MEDALION: Poetul Gheorghe Istrate a plecat mut ca o lebădă
Scriitorul Gheorghe Istrate (1940-2017) ne-a părăsit, după o lungă suferinţă, în septembrie 2017. Este unul dintre cei mai importanţi scriitori şaizecişti, fiind citat în fruntea promoţiei sale, alături de Cezar Ivănescu, Virgil Mazilescu şi George Alboiu.
Învaţă la şcoala din sat, apoi urmează Liceul teoretic ,,B.P. HasdeuÎ, azi colegiu, din Buzău. Urmează apoi Facultatea de Filologie din Bucureşti, unde îi are ca profesori pe: G. Călinescu, Al. Rosetti, Tudor Vianu, Al. Piru, Iorgu Iordan, Mihai Pop, Zoe Dumitrescu-Buşulenga, N. Manolescu, Romul Munteanu, Dumitru Micu, Boris Cazacu, Marian Popa, iar colegi de an pe: Constanţa Buzea, Ioan Alexandru, Adrian Păunescu, Dorin Tudoran, Florin Manolescu, Liviu şi Dorina Grăsoiu, Tia Şerbănescu, Şerban Codrin.
Debutul literar este timpuriu, în 1956, cu poezie în ziarul îViaţa BuzăuluiÎ, iar editorial, debutează cu volumul de versuri Măştile somnului, în 1968, la Editura Tineretului, primit entuziast de critica literară şi premiat cu Medalia de argint de revista îBreveÎ din Italia, la concursul îNapoli-OspiteÎ, a cărui Medalie de aur i-a fost conferită lui Marin Sorescu. Opera sa, consistentă şi unitară, cuprinde poezii, în majoritate în stil clasic: Poeme (Valea Plângerii), 1971, Pseudopatriarchalia, 1974, Zodia şarpelui, 1975, Cântec la izvoarele lumii, 1975, Sceptrul singurătăţii, 1978, Rune (antologie), 1980, Oase de fluturi, 1982, Interiorul tăcerii, 1985, Despărţirea de cuvinte, 1988, Ritual/ Rite (antologie bilingvă română-franceză, 1995, Limpeziş. Locul fiinţei (antologie), 1997, Versuri/ Gedichte (ediţie română-germană), 1999, Fragmente despre infinit, 2000, Puberul divin (33 sonete imperfecte), 2003, Omul întrerupt/ Der unterbrochene Mensch, 2008, Germania.
Despre Gheorghe Istrate au scris: Nicolae Manolescu, Al. Piru, Fănuş Neagu, Gheorghe Grigurcu, Constantin Ciopraga, Geo Bogza, Daniel Cristea-Enache etc. Gheorghe Istrate a lucrat în presa centrală: ,,Scânteia tineretuluiÎ, îTribuna RomânieiÎ etc. A fost redactor-şef al revistei îCurierul românescÎ, pe care a fondat-o, cu difuzare în peste 70 de ţări. Din 1970, este membru al USR, unde a făcut parte, câteva stagii, din Consiliul de conducere. A primit importante distincţii şi premii: Premiul revistei îLuceafărulÎ (1965), Premiul USR (1985), Premiul revistei îObservator-MunchenÎ (Germania, 1997), Premiul îMihai EminescuÎ al Academiei Române (2000), mai multe premii îOpera omniaÎ. I s-a acordat titlul de Cetăţean de onoare al oraşului Buzău. Gheorghe Istrate s-a stins mut, ca o lebădă, lăsând să vorbească deplin poezia sa, nobilă, solemnă, cu un sunet de clopot vechi, grav şi misterios.
***
Poezia lui Gheorghe Istrate e mare prin concizia ce-i reglează dimensiunile. Puţini creatori au darul de a spune atât de mult în atât de puţine cuvinte. Deşi preponderent rurală ca tematică, poezia autorului Runelor este una modernă, elevată, expurgată de tarele tradiţionalismului, căci lumea sa pare a fi una ieşită de pe orbita timpului şi a spaţiului comun, printr-un capriciu al sorţii, ori printr-o fatalitate, faţă de care poetul simte mai mult fascinaţie decât revoltă. Între celest şi teluric, îşi oferă ofranda sa lirică unor zei păgâni, dar şi unor îngeri poposind din când în când printre creştini rătăciţi. Detaşarea de durere, de viaţă, de moarte transcende un maximum de tragism lucid: îSunt un mormânt în alt mormântÎ. Moartea coabitează liniştită cu viaţa, statornic, pe termen lung: îcând marii morţi ai casei noastre moarte/ timpului meu orb îi dau ocol/ până la ziuă pământul miroase/ a cimitir gol..."
Relaţia cu divinitatea e una când prietenoasă, chiar de rudenie, când rezervată şi reticentă până la interogaţia incomodă. ,,Doamne, iar ni se întâmplă/ să stăm tâmplă lângă tâmplă/ năduşeala Ta divină/ mă-nlumină în lumină// vorba Ta e carnea lumii/ lunecă prin ea postumii:/ nenăscuţii, visătorii/ din bisericile florii...". Preluând elemente din folclorul popular şi creştin, alchimizând incantaţii ancestrale, folosind un vocabular modern din care nu lipsesc neologismele, poezia lui Gheorghe Istrate este originală, profundă, venind în continuarea marilor poeţi Blaga, Bacovia, Arghezi, care au trasat pe cerul vieţii poetului din Limpeziş urme fine, aurifere, ocrotitoare.
RITUAL
(amiroase)
Amiroase Doamne amiroase
timpul vechi îmbătrânind pe oase
anii mari cât marea desfăcută
peste putrefacta noastră plută
amiroase Doamne amiroase
timpul vechi cu-mpletituri de rase
vărsături de neamuri supte-n delte
înroşind nisipurile fierte
voci târzii amurguri dilatate
peste frageda eternitate
amiroase Doamne amiroase
a Iisus a ceruri fără oase
a veşmânt înconjurând în gând
frigul mare-al Domnului cel Blând…
RITUAL
(îngenuncheat de lună)
tatălui meu
Tăceţi surioarelor s-auzim
prăbuşindu-se pe prispa de-afară
bocancii tatei - coşciugele picioarelor lui
să dezlegăm suratelor un cal nebun
şi să-l împingem pe uliţa satului
albă ca o lumânare neînmuiată
în răsuflarea morţilor
s-alerge cu potcoavele înnăduşite
tocindu-şi nechezul în surparea ţărânii
să intre în ograda crucilor şi a uitării
să-nchine pământul suratelor
să-nchine piatra rea şi lemnul
ce vor hodini oasele tatălui nostru
peretele sub care va coborî plutitor
umărul părintelui nostru
îngenuncheat de lună
RITUAL
(cei ce se nasc)
fiului meu, Alexandru
Cei ce se nasc au mai murit cândva
sub craniul stelei moare altă stea
cel care te sărută nu sunt eu
sub răsuflarea mea e-un mort mereu
tu jură-te că vii cu îngeri buni
cu pleoapa goală-n care mă aduni
cu pielea florilor cu trupul pradă
magneţilor imenşi de sub zăpadă
noi suferim de-o-mbrăţişare grea
cum steaua se răstoarnă-n altă stea
căci trupurile noastre de pământ
sunt un mormânt în alt mormânt
RITUAL
(aprinde tată lampa)
mamei mele
Aprinde tată lampa şi umblă încet
trudită mama doarme-n pânda unor zei
vino şi-alungă liliecii buimaci
din zăcătoarea sufletului ei
auzi cum noaptea calcă surd grăunţa casei
trosnindu-ne pereţii în spinări
pe când în patul ei adoarme mama
pe patru picioare de lumânări
în inima bisericii care ne-adună
umflându-şi lemnul cu porunci eterne
pe roua somnului cu lună
mama de moarte îşi aşterne
vai tată vorbele noastre sunt
liliecii târzii ai rugăciunii -
iată-i cum ies vălătucindu-se-n sus
din gura adormită a mumii.
RITUAL
(entităţi)
Să vină sania cu entităţi
dinţii de iarnă răi higienici
să vină viscolarii stenici
măiastra unei alte dăţi
dar e târziu să vreau devreme
se moaie ochiul în amar
îmi scade gândul pe amnar
şi timpu-n libertate geme