Miluieşte-mă, Dumnezeule, miluieşte-mă!

În anii ’80, la Mănăstirea Neamţ, Săptămâna întâi a Postului Mare era un timp petrecut în rugăciune şi nevoinţă. Pe lângă slujbele comunitare fiecare se nevoia după râvna ce o avea, de faţă cu Dumnezeu şi cu propria lui conştiinţă. Mulţi monahi din obştea Lavrei ajunau câteva zile, unii până miercuri, alţii până la sfârşitul săptămânii. Pentru ceilalţi, la trapeză se dădea, după Canonul cel Mare, o supă de cartofi, cu varză murată, adusă din beciurile mănăstirii. Călugării vorbeau puţin sau chiar deloc. La chilii se citea în fiecare zi Psaltirea, iar ascultările obişnuite erau părăsite în această perioadă. De aceea a şi fost numită Săptămâna duhovnicească sau Săptămâna Mare.

Părinţii din obşte, mulţi la număr, erau prezenţi la toate slujbele. Stranele erau pline şi foşneau de mişcarea raselor şi a metaniilor în lucrare.

Protos. Nifon Corduneanu, egumenul Schitului Vovidenia

Canonul Sfântului Andrei Criteanul, împărţit în patru părţi, era citit în prima zi de stareţul mănăstirii. După aceea urmau proiestoşii, cu rânduiala lor. Stareţul citea în următoarele zile canonul la Vovidenia, Pocrov şi Icoana. Uneori citea şi la biserica bolniţei, unde erau atunci mulţi părinţi suferinzi şi încărcaţi de ani. Între aceştia mi-i amintesc pe părinţii Ilarie, egumenul acelor ani, Grigorie Ţurcanu – arhidiaconul, Silvestru Şuştrean, Dionisie Hugeanu, Dionisie Guia, Dometian Borşa, Iosif Celmare şi Ierom. Cleopa Florea, pentru puţin timp egumen (mort într-un accident la Ierusalim).

Dintre toţi vieţuitorii de atunci ai mănăstirii, cel mai frumos slujea protosinghelul Nifon Corduneanu, secretarul Lavrei mai mult de 40 de ani.

Nu avea studii teologice, probabil nici nu cunoştea în profunzime muzica psaltică ori pe cea liniară. Dar slujea fără grabă, cu un simţ liturgic profund, călugăresc, aşezat. Canonul îl citea cu intonaţie, rar, fără tonuri ridicate şi nepotrivite. La fel slujea în duminicile şi sărbătorile în care eclesiarhul îl rânduia protos.

Aceeaşi atmosferă domnea când părintele Nifon citea duminica dimineaţa Acatistul Mântuitorului Hristos, înainte de începerea Sfintei Liturghii. Părintele Nifon a trecut la Domnul în urmă cu trei ani. S-a ostenit mult în Cancelaria Mănăstirii, ca secretar bun şi preocupat de acte, adrese şi dosare. Ordonat şi punctual, ţinea lucrurile în bună rânduială. Locuia într-o casă care aparţinuse arhimandritului Meletie Nicuţă, fost stareţ al mănăstirii în trei rânduri.

Părintele Nifon a fost pentru şapte sau opt ani egumen al Schitului Vovidenia. A ctitorit acolo un paraclis de iarnă care a fost sfinţit de mitropolitul Sebastian Rusan. Era prieten cu fraţii arhimandriţi Haralambie şi Vasile Vasilache şi cu părintele arhimandrit Benedict Ghiuş care slujea şi predica adeseori în majestuoasa biserică de la Vovidenia. L-a cunoscut pe Sadoveanu, ca vecin, în vremea când locuia în casa mitropolitului Visarion Puiu din preajmă.

Duhovnic a peste 100 de preoţi

Protosinghelul Nifon Corduneanu a fost şi un căutat duhovnic. Peste 100 de preoţi îşi plecau genunchii sub epitrahilul său şi plecau de la el cu un cuvânt bun, cu un sfat, plini de nădejde. La înmormântarea lui, un profesor de teologie, fost penitent, mărturisea că n-a mai întâlnit un asemenea duhovnic faţă de care să-ţi deschizi sufletul în totalitate, fără să ascunzi nimic.

Părintele Nifon a făcut mulţi ani de temniţă grea, în închisorile comuniste. N-a vorbit despre asta, n-a făcut caz de martiriul lui. Aproape că nici cei din obşte nu ştiau amănunte despre această perioadă din viaţa lui. I-am întâlnit numele într-o carte tipărită în ultimii ani: „Slujitori ai Bisericii, martiri ai temniţelor comuniste”, alături de alţi mulţi slujitori ai Bisericii. Mănăstirea Neamţ a avut destui monahi care au suferit în acest fel: Nifon Corduneanu, Vasile Vasilache, Haralambie Vasilache, fost stareţ al mănăstirii, care a sfârşit la Gherla, înmormântat în groapa comună a închisorii şi alţii.

Peste drum de părintele Nifon locuia arhimandritul Gherontie Brustureanu, fost tipograf priceput la Tipografia Centrului mitropolitan de la Mănăstirea Neamţ.

Originar din vestita comună Boroaia (ca şi părinţii Nifon Corduneanu, Irinarh Meleşteanu ori cuviosul monah Iov Burlacu), părintele Gherontie era foarte tăcut, retras, interiorizat. Dialogai mai greu cu el, pentru că trăia într-o lume a lui. În ultimul timp mergea doar la biserică, nicăieri altundeva, nu avea legături cu nimeni, nici cu rudenii, nici cu altcineva. În ziua când l-a îngropat a fost o furtună puternică. În afară de părinţii mănăstirii n-a fost nimeni prezent la slujba pogribaniei. Din pricina ploii, ceremonia a fost restrânsă, fără procesiunea făcută în jurul mănăstirii, cum se obişnuia la proiestoşii Lavrei.

Secretari şi ajutători ai patriarhului Nicodim

Un alt vieţuitor din acea vreme era arhimandritul Trifon Loghinoaia, fost ucenic al patriarhului Nicodim Munteanu. După o activitate îndelungată în preajma patriarhului, părintele Trifon a fost slujitor la câteva mănăstiri de călugăriţe. La bătrâneţe a revenit la Neamţ. Trăia modest, în smerenie şi uitare. Era bolnav, obosit, rămas deoparte, parcă uitat. La slujbe stătea în urmă, în strănile de lângă uşa de la intrare. Vorbea puţin, nedorind să irosească timpul ce-l afecta rugăciunii. Şi-a încheiat zilele tot la Neamţ, se pare în urma unor lovituri primite de la oameni fără frică de Dumnezeu. Alături de chilia sa a revenit la Neamţ, în ultimii ani ai vieţii, un alt ucenic al patriarhului Nicodim Munteanu, arhimandritul David Dumitraşcu. Împreună cu părintele Trifon, cei doi arhimandriţi au fost în tinereţe secretari şi ajutători ai patriarhului.

După moartea patriarhului Nicodim, drumurile lor s-au despărţit. David Dumitraşcu a urmat cursurile Facultăţii de Agronomie, a devenit un bun specialist în domeniu. La stăruinţele fostului stareţ al Mănăstirii Neamţ, arhimandritul dr. Irineu Cheorbeja a venit la Neamţ unde şi-a încheiat, într-o chilie de la bolniţă, vremea acestei vieţi. Stareţul Irineu a avut mare grijă de el, acordându-i toată atenţia, pregătindu-l pentru întâlnirea cu Dreptul Judecător.

Părinţii amintiţi au fost cândva printre cei care cântau stăruitor, la începutul Păresimilor, în soborul numeros al Mănăstirii Neamţ: „Miluieşte-mă Dumnezeule, miluieşte-mă”!

*  Arhim. Timotei Aioanei este exarh cultural al Arhiepiscopiei Iaşilor