Ministerul Educaţiei se disculpă pentru întârzierea repartizării locurilor la admitere
Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului (MECT) apreciază că întârzierea repartizării prin ordin de ministru a cifrei de şcolarizare nu afectează procesul de admitere la studii în anul universitar 2007-2008, după cum a declarat purtătorul de cuvânt al ministerului, Anişoara Ştefănescu. Ea a spus că procesul de adoptare a hotărârii de repartizare a cifrei de şcolarizare a depins şi de alţi factori, nu numai de minister.
„Ministerul a respectat elementele de tehnică legislativă supunând dezbaterii publice avizarea din partea celorlalte ministere a acestei hotărâri“, a afirmat purtătorul de cuvânt MECT. Anişoara Ştefănescu a spus că direcţiile specializate al MECT lucrează la elaborarea unui răspuns pe care-l vor emite în termen de 30 de zile asupra acuzaţiilor făcute de Universitatea „Al. I. Cuza“ din Iaşi.
Universitatea „Al. I. Cuza“ din Iaşi a anunţat că va acţiona în judecată MECT pe care-l acuză că nu a respectat termenul legal până la care instituţiile de învăţământ superior urmau să anunţe cifrele de şcolarizare pentru anul şcolar 2007-2008 şi că a redus drastic numărul de locuri acordate universităţii pentru admiterea din această vară fără a avea un motiv întemeiat.
Săptămâna trecută, MECT a dispus reducerea cu 10% a numărului de locuri de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza“ care vor fi finanţate de la bugetul de stat pentru admiterea în anul universitar următor. Astfel, pentru viitorul an şcolar, universitatea ieşeană va dispune de doar 3.003 de locuri pentru studii universitare de licenţă (cu 352 de locuri mai puţin decât în anul precedent), în condiţiile în care specializările acestei Universităţi, după cum susţine conducerea Universităţii, sunt foarte căutate de studenţi.
Potrivit unui comunicat al Universităţii „Al. I. Cuza“ din Iaşi, este de remarcat faptul că numărul de locuri acordate de minister acestei universităţi finanţate de la bugetul de stat este cu mult mai mic decât cel alocat altor instituţii de învăţământ superior din ţară cum ar fi Universitatea Politehnică din Bucureşti, care a primit 4.750 de locuri, Universitatea din Bucureşti - 4.093 şi Universitatea „Babeş-Bolyai“. (O.R.)