Micii iconari, lumină din Lumina Învierii
A picta este o ocupație încântătoare, prima dintre cele cinci arte frumoase principale din tradiția academică europeană, urmată de sculptură, arhitectură, muzică și poezie. Într-o clasificare modernă, în loc de poezie avem literatură și se adaugă dansul și cinematografia, dar tot pictura e prima. Pe de altă parte, pictura religioasă este forma cea mai înaltă spiritual. Iar când e practicată de copii, parcă ar fi făcută de îngeri!
În perioada 8-22 aprilie, Parohia „Izvorul Tămăduirii” Mavrogheni din București a organizat o serie de ateliere de pictură pentru copii, în cadrul proiectului catehetic „Lumină din Lumina Învierii”, sub îndrumarea prof. Ecaterina Mitran, absolventă a Secției de Artă Sacră din cadrul Facultății de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din București. La atelierul de pictură au participat 18 copii cu vârste între 4 (!) și 12 ani, în marea lor majoritate elevi ai școlilor din apropiere, „Ion Heliade Rădulescu” și „Pia Brătianu”, plus copii care au frecventat Grădinița parohială „Sfântul Dumitru” Mavrogheni și ai căror părinți au rămas atașați de această biserică. Atelierele, desfășurate în cortul mare din curtea bisericii, sunt departe de-a fi primele activități culturale propuse micuților, dar ceea ce impresionează de data aceasta este că nici măcar o pandemie nu a putut stăvili nici dragostea Bisericii față de copii, nici dragostea copiilor față de frumos. Cu respectarea măsurilor de siguranță, firește.
Ca de obicei, micii artiști și-au luat foarte în serios și menirea, și calitatea: era emoționant să-i auzi rostind în cor o scurtă rugăciune a iconarului: „Tu, Doamne Dumnezeule, Stăpâne a toate, luminează şi îndreptează mintea, inima şi sufletul robului tău..., călăuzeşte-mi mâinile ca să pot înfățişa cum se cuvine şi în mod desăvârşit chipul Tău, al Sfintei Tale Maici şi pe cele ale tuturor sfinților, pentru slava, bucuria şi înfrumusețarea Sfintei Tale Biserici. Amin!”
În cadrul primelor trei întâlniri, copiii au fost inițiați în domeniul artelor plastice, prezentându-li-se noțiuni introductive legate de culorile spectrului solar, amestecuri cromatice, punct, formă, linie etc. Ei s-au familiarizat cu pictura pe pânză, colajul și decorarea materialelor din poliester, realizând lucrări decorative având ca temă primăvara (chiar dacă aceasta se lasă atât așteptată!): vaze cu flori, copaci înfloriți, ouă pictate cu motive religioase. În a doua săptămână copiii au pictat cruci din lemn și icoane pe sticlă reprezentând sfinți, Maica Domnului și Pruncul sau marile praznice ale Bisericii Ortodoxe.
Părintele paroh, pr. Radu Petre Mureșan, ne-a spus că inițiativa își propune să aibă un rol catehetic prin familiarizarea copiilor cu adevărurile de credință (Pătimirile și Învierea Domnului, Maica Domnului și sfinții), înscriindu-se în pregătirea duhovnicească a copiilor pentru a înțelege importanța icoanelor și a sfinților în viața lor, precum și semnificația marilor evenimente pe care urmează să le prăznuim: Intrarea Domnului în Ierusalim, Pătimirile, Învierea Domnului și Izvorul Tămăduirii, hramul Bisericii Mavrogheni. „Orice atelier cu copiii întărește bucuria comuniunii și apropierea de Biserică. Am descoperit la copiii noștri, și de data aceasta, talent, dăruire și mult entuziasm legat de participarea la acțiunile organizate de parohie. Atelierele de pictură le oferă posibilitatea să-și înmulțească talantul, să lege prietenii, să exprime, cu candoare și inocență, icoana din sufletul lor. Miniexpoziția pe care nădăjduim să o realizăm în ziua de Florii ne reamintește că trăim postul ca primăvara sufletelor noastre și că avem nevoie de «Lumină din Lumina Învierii» în aceste vremuri tulburi”, a spus pr. conf. dr. Radu Petre Mureșan.
El a mai precizat că atelierele cu copiii în preajma sărbătorilor reprezintă un demers deja tradițional la Biserica Mavrogheni. În perioada 2014-2019 trupa de teatru a copiilor parohiei, în colaborare cu actori profesioniști, a prezentat mai multe scenete cu subiecte religioase (Viflaimul, Peștera, Steaua, Sfântul Nicolae și fetele sărace), precum și programe artistice cu ocazia Centenarului Unirii, iar în 2020, chiar în vreme de pandemie, cu sprijinul actriței Simona Mihăescu, a realizat videoclipurile „Vestitorii primăverii” și „Poveste de Crăciun”. Toate acestea pot fi vizualizate, de altfel, pe site-ul Bisericii Mavrogheni, https://www.bisericamavrogheni.ro/.
Profesoara Ecaterina Mitran ne-a mărturisit că a fost surprinsă de numărul mare de copii dornici să participe la aceste ateliere (drept care a fost nevoită să-i împartă în două grupe), de interesul lor pentru a descoperi tehnici noi față de cele cu care erau familiarizați în timpul orelor de desen din școală și nu în ultimul de modul cuminte, așezat, în care copiii își exprimă credința din suflet, în ciuda vremurilor apăsătoare pe care le trăim. Profesoara a avut bucuria să întâlnească aici atât copii care au experiența picturii în tehnici diferite, cum este Stelian Jucan (12 ani), care a participat la concursuri și a câștigat mai multe dintre ele, dar și copii dornici să se inițieze în arta picturii, ca Antonio (10 ani) și Ioachim Vlad (7 ani), care au frecventat grădinița parohială și au rămas cu sufletul lipit de Biserica „Izvorul Tămăduirii” Mavrogheni.
Atelierul este coordonat de pr. paroh Radu Petre Mureșan și de preoteasa Florina Georgeta Mureșan, cu ajutorul părinților care s-au implicat cu bucurie în această inițiativă. Lucrările copiilor au fost expuse în Duminica Floriilor, într-o miniexpoziție în curtea bisericii.