Microbuze electrice pentru elevi
Peste 250 de milioane de euro au fost alocați, prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), pentru achiziţia de aproximativ 1.200 de microbuze electrice destinate transportului elevilor. Tot prin PNRR au fost alocate fonduri de peste 1 miliard de euro pentru dotarea şcolilor cu laboratoare şi mobilier adecvat.
Apelul de proiecte „Microbuze electrice pentru elevi” vizează îmbunătățirea condițiilor de transport pentru elevi, în special a celor din zonele izolate şi cu populație scăzută. Potrivit Ministerului Educaţiei, investiția pentru care s-au şi semnat primele contracte va contribui la combaterea abandonului școlar în învățământul preuniversitar. „În calitate de ministru al educației, îmi propun să nu pierdem nici un leu care poate fi atras prin investițiile prevăzute în Planul Național de Redresare și Reziliență, printr-o adaptare continuă la nevoia reală din teritoriu. Contractele semnate astăzi (marţi, 12 septembrie, n.r.) reflectă atât efortul pentru a răspunde nevoilor reale din județe, cât și colaborarea eficientă între administrația centrală și județeană, în interesul copiilor”, a transmis, prin intermediul unui comunicat, ministrul educației, Ligia Deca.
Bugetul investiției din PNRR a fost suplimentat astfel încât să fie achiziționate microbuze electrice cu o capacitate de 8+1 locuri, respectiv 16+1 locuri (chiar şi mai mari), în funcţie de nevoia locală. „Ne-am asumat că educația este o prioritate şi dovedim acest lucru. România poate crește și se poate dezvolta doar prin educație, doar prin tineri pregătiți, ținând cont de cerințele pieței muncii. Este de datoria noastră să asigurăm condiții decente pentru a învăța tuturor elevilor, indiferent de locul în care s-au născut, la țară sau la oraș, într-o zonă mai mult sau mai puțin dezvoltată economic”, a declarat şi primul-ministru Marcel Ciolacu.
Alocarea financiară prin PNRR este de 250 de milioane de euro, fără TVA, iar la această valoare se adaugă și cofinanțarea (variată) din partea consiliilor județene de aproape 7,5 milioane de euro. „Cele 3.200 de microbuze cu 8+1 locuri pentru 70.000 de elevi au devenit microbuze cu 8+1 locuri, 16+1 locuri, respectiv cu peste 16+1 locuri pentru 212.883 de elevi”, a mai informat Ministerul Educaţiei.
În urmă cu o lună și jumătate, învățământul a mai primit o sumă impresionantă prin PNRR, de peste 1 miliard de euro, fără TVA, pentru dotarea a peste 5.600 de unități de învățământ preuniversitar şi unități conexe. Potrivit Ministerului Educaţiei, în ceea ce priveşte investiţiile ce cuprind laboratoarele de informatică, „doar 4.419 din cele 5.846 de şcoli şi unități conexe beneficiare au cerut finanţare”.
„Ţinta estimată la momentul redactării PNRR a fost de 5.200. Deşi calendarul a fost prelungit, durata apelului fiind de peste trei luni, precum şi după multiple discuții cu beneficiarii, rezultatul a rămas la 4.419 cereri pentru laboratoarele de informatică. Doar în urma acestui rezultat, Ministerul Educaţiei a propus ajustarea țintei privind laboratoarele de informatică, fără a afecta, în vreun fel, acoperirea nevoii din teritoriu”, au precizat reprezentanții Ministerului Educaţiei.
Până în prezent, ministerul transmite că s-au semnat 2.424 de contracte din cele 2.538, iar în scurt timp se vor încheia toate, astfel încât „toţi beneficiarii să poată să înceapă achizițiile pentru şcoli”. (O. N.)