„Memorialul Elitelor” la Fălticeni

În sfârşit, o veche idee, una importantă pentru istoria Fălticenilor, oraş pe care George Călinescu îl aşeza în rândul al treilea între vetrele spirituale ale României, prinde contur. E vorba de „Memorialul Elitelor”.

A eterniza în statui, spre veşnică aducere aminte şi pioasă recunoştinţă, ceea ce a fost lucrare înaltă, glorie florentină a oraşului de pe Şomuz, a reprezentat aproape o obsesie a fălticenenilor. Crearea unei Galerii sculpturale a oamenilor de seamă ieşiţi din plămada acestei aşezări tinere istoriceşte, de două veacuri şi mai bine, cloceşte de mult. I-a înaripat pe destui oameni ai locului, ca şi pe cei ieşiţi din plasma toposului, dar risipiţi în lumea largă. Ches­tiunea s-a aflat în ultimii ani şi pe agenda dezbaterilor forurilor locale. Totul părea să rămână doar un proiect luminos, însă irealizabil. Iată că ceea ce lăsa impresia unei iniţiative generoase, dar sterpe, şi-a găsit surprinzător făptuitorul în persoana fostului meu coleg de la Şcoala Medie Nr. 1 din Fălticeni, Liceul „Nicu Gane” de odinioară şi de azi, Crişan Popescu, reputat arhitect al Bucureştilor.

Lunganul cel roşcovan al acelor ani, elev dintre cei de prim plan, mai mare cu un an ca mine, se bucura de notorietate şi pentru că era nepotul Domnişoarei Macărescu, vestita noastră profesoară de geografie, prototipul eroinei povestirii „Domnişoara M”, din volumul meu de debut „Năvod pentru scrumbii albastre”, care a stârnit multă vâlvă la Fălticeni în anul apariţiei, 1972. Crişan Popescu, arhitect cu o remarcabilă carieră; o vreme după 1990 şi dregător înalt la nivel guvernamental, s-a dovedit un om de acţiune, nu unul al vorbelor, ci al faptelor. El a coborât proiectul din norii în care plutea şi l-a adus pe pământ. Ca să mişte lucrurile a înfiinţat Asociaţia Strada Mare, în activitatea căreia l-a implicat şi pe pictorul Gabrel Baban, artist cu o respectabilă traiectorie plastică şi cu manifeste aptitudini civice. Cei doi, şi poate şi alţii de care nu am ştire, au izbutit să convingă Primăria Fălticenilor să agreeze proiectul „Memorialul Elitelor”, să-l susţină financiar spre a deveni realitate în cuprinsul Străzii Mari, devenită de ani buni pietonală.

Crişan Popescu a fost cel care a aşezat pe hârtie proiectul, conferindu-i concreteţea materială indispensabilă. Transpunerea arhitectonică şi artistică rezultată se înfăţişează ca având altitudinea şi viziunea în stare a celebra substanţial diadema de figuri ilustre ale Fălticenilor, cele care au conferit oraşului renumele de „Florenţa României”.

 Sigur, de la planşă, de la ima­ginea virtuală la realitate, drumul e lung şi plin de surprize şi capcane. Densitatea de statui care urmează a fi amplasate pe un spaţiu relativ restrâns, pe deasupra şi mutilat, urâţit de-a dreptul de intruziunile constructive din anii comunismului, care i-au alterat duhul originar, pune problema spaţiului de respirare de care o lucrare de for public are nevoie ca de aer, element esenţial şi în receptarea publicului. Mă gândeam, privind cu ochii minţii, că n-ar fi rău defel să fie cuprinsă în „Memorialul Elitelor” şi Piaţa Adormirea, cu farul său, statuia lui Mihail Sadoveanu, impunătoarea şi viguroasa operă a lui Ion Irimescu. Întregul rotund al pieţei, mărginit de statui, s-ar transforma miraculos într-un forum antic. Un alt element ce se impune a fi avut în vedere este acela al selecţiei personalităţilor. Criteriul hotărâtor în alegere, ce nu e deloc una uşoară, e obligatoriu să fie cel al valorii statuate local şi naţional. Riscul de a cădea în provincialism pândeşte din toate părţile asemenea întreprinderi şi uşor se pot repeta impardonabilele greşeli produse prin nefericite adaosuri produse la „Galeria Oamenilor de Seamă”, unde, pe căi nu tocmai curate, şi-au făcut loc prin vitrine şi panouri tot felul de inşi de plan secund şi fără răsunet chiar în istoria locală. Totodată, sper că nu va fi uitat faptul că o idee, oricât de înălţătoare, poate fi compromisă dacă nu se va opera o maximă exigenţă artistică. Nu se poate ignora o clipă că Fălticenii sunt sălaşul lui Ion Irimescu, creatorul unui standard în materie de sculptură şi de care n-are voie nimeni să facă abstracţie. Ca să se petreacă aşa înseamnă să se apeleze pentru realizarea sculpturilor la artişti consacraţi, ceea ce presupune costuri ridicate. Spre a se evita compromisurile şi căderile în derizoriu, aceste creaţii au trebuinţă de examenul unui juriu competent şi imparţial, ferit de orice fel de ingerinţe politice şi administrative. O alta componentă a reuşitei proiectului e calitatea fundalului, ecranul pe care se proiectează operele cu pricina. E de neocolit ameliorarea şi redarea atmosferei de târg celest fundalului, capabil astfel să pună în valoare piesele „Memorialului Elitelor”.

 Cu alte cuvinte, iniţiatorii şi realizatorii promiţătorului şi aşteptatului proiect au de depăşit provocări numeroase şi grele, ce vor putea fi surmontate, tragem nădejde, prin bună credinţă, dar şi profesionalism. În acelaşi timp, bine-venitul gest de cinstire a trecutului şi de afirmare a identităţii Fălticenilor, a unicităţii urbei prin „Memorialul Elitelor” nu va fi deplin dacă nu se va corela cu necesara şi urgenta schimbare la faţă a celor două incinte muzeale testimoniale, „Galeria Oamenilor de Seamă~ unde preţioasele valori de patrimoniu, veritabile tezaure se află în primejdie de moare, şi „Casa Sadoveanu”, ameninţată pur şi simplu cu pieirea. Doar într-o armonie a tuturor mărturiilor unui trecut glorios Fălticenii se vor putea arăta lumii în ceea ce au cu adevărat definitoriu şi unic.