Memoria Bisericii în imagini: Schimonahul Gherasim Cârjă de la Neamţ

Născut în apropierea Mănăstirii Agapia, din copilărie a primit o educaţie la icoana creştină. În 1907 a intrat în viaţa monahicească de la Mănăstirea Neamţ. A dat dovadă de multă rigurozitate faţă de cele sfinte, refuzând să intre în tagma preoţească, timp de 50 de ani având ascultarea de paracliser şi veşmântar al mănăstirii în care se nevoia. Zilnic, părintele Gherasim citea acatistul şi paraclisul Maicii Domnului. După mărturiile ucenicilor săi, niciodată nu a fost văzut râzând sau vorbind cuvinte de prisos. În biserică nu se aşeza niciodată în strană, oricât de obosit ar fi fost, iar când se termina slujba, mergea la chilie cu faţa senină şi cu rugăciune în inimă. În chilie, care arăta ca un altar, lângă candela aprinsă, părintele stătea ca un sfeşnic de veghe, ceasuri întregi citind din Psaltire şi aducând slavă lui Dumnezeu. În noaptea Sfintelor Paşti, el era cel care mergea în cimitir unde aprindea sute de lumânări, apoi cobora în gropniţa mănăstirii unde aducea lumina la candelă. Atunci când auzea că se ridică o nouă biserică, avea obiceiul să strângă bani şi să cumpere veşminte şi cărţi de cult pe care le dona acestora. În ziua de 16 ianuarie 1957, după două săptămâni de aşteptare şi rugăciune, îmbrăcat în rasă şi mantie, cu crucea şi metaniile în mână, şi-a dat sufletul în mâinile lui Hristos.