Semnul Sfintei Cruci este o mărturisire a credinţei creştine

Rugăciunile înălţate către Dumnezeu sunt însoţite de semne şi gesturi care au o anumită semnificaţie. Dintre acestea, cel mai des utilizat este semnul Sfintei Cruci. Creştinii fac semnul Sfintei Cruci de fiecare dată când rostesc o rugăciune, când trec pe lângă o biserică, când încep sau sfârşesc lucrul.

Toate rugăciunile încep cu rostirea formulei : „În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin“, însoţită de semnul Sfintei Cruci, astfel: se îndoaie înăuntru şi se lipesc de podul palmei drepte degetul mic şi inelarul, apoi se împreună vârfurile degetelor gros, arătător şi mijlociu de la aceeaşi mână, iar cu ele astfel aşezate creştinul se însemnează pe frunte (zicând „în numele Tatălui“), pe piept (zicând „şi al Fiului“), pe umărul drept (zicând „şi al Sfântului Duh“) şi pe umărul stâng (zicând „Amin“).

Însemnarea credincioşilor cu Sf. Cruce este o mărturisire a învăţăturii creştine. Cele trei degete împreunate reprezintă Sfânta Treime - Dumnezeul tuturor Care Se află în cer. Cele două degete strânse în palma mâinii drepte reprezintă, pe de o parte, cele două firi ale Mântuitorului Iisus Hristos, unirea dintre firea umană şi cea dumnezeiască, coborârea lui Dumnezeu pe pământ, iar, pe de altă parte, îi reperezintă pe Adam şi Eva.

Făcând semnul Sfintei Cruci, creştinii mărturisesc credinţa în Domnul şi Mântuitorul Iisus Hristos, Cel răstignit pe cruce, şi credinţa într-un Dumnezeu în trei persoane: Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh.

Părţile trupului care sunt însemnate cu semnul Sfintei Cruci au şi ele o semnificaţie dogmatică. Fruntea reprezintă cerul, pieptul (pântecele) închipuie pământul, iar umerii închipuie locul şi semnul puterii. Potrivit Sf. Ambrozie al Milanului, fruntea reprezintă sediul cugetării, adică al mărturisirii lui Dumnezeu prin cuvânt şi gândire; inima reprezintă sediul iubirii, pentru că Dumnezeu este iubire şi noi, la fel, trebuie să iubim; braţele reprezintă efortul, activitatea, munca care trebuie s-o depună credinciosul pentru Hristos.

În Sfânta Scriptură se vorbeşte despre „semnul Fiului Omului“ (Matei 24, 30), iar Sf. Biserica a văzut în acest semn Sfânta Cruce, deoarece prin ea creştinii dobândesc mântuirea. Astfel, Sf. Crucea a devenit semnul creştinilor şi acest semn descoperă tuturor oamenilor iubirea lui Dumnezeu faţă de om.

Însemnarea cu semnul Crucii este o deprindere creştinească foarte veche, chiar din vremea Sfinţilor Apostoli.