Măsuri noi de combatere a violenţei în şcoli
Guvernul a aprobat Planul naţional pentru un mediu sigur în învăţământ, o strategie pe trei ani care completează măsurile actuale privind combaterea violenţei în şcoli. Cele peste 40 de măsuri incluse vor beneficia de finanţare naţională şi europeană, potrivit Ministerului Educaţiei. Se va pune accent pe „intervenții imediate prin toate mijloacele legale”, dotarea şcolilor cu sisteme de supraveghere audio-video, precum şi pe terapia elevilor implicaţi în actele de violenţă.
Unităţile de învăţământ, în colaborare cu reprezentanţii elevilor, părinţilor şi instituţiilor locale cu atribuţii în protecţia copilului, vor adopta planuri de prevenire şi reducere a violenţei în şcoli. Acestea vor fi construite după o strategie unitară mai amplă, pe care Guvernul a adoptat-o în această săptămână şi denumită „Planul naţional pentru un mediu sigur în învăţământ”. Acesta conţine şase direcţii de acţiune şi peste 40 de măsuri pentru implementarea cărora se pot obţine fonduri de la bugetul de stat sau fonduri europene şi pot fi cooptate instituţii ale statului, precum Serviciul siguranţă şcolară, Serviciul public de asistenţă socială sau Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului.
„Completăm setul de măsuri pentru combaterea violenţei şcolare printr-un plan naţional pentru un mediu sigur în învăţământ. Toţi copiii victime ale violenţei sau implicaţi într-un asemenea act primesc sprijin de specialitate şi le decontăm şedinţele de terapie, organizăm cursuri de formare pentru profesori şi o bibliotecă online cu un conţinut dedicat combaterii violenţei în şcoli”, a explicat primul-ministru Marcel Ciolacu, în şedinţa de Guvern.
În documentul aprobat se specifică în mod clar cinci tipuri de violență în mediul școlar: violență între preșcolari/elevi, violența exercitată de personalul școlii asupra copiilor, violența comisă de elevi asupra personalului școlii, violența părinților în spațiul școlii - asupra elevilor sau personalului, respectiv cazuri de violență antișcoală.
Printre măsurile concrete se menţionează intervenții imediate „prin toate mijloacele legale” şi dotarea unităților de învățământ cu sisteme de supraveghere audio-video. Tot la acest capitol sunt incluse asigurarea serviciilor de asistenţă psihologică şi psihoterapia elevilor implicaţi în actele de violenţă.
O altă măsură care se doreşte a fi implementată este creşterea numărului de consilieri şcolari, până la atingerea unei norme maxime de 500 de elevi sau 300 de preşcolari. În acest moment, o normă poate ajunge şi la 3.000 de elevi, iar în unele şcoli, în special din mediul rural, nu există nici măcar un consilier şcolar. Totodată, se doreşte formarea cadrelor didactice în ceea ce priveşte recunoaşterea tipurilor de violenţă şcolară şi modalitatea de acţiune, precum şi formarea de grupuri de suport şi schimburi de experienţă. La acest capitol sunt disponibile două proiecte care se derulează cu fonduri europene: ROSE şi „Policies and resources for safe and supportive schools in Romania”.
La capitolul „prevenire”, minimum 250 de şcoli vor fi incluse anual în programul „Împreună prindem curaj”, vor fi promovate discipline precum „Managementul emoţiilor” şi se va pune accent pe activităţile extracurriculare: cercuri de educaţie nonformală, concursuri, teatru - forum, bibliotecă vie, expoziţii sau competiţii sportive. (O. N.)