Mănăstirea „Vintilă Vodă“ din ţinutul Buzăului la 1900

Pe malul râului buzoian Slănic, numit Dealul Reghinari, pe locul, pe la 1532, domnitorul Vintilă Vodă ridică o semeaţă mănăstire cu hramul "Sf. Ierarh Nicolae", patronul familiei sale. Vintilă Vodă a ridicat biserica cu meşteri transilvani, în formă de cruce, cu turlă pe pronaos, după modelul celei de la Dealul, zidită de tatăl său, Radu cel Mare. Pe lângă rolul spiritual şi cultural, aici fiind întemeiate una din primele şcoli slavo-române de grămătici, aşezământul lui Vintilă Vodă avea şi un rol militar, dovadă că în sec. al XVIII-lea a fost dărâmat de oştile turceşti aflate în război cu cele austriece şi ruseşti. În vremea lui Matei Basarab, mănăstirea a fost scoasă de sub închinarea la Muntele Athos. După distrugere, la 1748, aşezământul a fost refăcut "mai la vale" de către episcopul Metodie al Buzăului. Un veac mai târziu, mănăstirea "din vale" a fost ridicată din ruină de vrednicul episcop Chesarie al Buzăului, prin refacerea zidăriei şi zugrăvelii bisericii, cu tâmplă nouă şi anexe corespunzătoare. La secularizare, deşi nu era închinată, mănăstirea a fost spoliată de întreaga avere funciară, astfel încât, la 1899, chiliile şi casele domneşti începuseră să se ruineze. După 1879, în biserica Mănăstirii Vintilă Vodă slujea un preot de mir, care avea în păstorire 523 de familii, respectiv 2.113 de suflete. Lăcaşul funcţionează şi azi, ca biserică de mir. (Adrian Nicolae Petcu)