Marama de Muscel

Data: 12 Mai 2020

Muzeul de Artă Populară „Dr. Nicolae Minovici” prezintă publicului, în această lună, în cadrul proiectului etnografic „Obiectul lunii”, marama de Muscel, o piesă de excepție din colecția medicului Nicolae Minovici. Prin țeserea firelor de borangic rezultă o pânză delicată, transparentă, de culoare gălbuie, care se decorează în funcție de specificul fiecărei zone a țării cu diferite motive. Întreaga suprafață a maramei de Muscel este acoperită cu motive vegetale de dimensiuni mari, cu fir metalic. Maramele se mai poartă și azi în zilele de sărbătoare sau la nunți. 

Silvia Zamfir, coordonator al secției de Antropologie Urbană și al proiectului „Obiectul lunii la Muzeul de Artă Populară Dr. Nicolae Minovici”, consideră că, „dincolo de fru­musețea maramei și a costumului popular de Muscel, o importanță aparte o au sem­nificațiile și obiceiurile care încă se mai păstrează în satul românesc”. Potrivit acesteia, „în Muscel se folosește firul metalic, iar marama lucrată din borangic este una dintre podoabele deosebite ale costumului de sărbătoare. Aceasta este împodobită cu ornamente din fir de bumbac sau mătase în culorile alb, roșu, albastru, galben, sau cu fir metalic auriu sau argintiu. Motivele folosite sunt florale sau geometrice. Costumul de Muscel se înscrie în tipologia costumului cu fotă, una dintre cele mai bogate ornamental din toate zonele. Broderia iei este realizată din fire de lână, mătase, fir de aur sau argint. Câmpurile care se brodează sunt gulerul, pieptul, mânecile, respectând un sistem ornamental tipic pentru cămășile cu altiță, foarte răspândit la noi în țară”.

Proiectul „Obiectul lunii la Muzeul de Artă Populară Dr. Nicolae Minovici” aduce în atenția publicului în fiecare ­lună o creație de patrimoniu, însoțită de povestea sa. Colecția de marame și frumusețea ­costumului popular de Muscel pot fi admirate în cadrul ex­poziției virtuale pe site-ul Muzeului Municipiului București, www.muzeulbucurestiului.ro, dar și pe pagina de Facebook „Muzeul ­Nicolae Minovici”.

(Alexandra Drugan)