Modelul francez al cercetării
Este știut faptul că Occidentul începând cu anul 395 a cunoscut o dezvoltare diferită față de ceea ce a rămas în istorie cunoscut ca Imperiul Bizantin. Cristalizarea celor două mari zone ale bătrânului continent au ținut cont doar de diversele împrejurări istorice, având o traiectorie diferită în timp, pe undeva regăsită după cel de-al Doilea Război Mondial. Statele occidentale și-au construit o identitate diferită de cele din Orient și pentru faptul că au îmbrățișat catolicismul și au fost promotoarele unei educații accesibile într-un târziu și maselor. Nu întâmplător, pe Zidul Reformatorilor din Geneva este scris că educația publică, adică cea adresată tuturor locuitorilor genevezi, este obligatorie. Iar de locuri destinate cercetării și educației Occidentul nu a dus niciodată lipsă. Cel mai elocvent exemplu este cel al Parisului, unde Universitatea Sorbona, ca școală a Catedralei Notre Dame, datează din 1215.
Domeniul cercetării din punct de vedere științific este, am putea spune, unul bine întipărit în mentalul francez, mai ales după Revoluția din 1789. Aplicarea preceptelor logice și utilizarea îndelungată a rațiunii chiar și în domeniul teologic în plină perioadă medievală - referirea fiind la scolastică - au dus la apariția unei dispute rămase în istorie sub numele de „cearta universaliilor”. Cu toate acestea, filosofia și teologia nu au fost niciodată despărțite, nici pe tărâm francez, iar știința a beneficiat și ea de nenumărate resurse, dar și dispute.
Centre National de la Recherche Scientifique (CNRS) este cu siguranță cea mai cunoscută și cea mai mare instituție franceză ce are principal obiect cercetarea în toate domeniile științifice. Din punct de vedere legal, ea este considerată ca o instituție de natură științifică și tehnologică ce se află administrativ sub supravegherea Ministerului Învățământului Superior, al Cercetării și Inovării, condus de Frédérique Vidal începând cu 17 mai 2017.
Înființat prin decretul din 19 octombrie 1939, cu scopul de a „coordona activitatea laboratoarelor în vederea obținerii unui randament mai mare din cercetarea științifică”, CNRS a fost reorganizat după 1945 și a fost orientat în mod evident către cercetarea fundamentală. Dar acest lucru nu a însemnat abandonarea cercetării în domeniul științelor umaniste, ci dimpotrivă. Potrivit unui sondaj realizat de Sofres în 2009 pentru Sciences Po, CNRS ar fi cotat de francezi cu un nivel de încredere de 90%, cu mult înaintea Poliției (71%), a Guvernului (31%), a Președintelui republicii (35%). Datele din respectivul sondaj trebuie interpretate acum cu mai multă prudență având în vedere că situația Franței atât din punct de vedere economic, cât și politic a cunoscut o dezvoltare particulară.
Din punct de vedere administrativ, în anul 2009, CNRS avea în jur de 30.000 de angajați: 26.100 permanenți (11.700 cercetători și 14.400 ingineri, tehnicieni și personal administrativ), precum și 4.000 de angajați cu contracte de colaborare. Bugetul anual este în jur de 3,3 miliarde de euro, din care 500 de milioane sunt din fonduri proprii.
Unul din aspectele specifice ale CNRS este faptul că el își recrutează cercetătorii încă din perioada studiilor doctorale. Având statutul de angajat în perioada doctoratului, cercetătorii pot performa mult mai ușor și sunt pregătiți pentru activitatea profesională pe care o vor desfășura. Este unul din motivele pentru care instituțiile de învățământ superior din Franța sunt atât de căutate în rândul studenților europeni și nu numai. Așa-numitele classes préparatoires aux grandes écoles (CPGE) duc competiția din punct de vedere științific la o vârstă și mai fragedă, încă de pe băncile liceelor - cele mai cunoscute din Paris fiind Henri IV și Louis le Grand, ambele în Cartierul Latin. De aceea, CNRS este pe locul cinci în lume și pe primul loc în Europa (înaintea Max-Planck-Gesellschaft și a CERN aflată nu departe, în Geneva) în clasamentul mondial „Webometrics”, care măsoară vizibilitatea pe web a institutelor de cercetări.
Centre National de la Recherche Scientifique finanțează din bugetul propriu 1.170 de laboratoare de cercetare (98 sunt proprii, iar alte 1.072 sunt numite unités mixtes de recherche - adică sunt în tutelă cu diferite instituții de învățământ superior, un alt organism de cercetare, o fundație sau o întreprindere). CNRS participă la bugetul lor atât pentru personalul administrativ, cât și pentru chiria laboratoarelor. Aceste unități de cercetare sunt evaluate la fiecare doi ani, o evaluare care poate duce fie la reorganizare sau chiar la ruperea contractului de asociere cu unitatea de învățământ superior.
În ce privește relația cu personalul angajat sau asociat în aceste laboratoare de cercetare sau unități mixte, trebuie spus că cercetătorii, inginerii și tehnicienii sunt remunerați de CNRS. Însă ei sunt evaluați la fiecare doi ani de către un comitet național. În cadrul CNRS funcționează 10 institute de cercetare, iar unul dintre acestea are în vedere și cercetarea în domeniul studiilor religioase. Vorbim despre Institut des sciences humaines et sociales (INSHS), care are în subordine un laborator numit Groupe Sociétés, Religions, Laïcités (GSRL) - laborator de cercetare al CNRS, și École pratique des Hautes Etudes.
Acest laborator este unul care oferă o viziune franceză asupra societății - vorbim totuși de țara care a transformat Panteonul destinat spre a fi Catedrala Sfintei Genoveva în cea dedicată marilor oameni ai societății și ai culturii franceze. Laicitatea atât de mult invocată și reglementată oferă noi și noi perspective de interpretare într-o societate ce nu a cunoscut un precedent în istoria sa. De aceea, dialogul dintre știință, teologie și filosofie se poate regăsi cu ușurință în CNRS, pentru că libertatea religioasă nu ține și se manifestă doar în sfera privată, ci oriunde s-ar afla omul. În acest început de an (16 ianuarie - 14 februarie 2018) sunt organizate o serie de conferințe cu titlul: Le droit à la liberté religieuse: du «modèle» européen à un «modèle» méditerranéen? Susținute de profesorul Alessandro Ferrari de la Università degli Studi dell'Insubria, ele propun în primul rând o bună cunoaștere a fenomenului religios pentru ca acesta să fie înțeles și nuanțat.
Aflată la început de an centenar, România cu siguranță ar avea de câștigat prin promovarea consistentă a unui dialog între știință, teologie și filosofie. S-ar descoperi nu doar punțile de legătură, ci maniera în care domeniile de cercetare și cercetătorii se pot cunoaște mai bine. Căci, după cum spunea și Robert de Sorbon, scopul universității nu este altul decât „Vivre en bonne société, collégialement, moralement et studieusement”.