Modele de nevoinţă la începutul postului

Un articol de: Marius Nedelcu - 24 Feb 2015

În prima zi a Postului Mare, Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, s-a întâlnit cu tinerii din cadrul Ligii Tineretului Creştin Ortodox Român - filiala Sector 2 Capitală. Cu acest prilej, ierarhul le-a vorbit despre călugării românii care s-au nevoit la Locurile Sfinte.

La Biserica Precupeţii Vechi din Capitală, slujba Pavecerniţei Mari, în cadrul căreia a fost citită prima parte a Canonului de pocăinţă al Sfântului Andrei Criteanul, a fost săvârşită luni, 23 februarie, de Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul, înconjurat de un sobor de slujitori din care au făcut parte părintele protoiereu Ioan Popescu de la Protopopiatul Sector 2 Capitală, părintele paroh Tudor Gheorghe de la Parohia Precupeţii Vechi, precum şi alţi preoţi şi diaconi din cadrul protopopiatului. La slujbă au participat numeroşi enoriaşi, dar şi tineri care sunt înscrişi în Liga Tineretului Creştin Ortodox Român - filiala Sector 2 Capitală.

La sfârşitul Pavecerniţei Mari, Preasfinţitul Părinte Timotei a rostit un cuvânt de învăţătură despre mari duhovnici români care s-au nevoit în Ţara Sfântă. Ierarhul a spus că pustnicii români din Locurile Sfinte s-au nevoit într-un fel diferit faţă de cei din ţară, pentru că viaţa lor a fost mult mai aspră şi mai anevoioasă.  „Aceşti duhovnici L-au iubit foarte mult pe Dumnezeu şi toată viaţa lor au lucrat pentru propria pocăinţă, dar şi pentru pocăinţa altora. Cei care au fost în Ţara Sfântă ştiu cât de grea este viaţa trăită acolo, unde cu greu creşte firul de iarbă. Acolo, şi astăzi, sihaştrii dacă ar vrea să petreacă în ţinuturile pustii nu ar avea cu ce să se hrănească. Sihaştrii din Carpaţi, în trecute vremuri, se puteau hrăni cu bureţi şi cu poame uscate, dar acolo nici măcar atât nu găseau pustnicii. Iar mai ales în perioada Postului Mare, călugării plecau din marile mănăstiri pentru a se curăţi pe ei înşişi, pentru a se ruga mai mult şi pentru a fi mai aproape de Dumnezeu şi luau cu ei în traistă câteva pâini atunci când treceau Iordanul. La sfârşitul perioadei postului, când se întorceau înainte de Duminica Floriilor în mănăstire, unii dintre ei aduceau jumătate sau chiar mai mult din pâinile pe care le luaseră la început“, a spus Preasfinţia Sa. Un model de sfinţenie şi de trăire duhovnicească de care trebuie să ne amintim la începutul postului este Sfântul Ioan Iacob Românul de la Hozeva. „Cei care au posibilitatea să citească versurile pe care el le-a scris în această perioadă vor rămâne uimiţi de cugetările sale adânci, de frumuseţea vieţuirii  şi de dragostea unui monah faţă de Dumnezeu, şi veţi înţelege cât de departe suntem noi faţă de o astfel de trăire cum a fost a Sfântului Ioan Iacob. De aceea, când a murit la începutul lunii august 1960, dacă oamenii nu erau de faţă pentru a-l conduce pe ultimul drum şi a-l aşeza în mormântul din peşteră, Dumnezeu a trimis mulţi îngeri care înconjurau locul şi, în semn văzut, un stol de păsări a apărut din senin, păsări pe care altădată sfântul le hrănea din fărâmiturile care îi rămâneau de la sărăcăcioasa masă pe care o avea“, a spus Preasfinţitul Timotei Prahoveanul.