Cuvioasa Mavra, Sfânta de pe Ceahlău

Acum trei decenii aflam că pe muntele Ceahlău în urmă cu peste trei veacuri s-a nevoit Cuvioasa Mavra. Eram familiarizat cu acest munte şi mai ales cu condiţiile grele de a trăi acolo, de aceea m-am întrebat cum o monahie a reuşit să se nevoiască în acele locuri în urmă cu trei secole? Răspunsul vine de la sine dacă ne aplecăm asupra Istoriei monahismului românesc şi aflăm că pe Ceahlău au trăit timp de veacuri în asceză şi rugăciune monahii îmbunătăţiţi ai Moldovei, ceea ce a determinat pe mulţi să considere acest munte ca fiind Athosul românesc. În rândurile următoare o să încerc să creionez, pe baza Sinaxarului Sinodal al Bisericii Ortodoxe Române, portretul anahoretic al Cuvioasei Mavra, sărbătorită la 4 mai, despre care Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a spus că a fost o „mare povăţuitoare isihastă”.

Sfânta Mavra a fost schimonahie şi „a trăit pe la sfârşitul veacului al XVII-lea” şi în prima parte a secolului al XVIII-lea. Ea s-a născut într-un sat de pe Valea Bistriţei, care nu era departe de muntele Ceahlău. Oamenii din această zonă erau evlavioşi şi legaţi de viaţa Bisericii, fiind influenţaţi de trăirea isihastă a marilor sihaştri de pe Ceahlău. E clar că din copilărie, Cuvioasa Mavra, care din botez se numea Maria, a auzit de sihaştrii de pe Ceahlău şi despre viaţa ascetică pe care o duceau aceştia. Sigur a auzit toaca de pe vârful cu acelaşi nume de pe muntele Ceahlău, care-i chema pe pustnicii din acest masiv pentru a participa la slujba de sărbătoarea dragă isihaştilor, Schimbarea la faţă a Domnului nostru Iisus Hristos, pe care o prăznuim an de an la 6 august.

În această atmosferă creştină marcată de trăirea isihastă a sihaştrilor de pe Ceahlău a copilărit cuvioasa, având ca modele de urmare a lui Hristos pe aceşti monahi îmbunătăţiţi. Ea avea mare evlavie la Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, al cărei nume îl purta şi căreia i-a promis în tinereţe că-şi „va păstra toată viaţa curăţia trupului şi a minţii”. Astfel, la vârsta de 20 de ani a urmat calea vieţii monahale, pentru a-şi dedica întru totul viaţa lui Hristos. Ea a întâlnit o cuvioasă monahie care se nevoia „în adâncimea codrului şi a rugat-o să-i dea sfat la începutul vieţii sihăstreşti”. Această cuvioasă monahie a îndemnat-o să înceapă viaţa călugărească într-o obşte monahală. La îndemnul ei, tânăra Maria a mers la Schitul lui Silvestru, unde trăiau în asceză şi rugăciune maici cuvioase, care au primit-o în obştea lor.

La Schitul lui Silvestru, cuvioasa „a deprins rânduielile cinului îngeresc, ajungând cu totul smerită şi supusă, şi a împlinit cu bucurie ascultările încredinţate de maica stareţă. La călugărie a primit numele Sfintei Muceniţe Mavra (pomenită în 3 mai) şi, de atunci, a hotărât să-şi sporească smerenia, rugăciunile şi lacrimile”. După ce a trăit în ascultare mai mulţi ani în această obşte monahală, Mavra a cerut binecuvântarea stareţei şi a duhovnicului pentru a duce viaţă pustnicească într-un loc retras din muntele Ceahlău. După ce a primit marea schimă, a plecat la pustie.

Rostea zilnic Psalmii

Mai întâi şi-a făcut un bordei în care să se nevoiască şi să trăiască viaţă anahoretică în duh isihast. Acest loc „a devenit un rai al întâlnirii cu Dumnezeu, al liniştii şi neîncetatei rugăciuni”. Aici s-a ostenit pe calea ascezei unită cu rugăciunea, făcând „sute de metanii” în fiecare zi. Ea „mânca o dată pe zi, seara, mulţumindu-se cu câţiva pesmeţi muiaţi în apă şi cu puţine fructe culese şi uscate chiar de ea şi dormea doar câteva ore, pe un scaun”. Rostea zilnic Psalmii din Sfânta Scriptură, ajungând să ştie Psaltirea pe de rost. În fiecare zi citea Sfânta Scriptură, hrănindu-se duhovniceşte cu Cuvântul lui Dumnezeu. Mai ales rostea rugăciunea inimii, centrul trăirii isihaste.

„Pentru smerenia şi osteneala ei, Cuvioasa Mavra a biruit ispitele venite de la trup, de la lume şi de la diavol, şi-a agonisit strălucirea virtuţii şi s-a făcut vas curatal harului dumnezeiesc. De aceea, i se supuneau fiarele pădurii, iar când era văzută pe potecile muntelui Ceahlău, era totdeauna însoţită de o căprioară. Când cobora la schit, în duminici şi la marile sărbători, ca să ia parte la Sfânta Liturghie şi să primească Sfintele Taine, maicile şi închinătorii schitului îi cereau sfatul, iar cuvântul ei smerit vădea marile daruri pe care le primise de la Dumnezeu: darul înainte-vederii şi al povăţuirii sufletelor”.

Cuvioasa Mavra s-a nevoit pe muntele Ceahlău răbdând frigul, vântul, zăpezile mari, într-un cuvânt clima aspră din Carpaţii Orientali, căutând liniştea şi de­săvârşirea duhovnicească la care a ajuns prin trăirea isihastă pe care şi-a asumat-o cu toată fiinţa. În centrul vieţii ei duhovniceşti a fost rostirea permanentă a rugăciunii inimii, atât de dragă isihaştilor: „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătoasa”. Mai ales că ea s-a nevoit în Athosul românesc, muntele Ceahlău, unde pustniceau mulţi monahi isihaşti.

Dumnezeu i-a descoperit cuvioasei timpul plecării din această lume

După o viaţă închinată ascezei şi rugăciunii, Bunul Dumnezeu i-a descoperit cuvioasei timpul plecării ei din această lume trecătoare şi mutarea cu sufletul la viaţa cea netrecătoare din Împărăţia lui Dumnezeu. Ea a rugat pe maicile care o aveau ca îndrumătoare duhovnicească să-l cheme pe preotul ce-i era duhovnic, pentru a se spovedi şi apoi să se împărtăşească cu Sfintele Taine, înainte de trecerea sa la Domnul. Preotul ei duhovnic, după ce a spovedit-o şi împărtăşit-o cu Trupul şi Sângele lui Hristos, a văzut cum chipul ei „s-a umplut de o lumină nepământească şi de o adâncă pace, prevestind mult aşteptata călătorie a sufletului ce avea să se întoarcă în mâinile Creatorului. A doua zi, când maicile au intrat în chilia ei, au găsit-o întinsă pe smeritul pat, cu faţa către răsărit, cu mâinile încrucişate pe piept, îmbrăcată după rânduiala călugărească”. Acesta a fost sfârşitul de Pateric al Sfintei Cuvioase Mavra, în pace şi luminat de bucuria cerească pe care o primeşte cel care şi-a închinat viaţa urmării lui Hristos.

Maicile „au împlinit cele de trebuinţă pentru înmormântarea trupului Cuvioasei Mavra la biserica unde ani de-a rândul s-a rugat şi a vărsat necontenite lacrimi. Faptele ei minunate şi statornicia în nevoinţele monahale au rămas în amintirea călugărilor, maicilor şi credincioşilor din ţinutul Moldovei”, ea fiind socotită în rândul pustnicelor care şi-au dedicat viaţa trăirii în aspră nevoinţă şi rugăciune neîncetată.

În şedinţa din 1-2 iulie 2025, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a aprobat canonizarea „Schimonahiei Mavra de pe muntele Ceahlău (sec. XVII-XVIII), cu titulatura de Sfânta Cuvioasă Mavra de pe Ceahlău și cu cinstire în data de 4 mai”. Atunci a fost „aprobată canonizarea a 16 femei cu viață sfântă (mucenițe, monahii, soții de domnitori, mame de sfinți și mărturisitoare)”.

La 6 februarie 2026, în Anul o­ma­gial al pastorației familiei creș­tine și Anul comemorativ al sfintelor femei din calendar, la Catedrala Patriarhală din Bucu­rești a avut loc „proclamarea generală a canonizării celor 16 femei de neam român”, între ele fiind şi Sfânta Cuvioasă Mavra de pe Ceahlău.

Noi, creştinii ortodocşi români, suntem chemaţi ca la 4 mai să o cinstim pe Cuvioasa Mavra cântând troparul ei: „În pustia Ceahlăului nevoindu-te și luminându-te harul dumnezeiescului Duh, ca o făclie în sfeșnic te-ai arătat, Sfântă Mavra, strălucind cu mulțimea de virtuți și darul povățuirii; deci, la Hristos mijlocește totdeauna mântuire pentru noi”.