Mesaje transmise la aniversarea zilei de naștere a Patriarhului României

Data: 22 Iulie 2024

Citește și: Rugăciune și mulțumire la aniversarea Patriarhului României

Daţi-mi voie ca, alături de dumneavoastră, să îmi exprim bucuria de a fi participat la această zi deosebit de importantă pentru Biserica Ortodoxă Română. Este o zi a bucuriei pentru noi toți. Este o zi a recunoștinței, așa cum am putut să vedem și să auzim astăzi la Te Deumul dedicat acestei zile. La rândul meu, doresc să folosesc acest prilej pentru a-l felicita pe Întâi­stătătorul Bisericii Ortodoxe Române, pe Părintele Patriarh, pentru truda de zi cu zi, pentru întărirea în credință a neamului românesc, pentru slujirea lui Dumnezeu și pentru tot ceea ce a înfăptuit prin rugăciune și prin faptă în toți acești ani. Spuneam că este o zi a recunoștinței. Este, într-adevăr, o zi în care Preafericirea Sa i-a comemorat pe toți cei care au avut o contribuție la ceea ce a însemnat viața sa, dar, în același timp, Preafericirea Voastră, eu apreciez că este o zi a recunoștinței pentru noi toți, pentru toți cei care v-au fost alături, pentru toți cei care, împreună cu dumneavoastră, dincolo de rugăciune, dincolo de credință, n-au făcut nimic altceva decât să păstreze credința noastră ortodoxă, să întărească stâlpul de bază al națiunii noastre, Biserica Ortodoxă Română, au făcut să fim mai uniți și avem nevoie să fim mai uniți, avem nevoie să fim mai înțelepți, avem nevoie să fim mai slujitori față de toți cei aflați la nevoie și avem nevoie să fim mai îngăduitori și mai empatici cu fiecare dintre noi. Preafericirea Voastră, dincolo de această rugăciune, dați-mi voie să vă mulțumesc pentru că v-am cunoscut cu ani mulți în scaunul Mitropoliei Moldovei și Bucovinei de la Iași. Am avut după aceea onoarea să lucrăm împreună la tot ceea ce a însemnat consolidarea și dezvoltarea clerului militar în Armata României - iată doi stâlpi de bază ai națiunii noastre, Biserica și Armata -, și pentru toate acestea vă mulțumesc și vă sunt recunoscător. În final, vreau să vă urez ani mulți și binecuvântați! Să vă dea Dumnezeu sănătate, har și inspirație să ne păstoriți întru mulți ani! La mulți ani, Preafericirea Voastră!

Nicolae-Ionel Ciucă, preşedintele Senatului României

 

Cu profundă emoție și respect, vă transmit cele mai sincere felicitări cu prilejul împlinirii a 73 de ani de viață binecuvântată, majo­ritatea dedicați slujirii Bisericii Ortodoxe ­Române.

Sunt impresionat de dăruirea cu care ați creat un nou model social, acela al implicării active și depline în viața societății, atât pentru protejarea sănătății spirituale, cât și pentru alinarea suferinței trupești.

Sub luminata și înțeleapta păstorire a Preafericirii Voastre, Biserica Ortodoxă ­Română a devenit un pilon al stabilității și coeziunii naționale, fiind o promotoare a ­valorilor culturale și religioase românești. În dialogul interconfesional și interreligios, Biserica Ortodoxă Română este un catalizator al înțelegerii și respectului reciproc între ­diferitele culte religioase din țara noastră.

Energia și determinarea Preafericirii ­Voastre actualizează permanent năzuințe de veacuri ale poporului român. Poate cel mai important proiect este acela al construirii Catedralei Naționale, un vis de peste 140 de ani care se înfăptuiește astăzi sub ochii noștri, simbolizând viziunea și devotamentul Preafericirii Voastre pentru unitatea și identitatea spirituală a ­poporului român. Sfințirea acesteia în anul 2025, cu ocazia centenarului Patriarhiei Române, va fi un moment de mare bucurie și împlinire pentru întreaga comunitate ortodoxă și pentru toți românii.

În calitate de prim-ministru al Guvernului României, Vă asigur de aprecierea și sprijinul meu pentru eforturile Prea­fericirii Voastre în slujirea credincioșilor ortodocși și în contri­buția esențială la dezvoltarea unității și solidarității naționale. Sunt hotărât să consolidăm parteneriatul nostru în vederea depășirii tuturor provocărilor cu care se confruntă poporul român în contextul actual, atât în plan intern, cât și în cel internațional.

Sunt ferm convins că o societate democratică și deschisă către un viitor clădit pe valori incontestabile poate avea în centru modelul propus de Preafericirea Voastră, acela al faptelor bune în lumina dragostei față de oameni. O societate mereu deschisă către dialoguri interculturale și fascinată de modernitatea tehnologică, prosperitatea economică și abundența informațională.

Vă transmit cele mai bune urări de sănătate, împliniri și ani bine­cuvântați în continuarea slujirii Preafericirii Voastre de Părinte al Bisericii Ortodoxe Române! La mulți ani!

Ion-Marcel Ciolacu, prim-ministrul Guvernului României

 

O zi aniversară este prin excelență o zi a bucuriei, pentru că este închinată vieții. O zi aniversară a Patriarhului este cu atât mai bogată în bucurie, cu cât ea adună gândurile bune, pline de respect și recunoștință ale tuturor celor care privesc atent și onest spre Biserica Ortodoxă Română, spre parcursul ei social din ultimii ani.

Prezența Preafericirii Voastre în fruntea comunității de credință, speranță și dragoste a Bisericii Ortodoxe Române este garanția deplină a bunei cârmuiri a acesteia pe apele, nu întotdeauna liniștite, ale societății românești. Datorită viziunii înțelepte și implicării inspirate a Preafericirii Voastre, Biserica a reușit să traverseze nu doar cu bine, ci în mod exemplar multiple crize sociale și să arate în plan național că ea, împreună cu celelalte culte religioase din România, nu este doar o esențială persoană juridică de drept privat, ci mai ales una de evidentă și ramificată utilitate publică.

Cea mai mare Biserică Ortodoxă din Uniunea Europeană, un spațiu pe care îl definim ca democratic prin excelență și care tinde spre un maximum de drepturi și respon­sabilități, are vocația de a-i angaja și forma pe cetățeni prioritar moral, nu doar social și profesional. La fel este și responsabilitatea Bisericii din perspectiva păstrării fidelității față de cuvintele Cuvântului Întrupat, într-o lume confruntată astăzi cu două mari prezențe corozive: relativismul moral, care tinde să domine viața persoanelor și a instituțiilor, și indiferentismul față de valorile morale derivate din Adevăr. Efectele imediate și proxime pot fi dramatice și se regăsesc mai ales în zona educației și a relațiilor interumane care animă organismul social.

Prestigiul actual al Bisericii nu ar fi fost posibil în absența implicării și activității Patriarhului ei. Echilibrul și înțelepciunea Preafericirii Voastre, realismul și pragmatismul hrănite de seva creștinismului viu, fidelitatea față de Scriptură și de Tradiția patristic-filocalică, mereu actuală prin traducerea ei în termenii gândirii prezente, rafinamentul teologic și adecvat la realitate ridică Biserica Ortodoxă Română la demnitatea de reper în cultivarea eredității și identității creștine a Europei.

În ultimul an, cu sprijinul ferm al decidenților politici, au avut loc schimbări legislative de amploare în domeniul vieții religioase din România, precum și o maturizare - pe care aș îndrăzni să o numesc istorică - a parteneriatului dintre Stat și Culte. Toate acestea nu ar fi fost posibile fără implicarea Preafericirii Voastre, fapt pentru care, în numele instituției pe care o reprezint, țin să vă mulțumesc.

Ați construit punți de dialog și de împreună-lucrare, ați reușit să adunați laolaltă persoanele cele mai potrivite pentru a răspunde provocărilor prezentului, ați ascultat cu răbdare vocea societății, ați povățuit cu înțelepciune și echilibru, ați format oameni și conștiințe.

În această lume a comunicării globale, construirea unui dialog bine închegat și fundamentat, unul realist, fără a eșua în pragmatism egoist și deschis, fără a implica compromisul, reprezintă un demers pe cât de anevoios, pe atât de fragil, supus în permanență interpretărilor superficiale și răstălmăcirilor. Ați știut să mențineți nealterată această năzuință firească a comunicării, învățând, prin exemplu personal, că nu promovarea ostentativă, ci discreția elegantă, argumentarea solidă, respectarea onestă și demnă a poziției celuilalt reprezintă cheile inițierii și desfășurării acestui dialog. Toate acestea s-au înfăptuit cu multă trudă și nu de puține ori am fost martorul acestor eforturi extraordinare care au modelat decisiv chipul de astăzi al Bisericii Ortodoxe Române.

Arhipăstorirea Preafericirii Voastre poate fi descrisă printr-o expresie aparent paradoxală, anume aceea de așezare dinamică: așezare - pentru fidelitatea neabătută față de valorile autentice ale creștinismului, dinamică - pentru permanenta adaptare și implicare în nevoile comunității.

Cu recunoștință și admirație pentru modul în care ați modelat sufletul românesc, liber în credință, demn în fața provocărilor, responsabil deopotrivă pentru realitățile prezentului și pentru construirea viitorului, permiteți-mi, Preafericirea Voastră, să vă urez, atât în nume personal, cât și în numele Secretariatului de Stat pentru Culte, păstorire îndelungată și rodnică și să fiți mereu înconjurat de rugăciunea, dragostea și aprecierea românilor.

Ciprian Vasile Olinici, secretar de stat pentru Culte

 

La acest moment aniversar personal, deopotrivă unul de sărbătoare pentru Biserica Ortodoxă Română, pe care atât de inspirat și înțelept o păstoriți ca Întâistătător, Vă rog să-mi îngăduiți exprimarea sincerei admirații și prețuiri pentru prolifica activitate a Preafericirii Voastre, pentru implicarea și dăruirea puse în slujba binelui comunitar, concretizat în toate registrele prezenței Bisericii în spațiul public românesc: moral, social-filantropic, cultural și educațional.

Sfera publică din România include astfel Biserica Ortodoxă ca pe o sursă majoră de echilibru și inspirație în parcurgerea drumului comun spre apărarea constantă a democrației, a drepturilor și libertăților constituționale puse în lumina culturii și civilizației creștine europene.

Multiplele schimbări și tensiuni cu care se confruntă nu doar România, ci și întreaga lume în contexte minate de conflicte armate, crize politice și economice, creează paradoxal contextul manifestării unor virtuți cu impact comunitar precum: solidaritatea în jurul unor valori esențiale ce pot vertebra civic și moral comunitatea, compasiunea și dragostea creștină.

În coagularea tuturor acestor forțe de tip spiritual, Biserica Ortodoxă are rolul cel mai important, rol pe care, datorită viziunii și implicării Preafericirii Voastre, aceasta și-l împlinește exemplar.

Ca întotdeauna, Preafericirea Voastră, mă simt foarte onorat să Vă pot adresa, cu ocazia zilei dumneavoastră de naștere, cele mai sincere urări de sănătate, pace și bucurie, asigurându-Vă de întreaga noastră susținere în vederea concretizării proiectelor pe care le sprijiniți și le promovați spre binele comun al societății românești.

Dumnezeu să Vă dăruiască mulți și binecuvântați ani spre împlinirea înaltei misiuni slujitoare în Biserică, deci și în societate!

Alfred-Robert Simonis, președinte interimar al Camerei Deputaților

 

Părinte Patriarh, vă mulțumesc cu recunoștință pentru invitația pe care mi-ați făcut-o de a fi împreună cu Înaltprea­sfințiile Voastre, cu distinsele personalități invitate pentru a participa la un eveniment special pentru Preafericirea Voastră, pentru Biserica Ortodoxă Română și pentru noi toți creștinii acestei Biserici. Cu acest prilej vă rog să-mi permiteți, Preafericirea Voastră, să vă transmit din toată inima sincere felicitări, multă sănătate și realizarea tuturor proiectelor minunate pentru întreaga noastră Ortodoxie și împlinirile spirituale cărora v-ați consacrat încă de la începuturile slujirii Preafericirii Voastre la Altarul credinței noastre. Știu cât de atașat sunteți valorilor și vieții spiritual-religioase pe care le-ați dăruit în mod continuu înaltei ierarhii și credincioșilor Bisericii Ortodoxe Române. Această misiune de credință ţine Biserica Ortodoxă cu brațele deschise și la înălțimea adevărului ei, exprimat curat și peren în Evanghelii. Vă felicit, Părinte Patriarh, pe Preafericirea Voastră și întreaga strălucită ierarhie, pentru realizările remarcabile privind sporirea patrimoniului cultural spiritual al vredniciei întru Ortodoxie, în special pentru slujirea neobosită în edificarea Catedralei Mântuirii Neamului, în care ne vom regăsi peste timp, uniți cu toții, în identitatea noastră. Sigur că activitățile specifice Bisericii Ortodoxe Române ca Biserică vie a neamului românesc sunt intense, complexe, consistente și diverse. O recunoaștem cu toții și-i dorim continuitate, tărie și mult sfat pentru lucrările bine rânduite spre slava Domnului și spre pro­pășirea poporului român în credință și libertate. Autonomia Bisericii față de stat și libertatea religioasă, care în limbaj juridic mai sunt cunoscute sub denumirea de „clauza instituirii” și „clauza libertății”, pot fi sintetizate în ideea că Parlamentul nu va putea elabora o lege care să împiedice sau să interzică practicarea liberă a unei religii sau credințe. Aceste clauze au devenit fundamentale și pentru viața spiritual-religioasă din România, poate chiar în contrast pozitiv pentru noi, în com­parație cu vădite tendințe de secularizare din unele țări ale Europei Occidentale. În ceea ce privește autonomia Bisericii în raporturile cu statul, libertatea religioasă și de credință, pluralismul religios și respectul reciproc pluriconfesional, toate acestea în societatea românească democrată sunt în prezent la locul lor. Constituția și legislația au consacrat și garantat aceste cuceriri și opțiuni ale Bisericii și ale ­poporului român. Esențial pentru noi este și rămâne însă faptul că Ortodoxia și ethosul românesc sunt împletite unele cu altele în mod organic. Una fără alta nu pot trăi. Să nu uităm în acest context un amănunt concludent, și anume faptul că, în comunitățile românești tradi­țio­nale, Biserica, Școala și Primăria erau insti­tuțiile indispensabile ale con­viețuirii și devenirii noastre. Sigur că există astăzi, la nivel ideologic și chiar doctrinar, o confruntare între concepția valorii absolute a persoanei umane, valoare absolută prin ea însăși în demnitatea ei, care exprimă chipul și asemănarea Creatorului, și noile concepții ale tehnologiilor dominate de utopia po­sibilității creării unei super­conștiințe veșnice într-un corp infinit mai rezistent decât cel biologic. În realitate vorbim despre o utopie formulată în termenii trecerii de la „homo sapiens” la „homo deus”, ostracizându-L pe Dumnezeul vetero-testamentar în condiția Lui de ­„Deus otiosus”. În fața acestei avalanșe, acestor curente ale unor ideologii este nevoie ca Biserica, creș­tinismul să dea dovadă de chibzuință matură și acțiune strategică pragmatică pentru a discerne între bine și rău, pentru a găsi răspunsurile cuvenite la problemele complicate și alambicate ale zilelor noastre. Pentru aceasta este nevoie de trezvie, de deschiderea ochiului luci­dității și al clarvederii, de reînvierea valorilor originare ale crești­nismului pentru a trezi în sufletul, în spiritul creștinilor, o nouă prospețime a revelației și o nouă metanoia, pentru a diminua efectele unei conflagrații spirituale împotriva umanului și omenescului. Această stare de îngrijorare a lumii crizelor suprapuse poate distruge tainele inefabile dintre om și Dumnezeu: nașterea, viața și moartea. Suntem convinși că transformările spiritului uman nu vor conduce la dispariția sacrului și a sacralității, în pofida pres­tidigitațiilor unei civilizații vicioase, excentrice, egocentrice, care tinde să construiască omul pustiu, fără nici un Dumnezeu, fără nimic sfânt, o lume în care omul consideră că totul este permis, fără nici o justă măsură. Preacucernică adunare, noi toți buni creștini am venit la chemarea Părintelui Patriarh pentru privilegiul de a fi împre­ună la aniversarea zilei sale de naștere, pentru a putea primi binecuvântarea sa. Fie-mi îngăduit să fac o mărturisire de credință întru Hristos deoarece întreaga cultură a credinței este iubirea de Hristos. Pentru aceasta, am ales din Sfânta Scriptură un anumit text: „Veniți la Mine toți cei trudiți și împovărați și Eu vă voi da odihnă”. Există atâta blândețe, smerenie și iubire desă­vârșită, atâta liniște sufletească a împăcării cu sine în cuvintele acestea, care nu pot fi găsite în nici o învățătură a celor mai mari filosofi. Într-o lume în care nimeni nu te așteaptă, nimeni nu te vrea așa cum ești, obosit și împovărat, și nimeni nu te iubește definitiv și în veșnicie, te așteaptă, te vrea și te iubește Hristos. Părinte Patriarh, să trăiți întru mulți ani, cu multe binecuvântări!

Marian Enache, președintele Curții Constituționale a României

 

Mă simt onorată să mă aflu și în acest an alături de domniile voastre pentru a celebra îndrumătorul spiritual al Bisericii noastre naționale.  Și, deși simt nevoia să subliniez acest caracter național, trebuie spus că, prin răspândirea concetățenilor noștri în toate colțurile Europei și ale lumii, prin grija pe care Părintele Patriarh o arată românilor de pretutindeni, dar și prin prestigiul și „ținuta” sa teologică, Biserica noastră a devenit astăzi o veritabilă Biserică universală. Iar cel căruia i se datorează în mare măsură această evoluție, omul care a fost nu doar capul Bisericii, dar și un veritabil păstor al zecilor de milioane de credincioși ai acesteia, este tocmai acela pe care avem bucuria și onoarea de a-l sărbători astăzi.

Preafericite Părinte Patriarh, ați consolidat rolul spiritual al Bisericii într-o lume a contrastelor și înstrăinării multor oameni față de învățăturile creștine fundamentale. Ați încurajat totdeauna toleranța, dialogul și iubirea de aproape în detrimentul conflictului și ați fost vocea echilibrului într-o lume dedicată exceselor.

Totodată, ați înțeles și ați încurajat păstrarea rolului social fundamental al Bisericii, care se desprinde din întreaga noastră istorie. Satele și orașele românești au crescut în jurul bisericilor, școala noastră a început cu activitatea de misionariat a preotului de țară, cultura noastră națională a răsărit mai întâi sub boltele mănăstirilor.

Istoria națiunii noastre este strâns legat de aceea a Bisericii, iar Domnia Voastră ați reușit păstrarea acestei comuniuni între români și Biserica lor, în pofida înclinației materialiste și laicizate a lumii de astăzi.  Așa cum am subliniat cu diverse ocazii, am apreciat în mod deosebit echilibrul și puterea Domniei Voastre de a gestiona situațiile de criză cu care ne-am confruntat în ultimii ani, dar și capacitatea dumneavoastră extraordinară de a aduce alinare și îndrumare în astfel de cazuri unui număr atât de mare de oameni.

Preafericite Părinte Patriarh, lumea de astăzi ne aduce provocări importante - o pace tulburată, primatul intereselor materiale, dar și provocările progresului tehnologic.

Pentru prima oară, ființa umană întâlnește o inteligență, zice-se superioară, dar lipsită de spiritualitate. Îmbrățișând avantajele acestor progrese, nu putem însă să nu spunem că inteligenței ­artificiale, care a devenit marota acestei perioade, îi lipsesc o calitate esențială a sufletului uman și o valoare fundamentală a culturii creștine, și anume empatia, iubirea și deschiderea față de oameni.

Sunt lucruri și valori în lumea noastră care nu pot fi judecate în ecuații matematice sau în șiruri reci de 1 și 0 și sunt exact lucrurile care ne transformă pe fiecare dintre noi din „un om” în „cineva”.  În acest context, oamenii au nevoie poate mai mult ca oricând de modele, au nevoie de valori în care să creadă, au nevoie de lideri puternici alături de care să se simtă în siguranță, într-o lume tot mai nesigură.

Iar busola dumneavoastră morală, calitatea Domniei Voastre de a indica direcția corectă în lupta permanentă, fie ea spirituală sau fizică, materială, dintre bine și rău, rămân repere esențiale pentru omul contemporan.

Om care poartă astăzi pe umeri greutatea unei lumi aflate într-un proces rapid de schimbare, într-o direcție care deseori pune în pericol drepturi și libertăți fundamentale de care ne bucurăm astăzi grație luptei de secole a unor semeni cărora le datorăm respectul nostru.

Toate aceste provocări fac foarte greu de anticipat viitorul ființei umane, iar rolul Bisericii noastre naționale va rămâne unul esențial.

Nimic nu este însă întâmplător în marea schemă a lucrurilor, astfel că avem în fruntea Bisericii nu doar un mare ierarh, dar și o personalitate extraordinară și unul dintre puținii oameni capabili să răspundă acestor provocări, să ne aline temerile și să ne călăuzească spre raza de lumină care se va regăsi totdeauna în întuneric.

Astfel fiind, prezentând respectul meu pentru tot ce ați realizat până acum, vă adresez, Preafericite Părinte Patriarh, cele mai bune urări de sănătate, viață lungă și fericire, precum și puterea de a realiza înalta misiune spirituală ce vă stă în față de acum înainte.

La mulți ani și la cât mai multe aniversări fericite, Preafericite Părinte Patriarh!

Corina-Alina Corbu, președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție

 

 

Momentele în care celebrăm aducerea de la nonexistență la viață în simbioza venirii suflării de duh a lui Dumnezeu peste lutul adamic reprezintă prilej de bucurie, dar și de introspecție de bilanț.

Anii din viața noastră se pot scurge liniar doar la nivel biologic sau pot avea o însemnătate prin impactul pe care‑l lăsăm prin faptele noastre în lume. Din fericire, darurile cu care ați fost înzestrat Preafericirea Voastră la naștere de către Dumnezeu: putere de muncă, viziune, inteligență vie și lucrătoare și mai ales un simț acut al împlinirii chemării cu care ați fost învrednicit, au rodit întocmai ca sămânța din Evanghelie, căzută pe pământ fertil, iar de roada lor ne bucurăm toți cei care suntem păstoriți de Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române în vremurile tulburi și pline de provocări pe care le trăim.

Timpul este distanța dintre chemarea lui Dumnezeu și răspunsul nostru, cum frumos spunea unul dintre Sfinții canonizați de curând de Biserica Ortodoxă Română. Important este ce facem în acest răgaz numit viață și, mai ales, cum răspundem la chemarea lui Dumnezeu. De aceea, într‑o lume ce resimte tot mai acut lipsa de modele vrednice de urmat, Preafericirea Voastră reprezentați, prin activitatea prolifică în slujba Bisericii, o ancoră în vremuri tulburi pentru cei ce caută odihna în învățătura creștină.

Provocările legate de viața Bisericii, provocările sociale și cele generate de pandemie, diversele crize prin care a trecut societatea românească, toate acestea au reprezentat obstacole pe care le‑ați depășit cu înțelepciune și răbdare, cu credință și cu speranța unui viitor mai bun.

Anul trecut am avut onoarea să fiu printre invitații Preafericirii Voastre care v‑au putut celebra în Palatul Patriarhiei, în care ne aflăm și astăzi. Atunci vorbeam de metafora corabiei Bisericii, care are în persoana Preafericirii Voastre un cârmaci potrivit pentru provocările societății contemporane. Astăzi, când mai adăugăm cu îngăduința lui Dumnezeu încă o vară în salba de ani a vieții, aș vrea să evoc cealaltă metaforă a Bisericii vii, lucrătoare, a turmei care are ca Păstor nevăzut pe Hristos și ca păstor văzut pe Preafericirea Voastră și Sfântul Sinod pe care îl conduceți.

Evocând cuvintele Sfântului Apostol și Evanghelist Matei, „Bate‑voi păstorul și se vor risipi oile turmei”, aș vrea să aduc în fața ochilor minții distinșilor invitați importanța echilibrului capacității de jertfă și înțelepciunii unui păstor, virtuți care se cer și se regăsesc în persoana Preafericirii Sale.

La acest moment aniversar, mă bucur că ne‑am rugat împreună Arhiereului Cel Veșnic să vă țină în continuare în pace, întreg, cinstit, sănătos, îndelungat în zile, drept învățând cuvântul adevărului său, și vă urez, Preafericirea Voastră, ani mulți cu sănătate, putere în slujirea cu timp și fără timp, și înțelepciunea de a conduce turma Bisericii noastre către Împărăția cea veșnică.

Întru mulți ani, Preafericirea Voastră!

Mihai Busuioc, președintele Curții de Conturi

 

Sunt deosebit de onorat și de bucuros să vă transmit, Preafericirea Voastră, mesajul din partea președintelui Academiei Române, acad. Ioan-Aurel Pop, și a conducerii Academiei Române.

V-am auzit de mai multe ori spunând această vorbă adâncă a Sfântului Isaac Sirul: „Să taci tu ca să vorbească lucrările tale, faptele tale”. Aceasta este o pildă care arată că numai cei care sunt destinaţi pentru măreţie pot să trăiască atât de natural, de firesc şi de simplu şi să ­vorbească cu lumea în vorbele lumii, dar şi să-i facă pe oameni să înţeleagă chestiunile cele mai profunde și subtile alte teologiei creştin-ortodoxe. Și continuă Sfântul Isaac cu aceste vorbe, pe care și Domnia Voastră, Preafericite Părinte Patriarh, le-ați evocat în predica pe care ne-ați adresat-o azi la Sfânta slujbă de Te Deum, rememorând vorbele și îndemnurile Părinților duhovnici pe care ni i-ați adus în atenția noastră: „Precum este cel ce zugrăvește apa pe pereți și poate să moară de sete lângă acea «apă», așa este cuvântul care nu lucrează”. Sfântul ne ajută să ne ferim de vorba stearpă, neproductivă. Și, într-adevăr, Preafericirea Voastră, toate vorbele și îndemnurile Preafericirii Voastre sunt lucrătoare și ziditoare!

Am avut onoarea să vă cunosc, Preafericirea Voastră Părinte Patriarh, cu mulți ani în urmă. Ocazia acelei prime întâlniri a fost un colocviu organizat de către Preafericirea Voastră la Centrul „Daniil Sihastru” de la Durău, atunci când Domnia Voastră erați Mitropolit al Moldovei și Bucovinei. Am fost invitat, împreună cu alți câțiva colegi filosofi de la Universitatea din București, pentru a purta un dialog cu teologii facultății de profil de la Universitatea „Al. I. Cuza” din Iași.

Ceea ce ne-a impresionat dintru început și pe mine, și pe colegii mei - iar admirația mea a crescut de-a lungul anilor, pe măsură ce am ajuns să-l cunosc din ce în ce mai bine pe Părintele Patriarh - a fost capacitatea cu totul neobișnuită de a cuprinde în extensiune, dar și de a pătrunde în adâncime, deopotrivă chestiuni și subiecte teologice foarte complexe, profunde și subtile, dar și aspectele practice ale organizării și păstoririi vieții de zi cu zi a Bisericii.

Dar activitățile în care am fost an de an în proximitatea Preafericitului Părinte Patriarh au fost Simpozioanele Anuale tematice în care sunt marcate momentele esențiale din viața liturgică și de obște a Bisericii noastre Ortodoxe și a Patriarhiei Române. Vocația de păstor a Preafericirii Sale și misiunea pedagogică a celui care este Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române transpar în fiecare astfel de manifestare deopotrivă spiritual-teologică și de învățătură pentru noi toți. Astfel, cu câțiva ani în urmă, la propunerea Preafericitului Părinte Patriarh, Patriarhia ­Română a marcat Anul omagial al misiunii parohiei și mănăstirii azi și Anul comemorativ al Sfântului Ioan Gură de Aur și al marilor păstori de suflete. În acest context, Patriarhia a organizat Simpozionul Național de Pedagogie Creștină, pe o temă cât se poate de actuală și esențială pentru viața publică din România, anume „Repere ale educației creștine în teologia Sfântului Ioan Gură de Aur, actualizate în relația Biserică - Familie - Școală din contextul contemporan”. Această temă condensează relația paideic-formativă esențială dintre Biserică - Familie - Școală, punând în relief rolul credinței și al spiritualității în educație.

Desigur, ecourile dezbaterilor și ale controverselor din ultima vreme, de multe ori confuze și rău orientate, ca să nu spunem chiar rău intenționate, cu privire la locul și rolul predării religiei în școlile din România, nu s-au stins încă. Și, cu siguranță, lucrările simpozionului au reflectat această chestiune foarte importantă de pedagogie socială ­întrepătrunsă cu predarea religiei și cu rolul activ al educației religioase în modelarea personalității tinerilor studioși și în formarea și consolidarea sistemului de valori pe care îl asigură și îl transmite școala și educația, în general.

Toți aceia care suntem susținători ai educației religioase realizate prin intermediul predării religiei în școli am argumentat că opiniile, credințele și convingerile religioase au contribuit decisiv, din punct de vedere istoric, la socializarea comportamentului și a moralității oamenilor. Mai mult, predarea religiei în școală este importantă pentru motivarea și încurajarea morală a copiilor de a se dezvolta ca adulți responsabili, împliniți spiritual și cultural.

Ceea ce întărește acest argument din urmă este deslușirea legăturii intrinseci dintre cult și cultură în devenirea spirituală a unui popor, care se împlinește și se desăvârșește și pe calea educației școlare religioase și a transmiterii acelui sistem de valori specific spiritualității poporului. În această ordine de idei, îmi permit să evoc un scurt fragment cât se poate de relevant din cuvântul rostit de către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel cu ocazia sărbătoririi Zilei Culturii Naționale la Academia Română, în ziua de 15 ianuarie 2015. „Este îndeobște cunoscut că primele forme de cultură evoluată sunt legate de cult: cărți, școli, artă și altele. Credința creștină sfințește sufletul poporului și transfigurează cultura într-o comuniune între generații, iar cultura, la rândul ei, ajută credința să se exprime în mod dinamic și durabil. Așadar, credința și cultura nu sunt două entități paralele, ci, deși distincte, ele se întrepătrund și se conțin reciproc. Cultura oferă sol fertil credinței, iar credința face să ­rodească perenitatea culturii ca pe o liturghie a identității unui popor, săvârșită în devenire și dăinuire spre slava lui Dumnezeu, Domnul istoriei, și spre demnitatea neamului”. Așadar, cultul, cultura, școala, educația sunt indisolubil corelate între ele.

Într-un alt cuvânt important, adresat la sărbătorirea a 150 de ani de la înființarea Universității din București, Preafericitul Părinte Patriarh insista asupra înțelegerii Universității ca laborator al științelor dinamice și comunicare a valorilor perene. Credem că aici avem cheia descifrării și a înțelegerii legăturii dintre educație și valori, inclusiv acelea ale trăirii experienței religioase. În orice făptuiește și gândește omul, acesta este angajat valoric. Poziția apărată de diferite forme de pozitivism în secolul trecut, unele păstrându-se în mod anacronic până astăzi, a neutralității axiologice, este doar un mit - unul lipsit de orice fertilitate culturală și de șansă a adevărului. Valorile perene dau identitatea ­culturală a ființei unui popor și acestea trebuie transmise prin educație. Copiii trebuie socializați prin interiorizarea acestor valori care dau sens, coerență și scop acțiunii sociale.

Pronunțările publice ale Preafericitului Părinte Patriarh în chestiuni sociale și culturale esențiale, acțiunile Bisericii, motivate sau direct ­determinate de către deciziile sau îndemnurile Domniei Sale, spiritul său echilibrat, înțelegător, dar și ferm, cuvântul său clar, precis, dar și subtil - toate aceste virtuți morale și intelectuale care caracterizează personalitatea Patriarhului nostru dau trăinicie, coerență și substanță atât marilor proiecte eclesiastice, cât și vieții de zi cu zi a Bisericii noastre. Păstorirea de către Preafericitul Părinte Patriarh a Bisericii noastre este garanția că lucrurile vor fi făcute bine și temeinic.

Vă asigurăm Preafericirea Voastră şi cu acest prilej festiv în care vă sărbătorim de profunda admiraţie şi de adâncul nostru respect pentru opera de construcţie spirituală pe care v-aţi asumat-o. Vă rugăm să primiţi recunoştinţa şi mulţumirile noastre pentru relaţia pe care aţi cultivat-o de-a lungul anilor cu Academia Română, cu instituțiile de cultură și de educație.

Aţi fost întotdeauna pentru noi o personalitate care ne-a inspirat, care ne-a motivat, care ne-a făcut să înţelegem că numai lucrând pentru ceilalţi în iubire putem să împlinim ceea ce este bine şi frumos.

La mulți ani buni, rodnici și frumoși cu putere de muncă și de zidire pentru noi toți, Preafericirea Voastră, Părinte Patriarh!

Acad. Mircea Dumitru, vicepreședinte al Academiei Române

 

Preafericite Părinte Patriarh, cu ocazia aniversării frumoasei și înțeleptei vârste de 73 de ani, doresc să vă transmit în numele întregii comunități academice a Universității sincere gânduri de apreciere și sănătate pentru păstorirea îndelungată și plină de har a Bisericii Ortodoxe Române. Vă asigur, Preafericite Părinte, de adâncul nostru respect, de profunda admirație pentru numeroasele realizări și decizii izvorâte dintr-o autentică menire creștină, însoțite de gratitudine pentru colaborarea strânsă și eficientă pe care Patriarhia Română a cultivat-o de-a lungul timpului cu Universitatea din București. Vă mulțumesc pe această cale și pentru caldul mesaj transmis cu ocazia împlinirii a 160 de ani de la înființarea Univer­sității din București, care a marcat în același timp și 330 de ani de continuitate a învățământului superior în București, prin întemeierea, în 1694, a Academiei Domnești, de către Constantin Brâncoveanu. De altfel, Facultatea de Teologie este una dintre facultățile fondatoare ale Universității din București, alături de cele de Litere, Științe și Drept. Cuvintele pe care le-ați transmis la acest moment aniversar comunității Universității din București vor rămâne ca o mărturie a legăturii dintre educație și spiritualitate pentru a forma generații bine pregătite profesional, dar și puternice din punct de vedere moral și etic. De altfel, istoria Universității din București se îngemănează cu istoria Bisericii Ortodoxe Române. În clădirea centrală a Universității, în Palatul Universității de la „Km 0”, un „Km 0” al educației, al admi­nistra­ției centrale, al politicii, al economiei și al spiritualității, un „Km 0” la care s-au întâmplat, de-a lungul timpului, toate evenimentele importante de schimbare socială în bine și câteodată în rău ale României, „Km 0“ la care a început Revoluția Română și la care a început fenomenul „Piața Universității”, „Km 0” la care se întâlnesc românii atunci când avem succese ale echipei naționale de fotbal, acolo, la balconul și în Piața Universității, niciodată nu au lipsit icoana și crucea. Ele sunt, de altfel, prezente și fizic în Piața Universității. Acolo, la „Km 0”, în curtea interioară a Palatului Universității din București se află ruinele Academiei Domnești de la Mănăstirea „Sfântul Sava”, care vor fi puse în valoare la viitorul muzeu al Universității, alături de alte contribuții majore ale teologiei la instituirea învățământului și învățământului superior din România. De altfel, în perioada interbelică, atunci când una dintre facultățile importante ale Universității era Facultatea de Teologie Ortodoxă, Universitatea oferea României mai mult de jumătate dintre absolvenții de învățământ superior, mai mult decât celelalte Universități de la Cluj, de la Iași, de la Cernăuți, de la Timișoara împreună. În perioada comunistă, alături de Biserica Ortodoxă Română, Universitatea a trecut printr-o perioadă dificilă. Biserica a suferit, dar și noi. Față de 14.000-20.000 de studenți în perioada interbelică, Universitatea a ajuns la 7.900 de studenți în 1989 și asta pentru că, printre altele, și Facultatea de Teologie a fost desprinsă de la Universitatea din București. Vă mulțumim, Preafericirea Voastră, pentru faptul că Teologia a revenit în sânul Universității din București și astăzi este o facultate de vârf a Universității, iar proiectele pe care, cu binecuvântarea Preafericirii Voastre, le-am clădit împreună au succes. Astăzi, la masteratul „Pastorație și viață liturgică” de la Chișinău s-au înscris peste 60 de candidați, dintre care jumătate vin de la Mitropolia Moldovei și jumătate de la Mitropolia Basarabiei. Încă o dovadă de conlucrare rodnică între Biserică și Universitatea din București. Universitatea din București este mai mult decât onorată să aibă în corpul său profesoral o personalitate a cărei forță creatoare poate inspira un mediu armonios în care generații întregi de tineri pot învăța valori morale esențiale în contextul provocărilor și schimbărilor pe care societatea noastră le traversează astăzi. Este demn să amintim și cu acest prilej deosebit că implicarea directă și angajamentul ferm al Preafericirii Voastre și al instituției pe care o păstoriți au contribuit în mod decisiv la transformarea învățământului teologic din România. Ca atare, vă rugăm să primiți încă o dată mulțumirile noastre pentru relația caldă și rodnică pe care ați cultivat-o de-a lungul timpului cu Universitatea din București. Vă urăm mulți ani fericiți, cu sănătate, bucurii și și mai multe proiecte împlinite și vă asigurăm că Universitatea din București va rămâne alături de Biserica Ortodoxă Română și de Preafericirea Voastră!

 Prof. univ. dr. Marian Preda, rectorul Universităţii din Bucureşti


         

Este o mare onoare pentru mine să fiu astăzi aici. Nu am căderea să vorbesc despre rolul sacru și transcendent al Bisericii, dar pot vorbi despre Biserică în social. Cred că dincolo de miile de locuri din România în care Biserica acționează în social și schimbă vieți, mai importantă este vocea pe care Biserica o are în acest plan atât în fond, cât și în formă, pentru că societatea noastră, și lumea în general, trăiește o confuzie de valori și în această confuzie vocea Bisericii constituie un reper. În formă, pentru că este mult zgomot în jurul nostru și în acest zgomot, așa cum se întâmplă și în viața noastră curentă, multă lume vorbește, iar la un moment dat este o voce limpede care vorbește și toată lumea se oprește și ascultă. Aceasta este în opinia mea vocea Bisericii în social, drept care vreau să vă urez sănătate și putere în a continua tot ceea ce faceți la conducerea Bisericii Ortodoxe Române.

Vă mulțumesc pentru colaborarea pe care am avut-o. Vreau să vă asigur de deschiderea noastră și poate și de o viteză mai mare. Încă o dată vă doresc sănătate și multă putere. 

Nicușor Dan, primarul general al Capitalei