Mărturii de spiritualitate creştină în temniţa comunistă: convertirea lui Richard Wurmbrand (II)
Tot preotul Viorel Todea aminteşte în memoriile sale, apărute în 1992, că R. Wurmbrand purta discuţii cu „tinerii deţinuţi care se simţeau mai bine şi care cunoşteau multă teologie”. De asemenea, vorbeşte despre episodul legat de convertirea la Ortodoxie a lui Wurmbrand: „Prin 1953, Păstorică (aşa-i ziceam noi, cei de pe lângă dânsul) mi-a cerut să-l botez întru Ortodoxie, naş [fiindu-i] dr. Mihai Lungeanu. Zis şi făcut. Acum era fratele Valeriu, după numele unuia dispărut din camera 4 cu o lună, două mai înainte, Valeriu Gafencu, căruia Păstorică i-a promis în faţa mea că se va boteza cât mai repede în Ortodoxie, naşul dăruindu-i un medalion de os sculptat de un alt credincios. Medalionul l-a purtat, tot timpul cât a mai stat la Tg. Ocna, la gât. Eliberat (nejudecat), a căutat un contact cu Biserica Ortodoxă Română, dar fără rezultate, necrezându-l”.
Mihai Lungeanu oferă şi el informaţii, tot în 1992, amintindu-şi despre discuţiile teologice dintre Gafencu şi Wurmbrand, adăugând că pastorul evreu „până la urmă s-a botezat ortodox, primind numele de Valeriu”.
Informaţia este reluată de Mihai Lungeanu în mărturia dată monahului Moise Iorgovan în februarie 2005: „În urma celor petrecute sub ochii săi în camera 4, a fost atât de impresionat, încât a cerut să fie botezat în credinţa ortodoxă, alegându-şi numele de Valeriu. Dorinţa i-a fost îndeplinită de unul dintre preoţii noştri. El a rămas însă în continuare protestant, pentru că apoi nu a spus nimănui că a fost botezat ortodox. Era un om oscilant”.
Ioan Ianolide, un alt fost deţinut politic şi apropiat al lui Valeriu Gafencu, relatează şi el asupra acestui episod în memoriile sale scrise în anii ‘80, dar publicate abia în 2006: „După ce Valeriu a plecat dintre noi, R.W. mi-a cerut să-l botez ortodox, cu numele de Valeriu. L-am amânat până în vară, ca să-i dau prilej să cugete bine. I-am explicat că nu trebuie să se grăbească, întrucât consecinţele spirituale şi bisericeşti sunt mari. El însă dorea cu ardoare viaţa în Hristos Cel adevărat. Dorea să se mântuiască, fiindcă văzuse aievea cum poate intra un om în Împărăţia veşnică. În urma stăruinţelor lui, i-am împlinit dorinţa. Din cauza prigoanei în care trăiam acolo, nu am făcut public acest act. O anume îngrijorare stăruia în sufletul meu şi căutam să-l ocrotesc pe W. Atâta vreme cât am fost împreună, el creştea în adevăr, iubire şi smerenie”.
Tot Ianolide arată în memoriile sale că după plecarea lui R. Wurmbrand în SUA (1965) a căutat să meargă acolo cu sprijinul lui. Printr-un român plecat în Statele Unite, Ianolide a reuşit să ia legătura cu Wurmbrand, după cum rememorează: „Prima reacţie a fost pozitivă. R.W. mi-a scris chiar două ilustrate, dar apoi brusc a refuzat orice ajutor şi orice contact cu mine. Mi-a comunicat doar scurt că americanii nu mă vor acolo, deoarece sunt «fascist»”.
Cum poate era de aşteptat, fiul pastorului, Mihai Wurmbrand, a negat convertirea tatălui său la Ortodoxie, considerând că este o născocire a foştilor deţinuţi politici, pe care îi consideră „legionari”.
În stadiul actual al cercetărilor nu ştim dacă Wurmbrand a primit Botezul în Ortodoxie dintr-o convingere sau pentru că rămăsese impresionat de vieţuirea creştină a lui Gafencu. Aristide Lefa susţine că Wurmbrand „a fost impresionat de moartea lui Valeriu Gafencu, mai ales că a fost alături de el până în ultima clipă şi i se putea citi pe figură cât de mult regreta această dispariţie”.
Dacă Botezul în confesiunea creştin-ortodoxă a pastorului luteran Richard Wurmbrand a fost săvârşit de preotul Viorel Todea, evident în condiţiile de detenţie de la Tg. Ocna, naş fiind M. Lungeanu, atunci rolul lui Ianolide a constat în cel de catehizare, ca etapă premergătoare convertirii. Data probabil va fi fost în 1952, „la o lună, două” după moartea lui Gafencu (18 februarie 1952), cum susţine Todea, și nu în 1953, deoarece în februarie 1953 Ianolide era mutat la Jilava, iar în august acelaşi an eliberat Lungeanu din Tg. Ocna. De asemenea, Ianolide afirmă că Botezul a fost făcut în secret, probabil de aceea ştiind doar el, preotul care a săvârşit şi M. Lungeanu, în calitate de naş şi medic-deţinut care îl consulta zilnic pe Wurmbrand.