Manifestări culturale cu prilejul prăznuirii Sfântului Antim Ivireanul
Sfârşitul lunii septembrie a reprezentat pentru judeţul Vâlcea (cel mai bogat din Valahia în vetre monahale) şi, în mod deosebit, pentru oraşul Râmnicu-Vâlcea, manifestarea recunoştinţei şi a cinstirii Sfântului Antim Ivireanul, ocrotitorul său duhovnicesc şi, de ce nu, patronul artelor româneşti.
Zilele de 22-24 septembrie au fost bogate în activităţi. La Muzeul Judeţean "Aurelian Sacerdoţeanu" a avut loc Colocviul "Maica Domnului în spiritualitatea, cultura şi arta românească", în cadrul căruia a fost lansată cartea Ioanei Ene, "Icoane brâncoveneşti şi post-brâncoveneşti (1680-1730) din Judeţul Vâlcea" (studiu şi catalog), în care se face un inventar a 269 de icoane din perioada amintită, care împodobesc mănăstirile, bisericile şi schiturile judeţului. Au susţinut comunicări pe tema icoanelor Maicii Domnului monahiile de la mănăstirile Dintr-un lemn, Govora, Ostrov, arhim. dr. Andrei Coroian, stareţul Mănăstirii Nicula ş.a. Instituţiile care au organizat evenimente al căror obiectiv a fost cartea au fost: Arhiepiscopia Râmnicului, Primăria oraşului Râmnicu-Vâlcea, Biblioteca Judeţeană "Antim Ivireanul" şi, în mod special, Fundaţia Culturală "Sfântul Antim Ivireanul", Centrul de studii medievale şi premoderne, aflate sub coordonarea conf. univ. dr. Ioan Şt. Lazăr. Zilele bibliotecii judeţene şi ale Fundaţiei culturale "Sfântul Antim Ivireanul" Ziua de vineri, 23 septembrie, s-a derulat dimineaţa, la Seminarul Teologic din Râmnicu-Vâlcea, iar seara, la biblioteca judeţeană din oraş. Pe lângă referatele prezentate de personalităţi locale şi din ţară, a avut loc deschiderea Zilelor Bibliotecii Judeţene "Antim Ivireanul" şi ale Fundaţiei Culturale "Sfântul Antim Ivireanul". Au luat cuvântul Sanda Constantinescu, directorul bibliotecii, care a subliniat semnificaţia momentului, urmată de conf. univ. dr. Ioan Şt. Lazăr, preşedintele executiv al fundaţiei amintite, care a prezentat revista "Lumina lumii" (308 pagini), ajunsă la al XX-lea an de apariţie, aşadar, la moment aniversar. Cuprinsul revistei este inedit şi include cercetările care au fost comunicate anul anterior la sesiunile ştiinţifice ale fundaţiei. S-a remarcat prin substanţa şi ineditul cercetării comunicarea "Etape ale traducerii Sfintei Liturghii în limba română, în secolul al XVII-lea", aparţinând prof. dr. Zamfira Mihail de la Bucureşti. S-a putut observa interesul numeroşilor preoţi prezenţi în sală cu privire la traducerea în limba română a dumnezeieştii Liturghii, pe care aceştia o săvârşesc săptămânal. De altfel, a fost rostit şi un laudatio pentru a pune în evidenţă activitatea prodigioasă a prof. dr. Zamfira Mihail, cercetător ştiinţific în domeniul slavisticii şi al lingvisticii comparate, personalitate recunoscută în mediile universitare şi academice. Seara de la Biblioteca Judeţeană a fost, de asemenea, dedicată unor noutăţi editoriale: arhim. Veniamin Micle - "Începuturile tiparului românesc" (cu elucidarea unor vechi probleme ale momentului), Valeriu Anania - "Publicistica", sub îngrijirea poetului Mircea Petean, directorul Editurii "Limes" din Cluj, care a publicat întreaga operă a mitropolitului Bartolomeu Anania, dr. Nicoleta Pălimaru - "Valeriu Anania - opera literară" (constituie o mai atentă abordare a scrierilor religioase, care până acum au fost ocolite cu grijă de "specialişti"). Dr. Dan Zamfirescu a vorbit despre "Mitropolitul Varlaam - întâiul mare scriitor de limbă românească" şi despre Cazania sa ("Carte românească de învăţătură"), imprimată la Iaşi, în 1643. A fost lansat, totodată, primul volum al "Cazaniei lui Varlaam", în ediţie critică, transliterată cu litere latine pentru prima dată, spre a fi cât mai accesibilă cititorilor. În cadrul aceluiaşi moment festiv au putut fi văzute câteva exemplare bibliofile din tipăriturile Sfântul Antim Ivireanul. "Sfântul Antim Ivireanul în memoria cultural-spirituală" Sâmbătă, 24 septembrie, într-o zi însorită, a avut loc la Mănăstirea Govora "Sesiunea anuală a Centrului de Studii Medievale şi Premoderne", care a tratat tema "Sfântul Antim Ivireanul în memoria cultural-spirituală" (dedicată prof. dr. Eugen Negrici, cetăţean de onoare al Râmnicului, la împlinirea a 70 de ani). În cadrul sesiunii au prezentat referate: prof. dr. Nicoleta Milea - "Dan Horia Mazilu - exeget antimolog"; arhim. dr. Policarp Chiţulescu - "Noutăţi despre biblioteca Sf. Antim Ivireanul"; Cristina Posteucă-Curiguţ - "Spiritul raţionalismului ortodox la Academia Domnească din Bucureşti, în vremea lui Antim Ivireanul"; pr. Nicolae Moga - "Taina Botezului în "Didahiile" Sfântului Antim Ivireanul"; conf. dr. Ioan Şt. Lazăr - "Antim Ivireanul - artist brâncovenesc" ş.a. Atmosfera a fost caldă, destinsă, fiind iniţiate interesante discuţii pe marginea temelor comunicate. Ambianţa a fost binecuvântată, pe de-o parte, de harul din sfinţita mănăstire, care adăposteşte o străveche biserică în care se conservă cel mai frumos portret al Sfântului Antim, iar pe de altă parte, de ospitalitatea şi buna-cuviinţă a maicii stareţe Heruvima, care a asigurat condiţiile bunei-funcţionări a evenimentului. Succesul avut de Sesiunea anuală a "Centrului de Studii Medievale şi Premoderne" se datorează preşedintelui său, conf. univ. dr. Ioan Şt. Lazăr care, de fiecare dată, cu multă măiestrie, face posibilă întrunirea de specialişti din întreaga ţară, printre care mulţi tineri, cultivând emulaţia, spiritul de cercetare ştiinţifică, într-o minunată ambianţă a unor lăcaşuri sau instituţii încărcate de istorie şi spiritualitate ortodoxă.