Mesajul Ortodoxiei româneşti în SUA: adevărul Tradiţiei şi credinţei noastre

Între ţările occidentale, America reprezintă din punct de vedere religios un paradox. Cea mai secularizată societate se declară 90% religioasă. În acest procent intră atât Bisericile tradiţionale, cât şi grupările religioase întemeiate de curând. Între ele, Ortodoxia încearcă să fie cât mai vizibilă, cu un mesaj centrat pe relaţia personală cu Hristos, Dumnezeu Întrupat. Despre prezenţa Bisericii Ortodoxe, mai ales române, în SUA, despre misiunea preoţilor şi păstrarea identităţii româneşti ne-a vorbit părintele Theodor Damian, profesor de Etică la Metropolitan College din New York.

Părinte profesor, când aţi păşit prima oară pe pământ american? Am plecat în America în ziua de 15 august 1988, deci într-o zi foarte mare şi frumoasă, sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, şi am considerat că numai Maica Domnului va fi cu mine. N-a fost întâmplător că am plecat în această zi, cum nimic nu este întâmplător pe lumea asta, şi într-adevăr pot să spun că în toţi aceşti 21 de ani de când sunt în America, Maica Domnului a fost cu mine. După ’89, în America, conceptul de misiune s-a redinamizat Care era situaţia Ortodoxiei româneşti atunci când aţi ajuns în America? Cand am ajuns în America, situaţia Ortodoxiei româneşti se punea la două niveluri. Primul nivel la cel de parohie, să zicem. Erau câteva parohii în New York, mă refer în special la situaţia New York-ului, pentru că New York-ul este comunitatea cea mai mare, cu cei mai mulţi români din America şi poate şi din lume. Erau câteva parohii ortodoxe române în New York, probabil vreo 4-5. Între timp, s-au mai înmulţit, acum sunt 10 sau 11 parohii ortodoxe române, deci situaţia cumva religioasă era structurată, asistenţa religioasă era asigurată. Aceste parohii erau misionare şi ele s-au înmulţit, pentru că conceptul de misionarism, de misiune nu a murit, ci, dimpotrivă, pentru că au venit aşa de mulţi români după â89 în America, conceptul de misiune s-a redinamizat sau s-a reînnoit, pentru că înmulţindu-se oamenii s-au înmulţit şi nevoile de asistenţă religioasă. La celălalt nivel, vorbind, juristicţional, situaţia religioasă românească din America era legată de relaţia dintre cele două arhiepiscopii: Arhiepiscopia Română Misionară Ortodoxă şi Episcopia Ortodoxă Română care ţinea de OCA şi ţine şi acum, adică Orthodox Church of America, care de fapt este sub egida, să spunem rusească. Astăzi se vede un progres foarte serios din punctul vedere al relaţiei dintre cele două episcopii, care a culminat cu o declaraţie reciprocă de unire, prin contribuţia foarte importantă a Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, declaraţia de unire de astă vară de la congresele celor două eparhii. Ea a reprezentat un pas important, care poate să ducă spre ceva concret sau poate să rămână doar un simbol. Majoritatea parohiilor nu îşi pot salariza preoţii la un nivel decent Care este astăzi situaţia preoţilor ortodocşi români din Statele Unite? Cum reuşesc să îşi îndeplinească misiunea? Situaţia lor e delicată şi dificilă, pentru că majoritatea lucrează, pentru că în America nu există subvenţie, preoţii nu au salarii de la episcopie sau subvenţii de la Patriarhie sau, ce ştiu eu, alte fundaţii, ci fiecare trebuie să se întreţină singur. Sunt parohii misionare vechi care sunt bine închegate, au o comunitate puternică, cum sunt, de pildă, două, mă gândesc la New York, unde parohia îşi salarizează preotul la nivelul unui salariu decent din societatea americană, parohia îşi permite lucrul acesta. Dar majoritatea parohiilor nu îşi pot salariza preoţii sau contribuie numai parţial la o salarizare a preotului. Dar preotul are şi o familie şi, ca să-şi plătească şi chirie şi toate celelalte cheltuieli ale vieţii zilnice, trebuie să lucreze. Atunci, evident, misiunea se face cu oarecare sacrificii, pentru că în calitate de preot trebuie să îţi dedici timpul în două locuri, şi atunci faci misiunea mai mult de inimă, şi serviciul celălalt îl faci de nevoie. Lucrul cel mai important într-un oraş mare este să ai biserică în cartierele de români Unde Bisericile trebuie să fie şi închiriate, sacrificiul e şi mai mare, ca în cazul meu, de pildă. Eu nu am biserică proprie şi închiriez, cum e cazul majorităţii parohiilor misionare, biserica de la anglicanii episcopalieni americani. Noi plătim 750 de dolari chirie pe lună pentru a folosi biserica numai în duminici, ceea ce este foarte mult pentru o parohie misionară. Lucrul cel mai important într-un oraş aşa de mare ca New York-ul este să ai biserica în cartierele de români, pentru că altfel sunt foarte mulţi români care nu ştiu să ia nici metroul, nici autobuzul, să schimbe, să meargă într-un oraş aşa de mare, dintr-un cartier în altul la distanţele de un ceas, două. Care ar fi costurile ridicării unei biserici, cu tot cu teren şi construcţia propriu-zisă? Un teren, ca să îl cumperi, să spunem în afara zonei urbane, deci la ţară, te costă, depinde de mărimea terenului, dar să zic aşa cât ar fi necesar pentru o biserică, între 100.000 şi 300.000 de dolari. Dacă îl cumperi în oraş, cum este intenţia mea veche şi a enoriaşilor mei, de a cumpăra în cartierul în care slujim şi locuim, acolo terenul valorează 800.000-1.000.000 de dolari. După aceea, trebuie să construieşti biserica care e încă jumătate de milion de dolari, aproximând preţurile, deci e o sumă exorbitantă la nivelul unei comunităţi de români de cartier. Noi am strâns, avem şi noi câteva zeci de mii de dolari adunate, dar ai nevoie de o minune, de o donaţie de la cineva care este foarte bogat şi credincios în acelaşi timp sau, mă rog, altă intervenţie miraculoasă, ca sa zic aşa. America, un mozaic din punct de vedere religios Cum e reprezentată America la nivel religios, procentual vorbind, câţi sunt catolici, câţi ortodocşi? Populaţia Americii este împărţită din punct de vedere religios între două confesiuni creştine, cea protestantă şi cea catolică. Acestea sunt cele mai puternice Biserici de pe continentul descoperit de Columb. Acum, din protestanţi, bineînţeles, că ai toate grupările tradiţionale şi o mulţime de grupări netradiţionale. Pe lângă protestanţi şi catolici, există Biserica episcopală sau anglicană, care este şi ea foarte prezentă peste tot. Însă grupările protestante sunt grupări cu enoriaşi nu foarte mulţi. Te-ai aştepta ca luteranii americani, pentru că sunt o branşă tradiţională, să fie la nivelul a 50-60 de milioane, dar sunt sub 10 milioane. Episcopalienii, care sunt Biserica Anglicană, să fie iarăşi la nivelul zecilor de milioane, dar sunt sub 10 milioane, 3-4 milioane. Prezbiterieni sunt 3 milioane şi ceva. Baptiştii sunt mai mulţi, pentru că sunt împărţiţi în baptişti de nord şi sudişti. Ei sunt practic Biserica preponderentă în America protestantă, dar nici ei nu sunt aşa cum sunt catolicii în bloc, 80-100 de milioane. Ortodoxia devine tot mai vizibilă Ce loc ocupă Ortodoxia între celelalte confesiuni creştine? Ortodoxia este relativ mică ca număr, dar în ultimii ani devine tot mai vizibilă, pentru că pe măsură ce timpul trece, se organizează tot mai bine. Ortodoxia este vizibilă în special prin ramura rusă şi prin ramura greacă, pentru că ruşii şi grecii au seminarii şi facultăţi de teologie, au case de editură şi de publicaţie teologică, au şi mai multe fonduri pentru a se organiza, pentru a crea noi structuri şi pentru a-şi face prezenţa simţită la toate nivelurile vieţii americane. Noi, românii, suntem încă mult mai puţin vizibil, încă nu avem un seminar teologic. Românii emigranţi sunt mai puţini decât grecii şi decât ruşii? Da. Şi astfel se şi explică de ce activităţile noastre nu sunt de aceeaşi anvergură. O viaţă religioasă vizibilă într-o ţară foarte secularizată Cum percepe americanul de rând religia? E un tip religios sau religia ţine mai mult de privat, de intimitatea fiecăruia? Da, într-un fel e un paradox aici, pentru că pe de o parte America este foarte secularizată şi pe de altă parte e considerată ţara cea mai religioasă din Occident. Dar această religiozitate se manifestă la nivel personal, pentru că instituţional vorbind America e foarte secularizată din punct de vedere al modului în care oamenii trăiesc viaţa de zi cu zi. Pe de altă parte, când se fac statistici, oamenii declară că sunt spirituali, sau sunt religioşi, sau sunt credincioşi. Foarte des întâlneşti distincţia că nu sunt religios, dar sunt spiritual. Deci cumva mă interesează problema spiritului, mă interesează ideea de Dumnezeu, dar nu sunt compartimentat într-o Biserică sau o religie. Totuşi, şi aceştia sunt consideraţi religioşi, în sensul general al cuvântului. Religia în general este foarte vizibilă aici. Odată vezi la un colţ de stradă un spaţiu închiriat unde a fost ieri o alimentară şi unde acum este „Biserica lui Dumnezeu după Biblie“, titluri dintre acestea care încearcă să diferenţieze noua grupare de grupările existente. Sunt mii de asemenea grupări, deci este o viaţă religioasă vizibilă într-o ţară foarte secularizată. Spre deosebire de Franţa, unde ateii s-au declarat într-o proporţie mare, în Statele Unite există aşa ceva? Nu. America este 90% religioasă, cel puţin după ultima statistică pe care am folosit-o într-un curs de-al meu la Colegiul Mitropolitan din New York, un curs de consiliere la nivelul psihologiei sociale. 90% din americani se declară a fi religioşi sau spirituali. „Vrei să rămâi român, poţi să rămâi român…“ Este America o ţară care asimilează foarte repede pe cei care se stabilesc acolo, un tăvălug unde foarte uşor identitatea naţională dispare? Asta e o întrebare complexă şi interesantă. Vreau să spun că depinde de persoană, depinde de emigrant, depinde de ce mentalitate are acest emigrant, dacă vrei de pildă să-ţi scrii, să-ţi schimbi numele din Ionescu în Mac Duff, poţi să faci lucrul asta, şi dacă îl schimbi, înseamnă că asta spune ceva despre cât de mult doreşti să rămâi cine ai fost şi cât de mult doreşti să uiţi cine ai fost şi să nu te depisteze nimeni că eşti altcineva decât vrei tu să arăţi că ai fi. De fapt, te depistează oricând oricine, cum ai deschis gura, după accent. Poţi să stai şi 20 de ani, cum am eu, şi tot îţi păstrezi accentul şi te întreabă de unde vii şi, bineînţeles, că n-o să spui că vii din Ungaria, spui ca vii din România, dacă eşti român. Pe de altă parte, depinde şi de mediul în care lucrezi, depinde în al treilea rând de cât de mult stai încadrat în comunitatea românească sau cât de separat stai de ea. Practic, depinde de ce vrei tu. Vrei să rămâi român, poţi să rămâi român, vrei să te americanizezi, poţi să te americanizezi foarte rapid. Bineînţeles că de acum este un alt factor care intervine la păstrarea sau nepăstrarea identităţii româneşti. Între Bisericile Ortodoxe, cea românească ce loc ocupă? Biserica Rusă şi Greacă sunt cel mai bine reprezentate, organizate, structurate şi cred că după aceea vine Biserica Ortodoxă Română. Cum îi privesc americanii pe români? Sunt priviţi mult mai bine decât sunt românii din Italia, de exemplu sau poate şi din alte părţi, dar în general nu sunt nici apreciaţi, nici depreciaţi sau dezapreciati, sunt pur şi simplu acolo. Noi nu avem, din păcate, deocamdată, o prezenţă aşa de evidentă, de vizibilă, încât Guvernul să ne remarce, cum au grecii. Grecii au un lobby foarte puternic, se organizează la nivel politic, au congresmeni, senatori din rândurile lor. Chiar şi ungurii care sunt o ţară mai mică reprezintă o ţară mai mică şi totuşi au un lobby mult mai puternic, din punctul asta de vedere, decât noi. Deci, când e vorba de apărarea unui interes, imediat spun congresman-ului „noi îţi oferim atâtea zeci de mii de voturi sau atâtea sute de mii de voturi“. Românii nu au un asemenea tip de organizare, din păcate. Avem români în poziţii importante în societatea americană? Da. Sunt în poziţii importante, sunt medici mari, ingineri mari, business-man mari, dar, cum spun, organizarea, structurile noastre nu ne fac foarte vizibili, aşa cum sunt vizibile alte naţiuni din partea asta de continent. Biserica Ortodoxă Română are un episcop tânăr şi dinamic La ora actuală misiunea Bisericii Ortodoxe Române în ce fel se desfăşoară? Există Biserici Ortodoxe care sunt în construcţie? Din fericire, noi avem la cârma Arhiepiscopiei noastre, acum, un episcop tânăr, Înalt Preasfinţitul Arhiepiscop Nicolae Condrea, care este extrem de dinamic, care a venit cu mult curaj. În primul rând, cu mult risc, pentru că a venit să preia o arhiepiscopie care nu i-a oferit absolut nimic, aş putea să zic că aproape nimic, şi a trebuit să gândească cum să reconstruiască ceea ce a găsit acolo şi într-un timp relativ scurt, cu tulburări, cu efort, cu curaj, cu riscuri, cu tot ce vreţi, şi a reuşit să facă un sediu, o Catedrală arhiepiscopală în Chicago, un sediu al Arhiepiscopiei, să încurajeze preoţii, să dinamizeze viaţa Arhiepiscopiei, în aşa fel încât, da, întrebarea dumneavoastră primeşte un răspuns pozitiv, există tendinţa, entuziasmul pentru a crea noi biserici, noi misiuni, pentru a avea clădiri proprii pentru nevoile noastre liturgice. În perioada aceasta se observă o deschidere a americanilor spre Ortodoxie. E Ortodoxia un miraj pentru America? Este, pentru că au fost multe cazuri celebre de convertire a americanilor la Ortodoxie, cum a fost şi celebrul caz al grupării conduse de Peter Guilquist, de trecere în masă a unei parohii sau a enoriaşilor de la mai multe parohii, care au format o grupare şi au trecut în masă la Ortodoxie. Sunt şi alte cazuri, marele teolog Jaroslav Pelikan, de exemplu, care este convertit la Ortodoxie, şi ale altora. Bineînţeles, Ortodoxia este vizibilă şi, din punctul ăsta de vedere, reprezintă un interes pentru mulţi. Pe de altă parte, fenomenul nu este foarte constant şi să spunem, masiv, dar există cazuri de trecere la Ortodoxie depistabile. Cartea teologică în limba engleză este fundamentală în convertirea americanilor Cum se produce această „contaminare“ a americanilor de Ortodoxie? Care credeţi că este punctul fundamental care provoacă convertirea? Cred că în primul rând, punctul fundamental îl reprezintă publicarea cărţii de teologie ortodoxă în limba engleză, pentru că dacă informaţia teologică n-ar ajunge la americani, n-ar avea cum să înveţe o nouă limbă. După aceea, mai învaţă el dacă, de pildă, trece la greci, la ruşi, care au edituri, cărţi de teologie şi şcoli de teologie. După aceea, mergând la Biserica Greacă, normal că o sa auzi foarte mult greceşte sau o să fie slujba bilingvă, sau ruseşte. Faptul că se publică masiv teologie ortodoxă în limba engleză, asta este puntea de trecere, ca să spunem aşa, şi prin aceasta Ortodoxia se prezintă americanilor şi ei au şansa să afle de ea. Şi oamenii, în special aş zice intelectualii, care ştiu să depisteze perlele, adevăratele valori sau, dacă vreţi, adevărul Tradiţiei şi credinţei noastre ortodoxe, aceştia au şansa să aleagă. ▲ Statistica confesiunilor creştine din SUA Din 1957, expresia „În Dumnezeu ne încredem“ este prezentă pe toate monedele şi bancnotele din SUA. Cu un an în urmă, această sintagmă a fost declarată motto-ul naţional de către Congresul American. Afirmaţia nu este învechită, pentru că realitatea o demonstrează cu prisosinţă. Astfel, în anul 2006, 73% din cei intervievaţi au declarat credinţa lor în Dumnezeu. SUA este unică între ţările postindustriale, prin numărul scăzut de atei. Pe de altă parte, americanii tind să îşi schimbe religia în timpul vieţii, iar jumătate din adulţi îşi părăsesc credinţa în care s-au născut. Particularităţile religioase se extind şi la nivel geografic. „Fâşia Bibliei“ desparte Nordul mai puţin credincios (59%) de sudul puternic religios (86%). Constituţia americană neagă Guvernului SUA orice putere sau amestec în opţiunile religioase ale populaţiei. Cu toate acestea, Thomas Jeferson, autorul Declaraţiei de Independenţă, a spus că „preotul a fost ostil libertăţii. El se înrudeşte cu un despot.“ Acest amendament a fost formulat în spirit iluminist pentru a evita crearea unei religii majoritare de stat. Conform datelor furnizate de CIA, religia creştină este preferată de majoritatea celor care se consideră credincioşi (78, 5%). Dintre aceştia, protestanţii ocupă primul loc cu un procent de 51,3%, urmat de romano-catolici cu 23,9%, mormoni 1,7% şi alte denominaţiuni 1,6%. Religia creştină a poposit pe tărâm american odată cu colonizarea făcută de europeni. Ceea ce poate explica de altfel procentul ridicat de credincioşi, creştinismul făcând parte din identitatea americană. Creştinii ortodocşi, deşi nu figurează în această statistică, sunt prezenţi în număr de câteva milioane de persoane. În ciuda faptului că este considerată cea mai răspândită şi influentă religie din Statele Unite, creştinismul trăieşte un declin demografic. În timp ce numărul creştinilor a sporit din 1990 în 2001 din cauza creşterii populaţiei, procentajul lor este în scădere de la 88,3% la 76,5%.