fost donat de Ioan Gorovei, astfel tradiția menționează faptul că numele mănăstirii a fost preluat de la acest donator, ai cărui vrednici urmaşi îi putem identifica până în zilele noastre. Și mă refer aici la distinsul istoric și universitar ieșean Ștefan Sorin Gorovei, cunoscut specialist în istorie românească medievală.
Sub protecția Sfântului Proroc Ioan Botezătorul
La înființare, mănăstirea avea o biserică din lemn cu hramul „Sfântul Ierarh Nicolae”. Mai târziu, respectiv în anul 1830, sub stăreția arhimandritului Macarie Jora, s-a construit o a doua biserică din zid de cărămidă, cu hramul „Nașterea Sfântului Proroc Ioan Botezătorul”. Acest nou hram a fost atribuit deoarece aici s-a găsit o icoană a Sfântului Ioan Botezătorul îngropată în pământ, la rădăcina unui copac. Vrednicii călugări au avut o evlavie deosebită la acest sfânt proroc, lăsând mărturie că icoana este făcătoare de minuni.
Nu se cunoaşte vechimea, locul de proveniență sau pictorul acestei icoane realizate în stil neobizantin, cu influențe rusești. Se știe doar că Ionică Argintariu din Iași, pe la anul 1834, a îmbrăcat-o cu argint aurit, pe cheltuiala Zoiței Potlog. Sfântul Proroc Ioan Botezătorul este zugrăvit central, sub chipul unui înger cu aripi strânse, binecuvântând cu mâna dreaptă și purtând în cea stângă un filacteriu desfășurat, cu textul: „Pocăiți-vă, căci s-a apropiat Împărăția cerurilor”. Din cauza degradărilor provocate de trecerea timpului, icoana a suferit mai multe restaurări, ultima realizându-se în anul 2013.
Despre această mănăstire destinată călugărilor, documentele vremii menționează că nu ar fi avut niciodată mai mult de 15 viețuitori, numărul mic de călugări păstrându-se până în prezent. Odată cu trecerea timpului s-au adăugat două corpuri cu 16 chilii și un arhondaric cu 10 camere, folosite pentru găzduirea oaspeților.
Arhivele Naționale păstrează documente pentru aproape fiecare an privind strădaniile arhimandriților, stareților și reprezentanților Mitropoliei Moldovei pentru întreținerea și reparațiile (mai ales după evenimente deosebite cum ar fi furtuni, ploi cu gheață) de care clădirile mănăstirii aveau nevoie.
Starețul Vitalie Lemnea, înnoitor al mănăstirii
O personalitate duhovnicească rămasă în istoria acestui sfânt așezământ a fost arhimandritul Vitalie Lemnea, stareț aici peste 40 de ani. El este și cel care a reconstruit biserica, în perioada 1859-1866, făcând sub edificiu o gropniță unde au fost depuse osemintele ctitorilor decedați. Tot sub stăreția acestui vrednic slujitor s-a pictat biserica mare, s-a refăcut catapeteasma și s-a construit cafasul din interiorul sfântului lăcaș.
Alți vrednici stareți care au înzestrat mănăstirea sunt: ieromonahul Visarion Răileanu, arhimandritul Ambrozie Bosânceanu și arhimandritul Ierotei Lemnea. Documentele vremii arată că în interiorul mănăstirii au funcționat, periodic, ateliere proprii de dogărie și croitorie, prin aceste activități călugării asigurându-și cele necesare traiului zilnic.
Fiind un loc retras de rugăciune și trăire duhovnicească autentică, multe persoane au beneficiat de rugăciunile și sfaturile duhovnicești ale monahilor de aici. Iar ca mulțumire pentru ajutorul primit, multe persoane au înzestrat mănăstirea, de-a lungul timpului, cu suprafețe de teren arabil și păduri pe moșiile Saucenița, Zvorâștea, Gorovei și Cotnari. Dar și acest așezământ monahal a stat sub vremi, căci a intrat, asemenea multor mănăstiri, sub incidența decretului de secularizare a averilor mănăstirești, o parte din terenuri trecând în proprietatea statului. Pentru ca mai apoi, în secolul 20, ca urmare a administrației regimului comunist, mănăstirea să fie propusă spre desființare conform Decretului 410/1959.
În perioada 1977-1980, cu binecuvântarea vrednicului de pomenire Patriarh Teoctist, pe atunci Mitropolit al Moldovei și Sucevei, s-au reconstituit casa oficială și stăreția pe ruinele construcției de la 1844. Între anii 1981 şi 1984, din cauza putrezirii bârnelor între tencuielile interioare și exterioare, s-a reconstruit această parte din cărămidă, păstrându-se stilul și forma.
Biserica a fost resfințită în anul 2013
Biserica mare, construită în formă de corabie din zid gros de un metru, ce se ridică zveltă în curtea mănăstirii, a dăinuit continuu pe aceste locuri peste două secole și jumătate. În interior, catapeteasma din lemn sculptat, aurită, se prelungește în înălțime până la boltă.
Începând cu anul 2001 și până în 2013, sub atenta supraveghere a starețului Teofil Timișag, s-au efectuat ample lucrări de reparație la fundație și injectări în pereți, pentru consolidarea bolților și a turnului-clopotniță. În 2003 s-a construit o clopotniță la poarta mănăstirii, unde a fost amenajat un muzeu. Biserica a fost pardosită cu marmură și înfrumusețată cu pictură în tehnica fresco de prof. Dan Gogu împreună cu ucenicii săi, între anii 2009 şi 2012.
Sfântul lăcaș de cult al Mănăstirii Gorovei a fost resfințit în data de 22 septembrie 2013, de către Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei. În subordinea acestei mănăstiri se află şi Schitul Alba, care a fost înființat în anul 1991.