Miniaturi sau cronici artistice creştine

Nicolae Iorga, referindu-se la miniaturile româneşti, vorbea despre sensibilitatea românului pentru culoare: "Miniatura la noi prezintă o notă foarte interesantă în ceea ce priveşte jocul colorilor… coloarea este pentru noi unul din elementele principale ale artei: trăim în coloare şi pentru coloare, simţim coloarea, o dorim, o impunem artistului dacă el nu găseşte într-însul puterea de expresie. Nu este o lume ştearsă, o lume ternă, această lume a noastră, ci una care îşi însuşeşte tot ceea ce dă lumina şi care ştie să întrebuinţeze efectele luminii pentru a realiza frumosul".

"Nu este popor mai bun, mai binevoitor, care nu se plânge niciodată, mulţumindu-se întotdeauna cu oricât de puţin ai face pentru el. Bunătatea inimii româneşti se manifestă în limba lor plină de cuvinte amabile…, ca la toate popoarele de origine italiană, (românii) sunt sensibili la culoare… Bisericile lor sunt toate pictate de mâna pictorilor ţărani", exclama istoricul Jules Michelet. Cuvântul miniatură (care provine din latinescul minium, însemnând "plumb roşu", care era utilizat drept pigment pentru vopseaua folosită în procesul de realizare a picturilor) denumeşte acele picturi sau desene executate manual, care decorau manuscrisele antice şi medievale, precum şi o literă ornată care împodobea titlul sau începuturile capitolelor în vechile manuscrise. Arta de a împodobi manuscrisele îşi are origini foarte îndepărtate - încă din timpul Egiptului antic. Această artă avea atât un scop didactic - istorisind prin imagini conţinutul unor texte sacre, cât şi estetic, încântând privirile celor care le comandau. Începutul miniaturisticii româneşti Nivelul artistic ridicat la care ajunseseră miniaturiştii din perioada de început a Bizanţului va sta la baza artei creştine, care se va cristaliza primind de la miniaturişti elemente estetice principale: flexibilitate şi graţie a liniei, nobleţe a figurilor, eleganţă a formelor. Stabilirea unor bune relaţii cu Bizanţul facilitează pătrunderea gustului artistic în Ţările Române, unde în Moldova, la Mănăstirea Neamţ, apare pentru prima dată în jurul lui 1429 un Tetraevangheliar miniat şi caligrafiat, realizat de Gavril Uric. Epilogul acestui manuscris stabileşte cu exactitate începutul miniaturisticii româneşti: "Cu bunăvoinţa Tatălui şi cu ajutorul Fiului şi cu săvârşirea Sfântului Duh, s-a lucrat acest Tetraevangheliar în zilele piosului şi de Hristos iubitorului Domn Io Alexandru Voievod, Domnul întregii Ţări a Moldovlahiei şi a pioasei sale doamne Marina, care arzând de dorinţă, fiind iubitoare de dragostea cuvintelor lui Hristos cu râvnă a dat şi s-a scris aceasta în anul 6937 (1429) şi s-a sfârşit în luna martie în 13 zile cu mâna lui Gavril Monahul, fiul lui Uric, care a scris în mănăstirea Neamţ". Tatăl monahului Gavril era scriitor de acte domneşti, înclinaţia intelectuală şi artistică a acestuia fiind preluată şi de fiu. Deşi miniaturistul are ca punct de plecare arta constantinopolitană, el gândeşte şi simte româneşte, astfel că pe lângă arhitectura cu caracter bizantin, înalţă o turlă de biserică autohtonă, iar zidului înconjurător îi imprimă o viziune de ansamblu a unei incinte fortificate de mănăstire moldovenească, însă ceea ce conferă permanenţă în creaţia artistică a monahului Gavril este modalitatea în care reuşeşte să creeze armonie între culoare şi lumină. Tetraevangheliarul monahului Gavril din 1429 a determinat, prin impactul pe care l-a avut asupra contemporanilor, apariţia unei şcoli moldoveneşti de miniatură, devenind am putea spune un etalon al perfecţiunii şi frumuseţii artistice. Practic, contemporanii monahului şi cei care i-au urmat au preluat ca principii clasice de exprimare modalităţile de rezolvare compoziţională şi cromatică ale acestuia. Deşi această lucrare nu a putut fi egalată ca valoare, nu se poate spune că nu au existat variante pe aceeaşi temă care să nu se ridice la un înalt nivel artistic. Şcoli de miniatură Dacă în Tetraevangheliarul lui Gavril Uric sunt reprezentaţi cei patru Evanghelişti, la Suceviţa tematica se modifică, introducându-se teme în ciclu iconografic. Tematica va fi adusă la punctul de maximă dezvoltare prin opera mitropolitului Anastasie Crimca, cel care va crea la Dragomirna o şcoală nouă de miniatură. Tematica devine şi mai variată, se preiau subiecte care nu mai ţin strict de textul propriu-zis, ci redau probleme de natură locală. Dar această formă de manifestare artistică nu este specifică doar Moldovei, ci şi Ţării Româneşti, unde se pot observa lucrări în perioada lui Matei Basarab ce fac o notă aparte faţă de miniatura tradiţională. Acest lucru se explică prin faptul că în Ţara Românească pătrund influenţe din Orientul Apropiat şi ajung miniaturişti străini ce-şi lasă amprenta. Gravura de tipar În secolul al XVIII-lea, gravura de tipar îndepărtează miniatura de tradiţie. Acum se orientează conform noilor curente, în care apar cărţi de literatură populară, şi putem spune că se pun bazele graficii moderne. Miniaturistul devine un ilustrator al societăţii şi folclorului românesc din acea vreme. Bogdan Petriceicu Hasdeu publica aceste cuvinte: "Toate ornamentaţiile din manuscrise constituie unul dintre elementele cele mai preţioase pentru istoria artistică a României. De s-ar publica în facsimile măcar vignetele şi tot ce imens serviciu, nu numai pentru pictura istorică, ci chiar pentru arhitectură, care n-ar mai fi silită a căuta modeluri decorative peste nouă ţări şi mări, avându-le naţionale, străbune, curat româneşti". Ioan Bogdan amintea: "Cu atât mai mult trebuie să atragem atenţia asupra frumuseţii manuscriselor noastre a căror ornamentică constituie o parte din istoria artei în Ţările Române - deoarece ea este curat românească şi dovedeşte un sentiment estetic destul de dezvoltat la străbunii noştri... La noi a existat o şcoală paleografică a cărei istorie va trebui făcută, căci într-însa vom găsi urme ale spiritului românesc. Dacă iei în mână orice descripţie de manuscrise slavone din veacul al XV-lea, mai ales al XVI-lea şi al XVII-lea, poţi fi sigur că toate manuscrisele ce se disting printr-o frumoasă ornamentică sunt de origine românească".