Misiune ortodoxă românească în Ruanda
Între misionarii creştini-ortodocşi din Ruanda, Africa, se numără şi rasofora Mihaela Motoc, absolventă a Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Sibiu. Profund legată sufleteşte de nevoile copiilor din această ţară africană, rasofora Mihaela Motoc este alături de familiile nevoiaşe de aici prin diferite activităţi filantropice, dar şi misionar-catehetice.
Chemarea simţită în suflet de a merge pe continentul african pentru a face misiune asemenea Sfinţilor Apostoli, dar şi pentru a-i ajuta pe copiii sărmani de aici a determinat-o pe tânăra absolventă a Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Sfântul Andrei Şaguna” din Sibiu să meargă iniţial în Madagascar, în anul 2016, unde vreme de două luni, alături de un monah atonit, desfăşura activităţi în special cu un grup de fete malgaşe, care locuiau temporar la căminul din complexul Alasora, reședința mitropoliei grecești de aici. Studenţilor de la Seminarul Teologic „Sfântul Ioan Teologul” de aici le-a vorbit despre perspectivele misionare din ţara lor, iar pe Mitropolitul Ignatios Sennis îl ajuta la botezarea catehumenilor în diferite sate ale insulei.
„Aici am descoperit cultura africană, problemele, lipsurile din viața lor, dar totodată și bucuria de a dărui mângâiere și sprijin. Cu banii strânși de acasă am făcut pachete cu alimentele cele mai necesare pentru 20 de creștini ortodocși dintr-o parohie, unde biserica este în casa unei familii, precum odinioară. Am cercetat copiii de la orfelinate. De asemenea, Mitropolitul Ignatios îmi dădea câteva mici sarcini: să ajut la aranjarea lucrurilor din depozite sau să ţin cateheze copiilor într-un foișor din curte. Am organizat un mic cor de copii pe care l-am pregătit cu câteva cântecele de Sfintele Paști, dintre care unul în limba română («Colo-n câmpul înverzit...»). Încă port în minte chipul unor copii de care mă atașasem tare. După această experiență printre acei oameni săraci de la capătul pământului am devenit un alt om, totul se schimbase în felul meu de a gândi asupra vieții. Au mai urmat încă două călătorii misionare în Madagascar, în care am vizitat copiii de la centre sociale și spitale, le-am dăruit pachete și jucării, am gătit pentru ei. Într-o zi am colaborat cu un grup de creștini dintr-o altă confesiune pentru a hrăni o sută și ceva de copii amărâți luați din stradă. Și uite așa Africa a început să facă parte din viața mea, până într-o zi când a devenit chiar însăși viața mea”, ne-a spus rasofora Mihaela Motoc.
Misiunea în Ruanda
În cadrul unei vizite scurte la Seminarul Teologic de la Nairobi, Kenya, în luna august a anului 2018, tânăra misionară din România avea să cunoască mai mulţi studenți din Ruanda, unul dintre aceștia fiind secretarul Înaltpreasfinţitului Innocentios Byakatonda, Mitropolitul de Burundi şi Ruanda, din Patriarhia Greacă a Alexandriei și Întregii Africi. În perioada următoare, tânăra româncă a fost pusă în legătură cu IPS Innocentios, care i-a trimis invitația de a face misiune, iar pe data de 10 septembrie 2019 a ajuns în Ruanda.
„Dragostea mea pentru Ruanda s-a concretizat în relațiile personale pe care le-am construit cu oamenii de aici, și în special cu copiii. Mitropolitul mi-a dăruit multă binecuvântare și libertate de a activa în parohii încă de la început. Era perioada de dinaintea restricțiilor impuse în pandemia cu virusul Sars-Cov 2, începutul adevăratei mele misiuni și sfârșitul căutării mele duhovnicești”, ne-a mai spus rasofora Mihaela Motoc. Tânăra misionară îşi aminteşte că în vremea studenţiei la Sibiu, în anul IV, la disciplina misiune şi ecumenism trebuia să elaboreze o lucrare de seminar. Impresionată de ceea ce a citit în cartea „Mărturie din iad: În mijlocul genocidului din Ruanda” de Immaculee Ilibagiza, a scris o lucrare cu tema „Eșecul Organizației Națiunilor Unite în fața genocidului din Ruanda”. Prin aceasta „am luat primul contact cu ruandezii și m-am simțit realmente prezentă încă de atunci în durerea și în viața lor. Iar după ce mi-am prezentat lucrarea, cu lacrimi în ochi și vocea tremurândă din cauza imaginilor îngrozitoare pe care le-am prezentat profesorului și colegilor, am simțit adânc în inima mea că eu trebuie să ajung acolo. De aceea le-am și spus unor colegi că eu trebuie neapărat să ajung în Ruanda. Nu știam pe nimeni care să mă poată ajuta și nici nu aveam bani, însă nu mi-am pus încrederea în oameni, ci în Domnul Iisus Hristos, Preasfânta Sa Maică și în sfinți, care deja făcuseră cu mine mari minuni să plec misionară în Madagascar”, ne-a mai spus rasofora Mihaela Motoc.
Prima treaptă a monahismului
În anul 2020, viața tinerei absolvente a Facultăţii de Teologie din Sibiu avea să se schimbe radical. În acest an, la sărbătoarea Sfântului Spiridon, în luna decembrie, a primit în catedrala de la Bujumbura, Burundi, binecuvântarea de rasoforă, prima treaptă în monahism, iar Mitropolitul Innocentios Byakatonda a primit-o cu brațe părintești în Mitropolia de Burundi și Ruanda, ca slujitor misionar.
La început, rasofora Mihaela a organizat activități de catehizare, întâlniri cu credincioșii şi copiii din parohii, cărora le pregătea mâncare gătită sau diverse cadouri. În această perioadă, l-a cunoscut pe un alt misionar român, arhimandritul Nectarie, care venise misionar în Burundi, cealaltă țară a mitropoliei. Împreună au organizat un seminar de două zile la parohia de la Gishari și botezul pentru 200 de catehumeni la lacul Muhazi, în noiembrie 2019.
„Datorită părintelui Nectarie s-au construit case pentru săraci, s-au renovat o parte din casele preoților din Ruanda, s-a renovat biserica de la Gishari, preoții au început să primească un mic ajutor financiar în fiecare lună, s-au cultivat terenurile și recoltele s-au împărțit la creștini, foarte mulți oameni au primit posibilitatea de a munci și au primit salarii, oamenii bolnavi au primit spitalizare sau tratament, iar alții au primit hrană și ajutor în diferitele probleme ale vieții. Cu osteneala părintelui Nectarie, aducem veșmintele și obiectele liturgice din România, precum și vinul pentru Sfânta Împărtășanie”, ne-a mai spus rasofora Mihaela Motoc.
Provocările misiunii în Ruanda
În ascultarea față de ierarh şi față de duhovnicul ei, părintele Nectarie, rasofora Mihaela Motoc este implicată în diverse activităţi misionare. Pe lângă participarea la sfintele slujbe, implicarea în organizarea evenimentelor bisericești şi duhovniceşti, este activă în problemele administrative ale Mitropoliei de Buruni şi Ruanda, precum și în relațiile cu autoritățile locale. Sunt multe proiecte mai mari și mai mici în care este implicată, cum sunt diversele programe de ajutorare a oamenilor și a copiilor cu alimente, produse igienice, îmbrăcăminte, rechizite școlare, medicamente și tratamente, ajutor financiar pentru diferite probleme, construirea de case pentru oameni care nu au mai avut nici un sprijin în viață, renovări de case, proiecte de aducere a apei prin conducte, montarea de tancuri de plastic pentru colectarea apei de ploaie, cumpărarea de paturi, mese cu scaune, diferite mobiliere necesare, cum sunt pătuțurile pentru bebeluși, plata taxelor școlare, plata asigurărilor de sănătate (3 euro/persoană/an), programe de a îmbrăca mulți copii, cadouri și hrană la marile sărbători. Între proiectele mari enumerate de rasofora Mihaela Motoc se numără finalizarea catedralei cu hramul „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” de la Rwamagana, prima biserică ortodoxă în Ruanda, un proiect ce se află în desfășurare chiar acum sub responsabilitatea arhimandritului Nectarie, construirea de biserici pe terenurile parohiilor, pentru că deocamdată sunt doar niște clădiri temporare pentru săvârșirea sfintelor slujbe, cumpărarea de terenuri pentru comunitățile care vor deveni parohii, construirea primei mănăstiri, construirea Reşedinţei Mitropolitane și a unor camere pentru găzduirea vizitatorilor și misionarilor.
„Dintre toate acestea eu am primit de la Înaltpreasfinţia Sa responsabilitatea construirii mănăstirii la Parohia Gishari, care va fi pentru maici şi va avea hramurile «Buna Vestire», «Sfânta Ecaterina din Sinai» și «Sfântul Irodion de la Lainici». Desigur, datoriile noastre zilnice sunt ca să ajutăm cu ce putem la orice fel de necaz și suferință a oamenilor pe care îi întâmpinăm, sau să ne ocupăm de copiii pe care îi avem pe la parohii. Putem doar să le oferim aproape zilnic bomboane, biscuiți și ceva de mâncare. De asemenea, dorim ca la Gishari să fie și un mic centru misionar care să cuprindă o școală pentru clasele primare, un cabinet medical pentru care am primit deja un suport de aparatură minim necesară din partea unui doctor cipriot, o sală pentru cateheze și activități creștin-ortodoxe pentru copiii de toate vârstele, un magazin care să ușureze furnizarea de alimente și produse necesare în sate, unde nu prea sunt, cumpărarea de uniforme pentru elevi etc. Lucrarea noastră misionară este plină de provocări și de lipsuri. Avem nevoie de milostenia și ajutorul creștinilor din țările dezvoltate, oamenii de aici sunt mult prea săraci pentru ca să își susțină Biserica”, continuă rasofora Mihaela Motoc.
Ortodoxia în Ruanda
Întemeierea Bisericii Ortodoxe în Ruanda, explică rasofora Mihaela Motoc, se datorează unui grup de creștini anglicani din satul Rwabutazi, care în anul 2011 au început să primească din partea pastorului cateheze în învățătura creștin ortodoxă. Apoi, după o perioadă de câteva luni în care au învățat despre Ortodoxie, pastorul a trimis cinci tineri dintre ei să meargă să studieze la Seminarul Teologic Ortodox de la Nairobi, din Kenya, condus de Mitropolitul Makarios III.
„Ceea ce este uimitor este faptul că prezența Bisericii noastre în Ruanda nu are neapărat ca bază un misionarism exterior, ci, ca lucrare a Sfântului Duh, un grup de creștini anglicani, conduși de pastorul lor, au cercetat Ortodoxia, apoi l-au căutat pe IPS Innocentios Byakatonda la Burundi pentru a veni în țara lor și a-i catehiza și a-i boteza. Astfel, datorită ostenelii Înaltpreasfinţiei Sale Innocentios, s-au botezat ruandezii cu sutele. În întâlnirile mele cu credincioșii, majoritatea mi-au mărturisit că Sfintele Taine săvârșite de IPS Innocentios au fost factorul principal care i-au atras cel mai mult - la început în aer liber, sub câte un copac sau cort amenajat foarte sărăcăcios. Acesta este harul Duhului Sfânt! Oamenii de aici își doresc foarte mult să îmbrățișeze credința noastră. Credința lor străbună se aseamănă foarte mult cu credința creștin-ortodoxă. Imana reprezintă pe Dumnezeu-Tatăl, apoi Mungu, puterea dintre Dumnezeu-Tatăl și oameni, reprezintă pe Domnul Iisus Hristos, iar răposații care au dus o viață cinstită și au făcut fapte bune, la care se roagă de asemenea ca și mijlocitori la cele cerești, îi reprezintă pe sfinți. Foarte important pentru ei este și faptul că Biserica Ortodoxă nu a fost implicată sub nici o formă în teribilul genocid sau alte războaie, precum și constatarea celor educați a realității istorice a existenței Bisericii noastre încă de la începutul creștinismului”, spune rasofora Mihaela Motoc.
Ajutor din România
Din păcate, Mitropolia de Burundi şi Ruanda este săracă, fără venituri stabile, dar activitatea misionară de acolo îi determină pe mulţi creştini ortodocşi din alte ţări, mai dezvoltate, cum este şi România, să ofere ajutor. Reţelele sociale îi ajută pe misionarii de aici să intre în legătură cu oamenii din ţară şi cu toţi cei care doresc să ajute o Biserică tânără şi fără prea multe resurse.
„Oamenii sunt atât de săraci şi au nevoie de ajutor din partea noastră. Cu alte cuvinte, aici nu credincioșii își susțin Biserica, ci Biserica trebuie să facă ceva pentru suferinţa lor, iar tot ajutorul vine de la milostenia credincioșilor de la noi. Chiar și IPS Innocentios ne mulțumește necontenit pentru faptul că Dumnezeu ne-a trimis exact când avea mai mare nevoie de ajutor. Noi ne străduim în continuare, deja s-au așezat lucrurile în viața noastră pentru a sluji aici până la sfârșitul vieții, cu mila și ajutorul lui Dumnezeu și al Maicii Domnului”, ne-a mai spus rasofora Mihaela Motoc.
Cu toate provocările întâmpinate, Ortodoxia din Ruanda se bucură de mare interes în rândul oamenilor care abia aşteaptă să participe la sfintele slujbe şi să se roage împreună cu preoţii şi misionarii ortodocşi de aici.