„Mântuitorul Iisus Hristos aduce mamei îndoliate bucuria învierii fiului ei”

Duminică, 19 octombrie, Preafericitul Părinte Daniel a rostit un cuvânt de învăţătură în Paraclisul istoric „Sfântul Mare Mucenic Gheor­ghe” din Reşedinţa Patriarhală. Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române a subliniat faptul că Evanghelia citită în cadrul Sfintei Liturghii, a învierii fiului văduvei din Nain (Luca 7, 11-16), ne arată în esenţă că Mântuitorul Iisus Hristos aduce mamei îndoliate bucuria învierii fiului ei. Preafericirea Sa a evidenţiat că Evanghelia Duminicii a 20-a după Rusalii este un îndemn la a fi alături de cei care sunt îndoliaţi, dar şi la cinstirea celor adormiţi în Domnul.

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a precizat că Mântuitorul Iisus Hristos are milă atât faţă de cei îndoliaţi, cât şi faţă de tânărul care a murit, plecând din această viaţă înainte de vreme: „În această pericopă evanghelică vedem milostivirea lui Dumnezeu față de oamenii îndurerați și față de cei morți. Minunea învierii fiului văduvei din Nain ne arată că Domnul Iisus Hristos cunoaște suferința fiecărui om, dar și măsura răbdării lui. Minunea aceasta nu s-a făcut la cererea cuiva, nimeni nu L-a invitat pe Iisus să vină în cetatea Nain, împreună cu ucenicii Săi. Nimeni nu L-a chemat să aducă alinare durerii femeii care jelea pe ultimul drum, de la casă la mormânt, pe unicul ei copil. Sfântul Chiril al Alexandriei, care a tâl­cuit Evanghelia după Luca, spune că Mântuitorul Iisus Hristos S-a atins de sicriul tânărului mort pentru a arăta că prin trupul Său se dăruieşte viaţă, că prin mâna Sa, care s-a atins de sicriu, se dăruieşte viaţă tânărului mort. Mântuitorul l-a înviat pe fiul văduvei din Nain şi a alinat durerea femeii văduve, pentru că El este învierea şi viaţa, dar şi pentru a arăta că El este Doctorul sufletelor şi al trupurilor noastre. El a săvârşit minunea învierii fiului văduvei din Nain pentru a arăta compasiune, adică iubire milostivă care suferă împreună cu cei care suferă şi pentru a arăta că El este Izvorul vieţii veşnice”.

În continuare, Părintele Patriarh Daniel a reliefat că această întâmplare ne arată cât de aproape este Mântuitorul Hristos de suferința fiecărui om și cum El poate transforma durerea în nădejde, viața pământească în dar veșnic, iar moartea într-o trecere către Viața cea adevărată: „Hristos Domnul a venit în cetatea Nain pentru a împlini două lucruri: să aline durerea mamei îndurerate și să dăruiască viață tânărului care a plecat prea devreme din viața pământească. Nu știm cum o chema pe văduva din Nain, nici care era numele fiului ei, pentru că Evanghelia nu ne spune nimic despre aceasta. De aceea, femeia îndurerată reprezintă toate mamele care își plâng copiii, iar tânărul mort, purtat în sicriu spre cimitir, îi reprezintă pe toți tinerii care mor și lasă în urma lor multă durere părinților. Iisus Hristos săvârșește minunea învierii fiului văduvei din Nain, arătând astfel iubirea Sa milostivă și smerită, iubire care suferă împreună cu cei care suferă. Această iubire milostivă se numește compasiune, adică împreună-pătimire cu cei care pătimesc din cauza durerii sufletești. Evanghelia de astăzi ne prezintă, în puține cuvinte, cum Domnul Iisus Hristos, intrând în cetatea Nain, Se întâlnește cu moartea și cu durerea oamenilor, pentru a învia un tânăr mort și a alina durerea mamei sale, arătând astfel că El este «învierea și viața», biruitorul morții și Doctorul sufletelor și al trupurilor. De aceea, Sfântul Maxim Mărturisitorul spune că, deși Hristos Domnul, după învierea Sa din morți, S-a înălțat în slavă la ceruri, El «suferă mistic sau tainic până la sfâr­șitul lumii, potrivit suferinței fiecărui om». El suferă pentru că iubește pe oameni și S-a făcut sărac, coborându-Se din cer pe pământ și luând asupra Sa, prin împreună-pătimire, suferințele fiecăruia dintre oameni”.

Întâistătătorul Bisericii noastre a mai subliniat că Evanghelia Duminicii a 20-a după Rusalii este un îndemn la a fi alături de cei care sunt îndoliaţi, dar şi la cinstirea celor adormiţi în Domnul. „Din atitudinea Mântuitorului Iisus Hristos învățăm că avem datoria să fim alături de toți oamenii îndoliați care plâng sau jelesc. În acest sens, când Biserica săvârșește slujba de înmormântare a celor adormiți, deodată cu rugăciunea pentru mântuirea și odihna acestora, ea îi mângâie și pe cei întristați, pentru ca aceștia să nu se prăbușească de prea multă durere, ci să simtă milostivirea lui Hristos, harul lui Dumnezeu lucrător prin oamenii milostivi. Prezența creștinilor lângă familiile sau persoanele îndoliate este foarte necesară și benefică pentru acestea. De aceea, Biserica a rânduit ca la anumite soroace, adică la intervale de timp bine definite după înmormântarea celor adormiți, să se facă rugăciuni de pomenire. Preotul și credincioșii sunt chemați să fie prezenți alături de familiile îndoliate, pentru a le mângâia, spunându-le cu multă compasiune celor copleșiți de durere: «Nu mai plânge!». A mângâia sau a consola o persoană îndurerată reprezintă un ajutor sufletesc de mare preț, un semn al bunătății inimii și o dovadă a iubirii milostive față de semeni, prin care se arată iubirea milostivă a lui Dumnezeu față de oameni”.

La final, Părintele Patriarh Daniel a precizat că tinerii trebuie ajutaţi să trăiască viaţa în comuniune cu părinţii. „Este semnificativ faptul că cele trei persoane pe care le-a înviat Hristos Domnul au fost tineri: fiul văduvei din Nain, fiica lui Iair și Lazăr din Betania, fratele Martei și al Mariei. Prin aceasta, Hristos Domnul ne arată că tinerii sunt chemați la viață și comuniune cu părinții, frații și surorile lor, nu la însingurare prin despărțire. Însingurarea, chiar dacă nu este moarte fizică, poate deveni o moarte spirituală, o existență egoistă pentru suflet. Comuniunea de iubire părintească, frățească și de prietenie sinceră îi ajută pe tineri să crească duhovnicește și să se maturizeze. De aceea, familia, Biserica, școala și societatea trebuie să îi ajute pe copii și pe tineri să nu confunde libertatea cu înstrăinarea de propria familie, nici fericirea cu individualismul egoist și insensibil la nevoia de ajutor a celor aflați în dificultate. Este mare nevoie să fim alături de familiile îndoliate, să le consolăm, dar și să îi ajutăm pe tineri să prețuiască mai mult viața de familie și să cultive prietenia cu tinerii credincioși, pentru a înțelege că viața adevărată este, pentru tineri, binecuvântare de la Dumnezeu, dăruită prin părinți, și bucurie a comuniunii cu familia și cu semenii”, a arătat Preafericitul Părinte Patriarh Daniel.